Părțile corpului

„Hai să văd și eu cum e viața fără zahăr, pâine și dulciuri!”

Cine urmărește postările și articolele pe Teotitude, știe și ce scrie Diana Guja despre renunțarea la zahăr și alcool. Eu o citesc de ani buni și mă simțeam întotdeauna oarecum neputincioasă că nu pot și eu așa, să mă iau în mâini și să schimb meniul, modul de viață, totul.

Iarăși, cine o citește pe Diana, știe prea bine că fiecare din aceste schimbări vin după niște procese interioare, care, de fapt, provoacă schimbările.

Poate vă mai întrebați ce e cu promovarea asta insistentă? Haha. Pentru că unele lucruri se întâmplă mai greu și mai dureros decât altele.

Pe la mijlocul lui martie, am zis într-o doară: „Hai să văd și eu cum e viața fără zahăr, pâine și dulciuri!”. Am schimbat pâinea pe galetele din cereale espandate, dulciurile – pe câte o lingură de miere, de fiecare dată când mă rupea pofta de bunișor, croissantele pe banane. Cel mai greu a fost să beau cafeaua fără zahăr. Recunosc, chiar și azi la aproape două luni de experiment, cafeaua doar cu lapte-mi pare fără gust.

După prima săptămână am descoperit cu surprindere că burta mea nu se mai umflă spre seară, că, de fapt, nu mai e atât de mare. Peste o lună m-am prins că nu mă mai strâng pantalonii cu talie înaltă. Azi, la două luni fără cinci zile, am îmbrăcat unul din sutienele aruncate la fundul dulapului, nu pentru că era vechi, ci pentru că nu încăpeam în el. L-am purtat fericită toată ziua.

În tot acest răstimp n-am urcat pe cântar. N-am idee câte kilograme m-au părăsit. Redescoper garderoba de câțiva ani, savurez hainele care mi se alunecă pe corp, măsor rochiile dragi.

Ca și acum câțiva ani, mă privesc goală în oglindă și-mi place ceea ce văd. Deși nici acum nu-s mama supleții.

Modul meu de alimentație nu s-a schimbat prea mult. Gătesc paste când am poftă, mănânc pizza când mai facem o comandă la birou, împreună cu colegii, mă înfrupt din plăcinte, dacă merg la mama. Dar niciuna din opțiunile care includ aluatul nu se întâmplă mai des de o dată la câteva zile.

Următoarea etapă este să mă conving să merg la sala de sport. Alergatul nu mă atrage deloc. Cel puțin deocamdată. Dar îmi dau credit de încredere. Sunt sigură că mă pot surprinde. Motivațiile, ca și tentațiile sunt în jur și fac cu ochiul.

Text: Diana Mihuță

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: May, 19