Jurnal

Imperfectiune

Intotdeauna vine o zi cand te gandesti ca ai obosit sa iei totul de la capat. A cata oara.

Ca dragoste nu e. Ca dragoste este, dar nu pentru tine. Ca ai vrea sa te culci, sa te invartesti colacel si sa stii ca atunci cand te vei scula ceaiul va fi fierbine, tartina unsa si scaunul incalzit.

Ca ai fi putut avea trei copii. Unul ca unul. Fericitit, blonzi si dolofani. Si ca ai fi putut sa-i duci si sa-i aduci de la gradinita. Sa le faci mancare. Apoi sa te asezi la masa si sa scrii.

Si uite stai asa si visezi, privind cu gelozie ferestrele din fata. Acolo precis traiesc oameni fericiti. Acolo sunt lalele pe masa din bucatarie. Acolo…

Pana apare el, capul familiei, gol pusca in fata geamurilor inalte. Si tu intelegi, clar, de parca ti-ar fi tinut o pancarta ca pentru parada, ca nimic nu e perfect pe lumea asta.

Iar acest inceput nu-ti mai pare atat de obositor.

foto: vice.com, lucrarea lui Ron Mueck

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 18