Din viață

Hai acasă.

De trei luni stau foarte puțin pe Social Media și, mai ales, pe Facebook. Și da, viața mea s-a schimbat.

Dacă cineva mi-ar fi spus acum câțiva ani, când abia descopeream toată frumusețea rețelelor de socializare, că va veni o zi în care mă voi lăsa de ele, așa cum te lași de fumat, cu reușite, eșecuri, cu recidive, cu justificări „eu numai am deschis să văd, trebuia să-mi scrie cineva”, aș fi râs, ca de-o nebunie curată. Euuuu? Dependentă? Nuuuu, eu pot lăsa orcând. Măcar amu.

Dar.

Ce bine că mai sunt și aceste „dar-uri” ca să ne arate că nu mai suntem noi stăpânii Universului. Suntem simpli oameni. Mici. Slabi. Vicioși. Cu câte o sclipire de geniu. De putere. De voință. Uneori.

Eu m-am lăsat atunci când am descoperit că am în cap prea multă informație inutilă. Când în minte mi se perindau imagini nu din vacanțele mele și nu din ieșirile mele cu prietenele, imagini cu niște oameni pe care abia de îmi aduceam aminte când i-am văzut ultima dată. Când am ajuns să închid ochii, ca să văd plutind fraze întregi fără sens, idei, comentarii, comentarii la comentarii, cuvinte, cuvinte, emoji, fotografii… Purtam în mine sute de oameni de care nu mă lega absolut nimic dincolo de ecran, dar fără care nu-mi mai imaginam viața…

..până am încetat brusc într-o zi tot acest bâlci. Am ieșit și am închis ușa după mine.

E adevărat, mai fac vizite uneori. Mai aduc o floricică, o coptură, mai stau la povești. Civilizat. Așa cum ți-ai vizita vecina în vârstă, cu un început de demență. Nu vrei s-o superi, nu vrei să începi teme prea importante, nu vrei s-o tulburi prea mult. Așa, cu măsură. Că na, nici ea nu e dusă la biserică și poate porni un tămbălău, de trezește tot blocul.

Cu timpul, mă întrebam ce căutam acolo câteva ore pe zi? Ce căutam în feed fiecare 5 minute? De ce țineam Facebook-ul deschis toată ziua, în paralel cu documentele la care lucram? Acolo doar nu e nimic fără de care să nu pot trăi! Nici nu știu ce să răspund la aceste întrebări. În schimb, am aflat gustul vieții despre care nu știe nimeni nimic. Era un timp când îl uitasem deja.

Acum, după ce m-am lecuit, pot intra pe Facebook, ca să stau exact 3-5 minute, cât să fac un share sau să scriu ceva, dacă am vreo informație pe care o găsesc utilă sau interesantă, și să ies. Fără remușcări și discuții inutile.

Poate o fi vârsta, poate o fi caracterul care mi se „strică” în fiecae zi tot mai mult, dar nu mai am niciun chef să scriu statusuri despre viața mea. Sunt la etapa „și așa totul e clar, pentru ce să mai scriu?”

Ceva îmi spune că degrabă tot mai multă lume va renunța la rețelele de socializare, iar Facebook-ul, în formatul actual, va fi primul care va pierde din utilizatori. Tendința e spre comunicarea în grupuri mici, nișată. Lumea vrea să revină la trib, la „puțini, da buni”, la intimitate.

A fost bine. Ne-am distrat. Am arătat tot ce-am avut la toată lumea. Acum, hai acasă.

 

Foto: Dayne Topkin/Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: March, 21