Femei

Frumusetea noastra exterioara e ascunsa in interior. Dar nu doar acolo unde credeti

Mi-am inceput ziua cu vizita la stomatolog. Norocul meu e ca se afla la parterul blocului in care locuiesc. Asta ma face sa-mi verific dintii de doua ori pe an. Obligatoriu.

Un lucru pe care l-am inteles in timp este ca frumusetea noastra exterioara este direct proportionala cu cea interioara. Cea a organelor. Si da, cea a sufletului. Eu, daca am de ales pentru ce sa cheltuii niste bani, pentru o pedichiura, plus manichiura, plus tunsoare, sau analiza generala a sangelui, plus o consultatie la medici specializati, aleg a doua varianta. Nici nu se discuta.

Frumusetea pancreasului, incisivilor, molarilor, frumusetea glandei tiroide, glandelor mamare, intestinului gros, frumusetea colului uterin, vaselor sangvine, inimii este intotdeauna pe fata. Si niciun strat de fond de ten nu va putea acoperi sau ascunde un lucru atat de evident.

In aceasta ordine de idei, cat stateam cu gura cascata in fotoliul stomatologului, mi-a venit un gand: sa inspir cat mai multe femei sa gaseasca doua luni pe an, la o distanta de 6 luni intre ele, in care sa treaca pe la toti medicii importanti. Pentru o femeie acestia ar fi: medicul de familie (cel putin, pentru indreptare la analize, in cazul in care le faceti la laboratorul de sector), ginecologul, mamologul, stomatologul. Ca bonus, pot adauga endocrinologul si cardiologul.

Cat de frumoase nu ar fi hainele noastre, cat de eleganti nu ar fi pantofii pe care ii cumparam, cat de indepartate nu ar fi calatoriile noastre, o gaura in dinte, neglijata luni la rand, ne poate distruge orice bucurie de a trai. Cred ca nici nu trebuie sa pomenesc ce inseamna o diagnoza pusa prea tarziu. Nimic, dar nimic nu ne provoaca placere atunci cand nu suntem bine. Aduceti-va aminte de cate ori in timpul unei boli va gandeati: „Doamne, as da orice, numai sa-mi fie bine din nou! As rabda si durerea provocata de pantofii ingusti, si aiurelile sefului, si copiii care nu vor sa se culce, si traficul infernal. Orice, numai sa nu ma mai doara…”.

Si pentru ca suntem abia la inceput de luna, ce ziceti sa dedicam acest octombrie sanatatii? Sa facem din urmatoarele cateva saptamani acea perioada din an, cand ii bucuram pe medici cu prezenta noastra?

Eu am fost deja la stomatolog, unde mi-am carpit un dinte si mi-am scos placa dentara.

Urmatorul pe lista este mamologul. Si aici vreau sa va anunt ca luna octombrie este luna in care se vorbeste cel mai mult despre cancerul la san. Cu aceasta ocazie, RunPink Moldova au facut posibile un sir de consultatii gratuite la mamologi. Dragele mele, va rog mult, gasiti timp pentru ele. Gasiti timp sa va luati mamele, prietenele, surorile, vecinele si sa mergeti la aceste consultatii. Eu inteleg, uneori ai asa niste frici legate de cancerul la san, ca numai gandul ca ele s-ar putea adeveri, te aduce la starea de lesin, dar este FOARTE important sa stiti ce se intampla cu sanii vostri si, daca ceva nu este in regula, sa depistati asta cat mai devreme posibil.

octombrie-e-roz

Aici veti gasi linkul pentru consultatia cu mamologul Natalia Jitaru (am fost la ea de cateva ori si mi-a placut – explica totul pe indelete). Aici gasiti linkul pentru consltatia cu mamologul Diana Tcaciuc. Consultatiile vor fi pe 8 octombrie si 22 octombrie. Nu ratati acest cadou.

Dupa ce ajungeti la mamolog, puteti trece si pe la ginecolog. Dar despre el, in alta postare. Ca si acolo am avem de vorbit multe.

Pe final, vreau sa va spun un secret. Mie tot mi-i frica. Cancerul la san este un subiect dureros pentru mine. Uneori nici nu am forte sa citesc ce se scrie la tema. Si nici sa vorbesc. Dar, uite, mi-am zis ca trebuie sa depasesc. Sa ma iau in maini, sa ma uit vietii in ochi si sa merg. Ce s-a intamplat, s-a intamplat. Unde ma vor duce pasii mei, acolo ma vor duce. Mai intai, la medicul mamolog. Mai apoi, la medicul ginecolog. Pe urma, mai vedem.

PS: cat scriam, m-am programat! Sambata, impreuna cu o prietena, mergem la mamolog.

Foto:Cristopher Campbell

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 3