Fete pe drum

Ideaal. Jurnal de bord III

În magazinul de mobilă, după ce vânzătorul a pus deoparte salteaua pentru patul dublu din iaht, căpitanul a mărșăluit agitat jur-împrejur, căutând o saltea mai mică.

– Cât de mică?, a întrebat vânzătorul.

Căpitanul s-a uitat la mine, apoi la vânzător și i-a spus atât de mică, încât să mă încapă.

Atunci am simțit că trebuie să intervin. Că așa e corect. Matur. Că fraza pe care am rugumat-o în mașină, apoi prin tot magazinul, urmându-l dintr-o secție în alta, de la draperii la albituri, și de la capăt, trebuie dată afară.

– Dacă pleci în 20 de zile, n-are sens să-mi cumperi saltea. Eu nu voi mai fi.

-Adică?

-Adică, 3 săptămâni până la plecare și încă vreo 10 zile de navigare e prea mult pentru mine. Nu am așa timp.

-Da, da… ai dreptate…

Cu o oră înainte de a alerga prin magazin după saltele, l-am întrebat când crede că va fi iahtul gata de navigare spre Paris. Fusesem pe el dimineața și simțeam că data la care era preconizat să pornească nu e decât o iluzie dulce. Am primit confirmarea – între 10 și 20 de zile. Am ales să tac. Să procesez. Să mă acomodez cu gândul că Parisul nu va avea parte de mine. Nu așa. Nu de astă dată.

Am târăit în mașina lui minusculă salteaua dublă, cearșafurile, plapuma. Le-am ticsit în spate, am lăsat ușa port-bagajului deschisă și am legat-o cu o frânghie. Am ajuns pe chei, am scos toată gospodăria și am dus-o la iaht. El – salteaua, eu, restul. Acolo, în haosul și mirosul insuportabil de kerosen, vopsea și ulei rânced, capitanul, cu o ceașcă de cafea în mână, țâșni în fața mea și cu o voce triumfătoare îmi spuse că are un job pentru mine.

– Da?

– Să faci patul, așa cum poți mai bine!

Moldoveanca din mine n-a rezistat. Care pat, om bun? Nu vezi ce praf și ce putoare e în jur? Vrei să umpli din prima zi salteaua nouă și albiturile cu praf și miros, ca până la Paris să faci culcuș pentru insecte pe ele?

– Da, ce înseamnă minte de fată… Eu nu m-am gândit.

L-am lăsat să-și continue munca și am plecat spre penișă. Ce am înțeles în aceste zile, cam târziu, de altfel, luând în considerare că am deja 35 de ani, e că majoritatea oamenilor nu au nicio scrupulă să exploateze alți oameni. Și majoritatea o fac foarte inocent.

A fost o zi complicată. Cu plumb. Cu ploi. Apoi soare. Și iar plumb. Vânt. Și o seară fantastică, cum numai serile pe apă pot fi. Iarna.

Ps: cum credeți ce am văzut azi dimineață pe patul din iaht? Exact, salteaua nouă cu cearșafurile întinse. Mama lui le-a întins. Femeile olandeze au altă părere despre mersul lumii.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 19