Din viață

Gelozia nu e niciodată despre dragoste. Gelozia e boală.

„Cred că ne despărțim”, îmi spune Mihai, cu un soi de dezgust și dezamăgire în privire. Este de doi ani în relația asta. Iar în ultimul, am auzit de zeci de ori fraza asta.

Ea este o femeie frumoasă, cu câțiva ani mai mare decât el și doi copii din prima căsătorie. El are 37 de ani, o colecție întreagă de femei frumoase pe care le-a iubit mai mult sau mai puțin (pe majoritatea mai puțin de un an), și un vis aproape obsesiv de a crea o familie fericită și a avea o fiică.

„Problema e că mă minte. Sunt aproape sigur că are pe cineva. Nopți întregi e online pe Instagram, iar când o întreb cu cine comunică, minte că doarme. Dar nu poți fi online în chatul de pe Instagarm, decât dacă chiar comunici cu cineva”.

Nu are alte motive s-o învinuiască de înșelăciune, așa că încerc să-l conving că e nebunie curată ce face. Cum sa pierzi atâta timp și efort pentru a urmări dacă cineva este online pe Instagram și a-ți alimenta iluziile cu frânturi de realitate? Mihai este foarte gelos și gelozia îi distruge periodic relațiile cu femei de treabă.

Asta e ceea ce face gelozia cu noi: ne transformă în robi ai unor fantezii bolnave, ne fură timpul, ne bagă în stări depresive.

E greu de înțeles această nebunie pentru oamenii care nu au suferit de gelozie. Eu însă pot să-l înțeleg foarte bine…

Acu 7 ani, am petrecut un an și jumătate din concediul de maternitate, urmărind adresa electronică, și chat-urile de pe rețelele sociale ale soțului meu. Zile întregi se scurgeau ca în nisip. Urmăream fiecare mesaj, fiecare reacție online, iar seara ardeam de nerăbdare să pun mâna pe telefon, să văd ce discuții am omis.

E aproape imposibil să nu găsești nimic, atunci când cauți atât de minuțios.

În orice discuție prietenoasă poți găsi fie flirt, fie emoticoane care pot fi interpretate, fie ajutor acordat pro bono colegelor de serviciu, fie teme ce nu țin nemijlocit de muncă. Dar nu conta cu adevărat ceea ce găseam. În zilele în care nu găseam nimic suspect, mă simțeam la fel de trădată, umilă, urâtă și lipsită de importanță. Serile frumoase de altădată se transformase în certuri fără de capăt. Rezultatul bun al discuțiilor nocturne, în care el îmi spunea cât de mult mă iubește și că starea mea va trece neapărat, ținea exact până a doua zi dimineață, când pleca din nou la serviciu.

Nu știam ce caut, de ce caut și ce voi face cu ceea ce urmează să găsesc. Dar nu vedeam nicio ieșire din mocirla în care îmi treceau zilele. Și culmea era că, între timp, trebuia să cresc un copil, care avea nevoie de atenție și afecțiune. Aveam mare nevoie de un psihoterapeut, dar atunci nu mi-a trecut nici pentru o secundă prin minte această idee. Abia peste 5 ani am înțeles că o ședință poate fi suficientă pentru a înțelege ce ți se întîmplă și cum poți ieși din încâlceala în care te-ai pomenit.

De fapt, specialiștii spun că gelozia nu poate fi tratată. Cineva dintre granzii psihiatriei zicea ironic că va recunoaște că psihologia este știință, doar atunci când aceasta va reuși să trateze un caz de gelozie. Specialiștii susțin că unicul remediu împotriva geloziei este despărțirea. Se întâmplă că oamenii devin mai puțin geloși în unele relații și înnebuniți de gelozie în altele. Nimeni nu a reușit să explice de ce.

Una dintre teorii spune că de vină sunt pulsiunile homosexuale ale fiecăruia dintre noi. Potrivit acestei teorii, eu sunt atrasă sexual de anumite femei, dar pentru că îmi neg tendințele homosexuale, proiectez fanteziile mele sexuale cu această femeie, asupra partenerului meu. Prin urmare, în toate scenele amoroase pe care și le dorește creierul meu, eu sunt înlocuită de partenerul (soțul) meu.

Un alt posibil motiv de gelozie este comportamentul ușuratic sau tendințele de adulter ale persoanei geloase. Fiind ea însăși predispusă să înșele, nu poate accepta versiunea în care partenerul nu are asemenea porniri. În crizele de gelozie fantasmele se amestecă cu frânturile de realitate, creând scenarii absolut iraționale. O amică îmi povestea că i-a făcut soțului isterie din cauza că a mers într-un lift cu o colegă de serviciu. Amica mea era sigură că soțul ei a reușit să facă sex cu colega în timp ce liftul s-a deplasat de la parter până la etajul 7 al hotelului. Alta zicea că iubitul s-a supărat și nu a vorbit câteva ore cu ea, pentru că un străin i-a dăruit o floare în stradă.

După cum spuneam, nu există rațiune în gelozie. Bineînțeles că gelozia poate fi motivată atunci când surprindem scene cu iubiții/iubitele noastre implicate în relații paralele. Atunci când au fost făcute acțiuni concrete. Bănuielile, intepretările, anticipările, intuiția nu fac parte din realitatea obiectivă. În terapie am înțeles cât de importantă este abordarea individuală a fiecărui caz. Am descoperit că gelozia mea era mai degrabă invidie față de viața soțului meu.

El continua să se bucure de libertatea la care eu renunțasem, pentru a naște un copil.

Probabil nu eram destul de pregătită pentru ce mi se întâmpla, chiar dacă era un copil planificat, născut după aproape 5 ani de căsnicie. M-am pomenit dependentă de un boț care plângea întruna și îmi demonstra la fiecare pas că nu mă descurc cu noul rol.

În viața precedentă lăsasem o carieră strălucită, un salariu mare, petreceri frumoase, talie îngustă, tocuri înalte și multă libertate. Doar femeile cu prunci în brațe pot ști cât de dulce arată libertatea la care ai renunțat pentru un copil. Cât de mult exagerează mintea dulceața plăcerilor la care nu mai ai acces. Invidia era alimentată și de înșelare emoțională – un termen despre care mi-a spus terapeutul și care m-a ajutat să îmi înțeleg starea.

Eu renunțasem la orice sursă de alimentare energetică. Petrecând mult timp acasă, nu mai aveam de unde mă alimenta cu emoții pozitive. În același timp, am fost nevoită să-i ofer copilului multă căldură, atenție, timp. Când oferi atât de mult și primești puțin în schimb – arzi. Soțul, însă, își păstra sursele de emoții pozitive – hiking montan, călătorii peste hotare de 3-4 ori pe an, deplasări de serviciu, inclusiv teambuilding-uri și retreat-uri.

Conflictul prin care, probabil trec multe femei în situația mea este că, teoretic, partenerul nu comite vreo crimă, își continuă viața precedentă.

Parcă nu e logic să renunțe la sport, bere cu băieții sau deplasări pentru că are un copil. Nici măcar nu ai ce-i reproșa. Practic, însă, fiecare plăcere a lui, departe de casă, taie în carne vie. Doare.

Doare, pentru că plăcerile lui sunt undeva departe de tine, iar ale tale nu mai sunt nicăieri. Tabloul se poate întâmpla inclusiv în cazul unui cuplu care se iubește și face sex calitativ de două ori pe săptămână. Nu e suficient, chiar dacă pare așa. La starea asta se adaugă faptul că nu îți poți face timp pentru tine. Nu ai timp să creezi și să te bucuri de rezultatele creației tale.

Nu știu dacă poate exista fericire și dragoste de sine fără creație, indiferent dacă creezi într-un laborator de chimie, la o lecție de fizică sau într-o grădină.

Erich Fromm zicea, în una dintre cărțile sale, că femeile își suplinesc nevoia de a se simți creatoare, atunci când nasc un copil. Zicea că bărbaților le este mai greu în acest sens. O fi. În cazul meu nu a avut efect nici după nașterea celui de-al doilea copil.

Am fost mințite de poveștile în care fericirea era în brațele unui prinț care să-ți asigure o viață fără de griji.

Atunci când nu te poți bucura de rezultatele muncii tale, este mai greu să îți înțelegi valoarea, este mai greu să te iubești. Iar atunci când nu ai suficientă dragoste pentru tine, vei încerca să furi sau să cerșești mai mult din dragostea partenerului. Vei cere să iubească pentru doi. Vei stoarce oamenii din jur, până la ultima picătură și tot nu va fi destul.

Gelozia mea a scăzut din intensitate, când am început a scrie pe blog și a trecut definitiv când am revenit la serviciu și la cursurile de dans. Dar a revenit cu aceeași intensitate la a doua maternitate, exact pentru un an.

Lui Mihai i-am spus să nu urmărească niciodată corespondența iubitei sale, să investească timpul pierdut aiurea în perfecționare, în lucrurile care îi plac, în dezvoltarea calităților care l-ar ajuta să se iubească și să abordeze gelozia ca o problemă personală. Gelozia nu e niciodată despre dragoste. Gelozia e boală.

Text: M.

Foto: Priscilla Du Preez/Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 13