Social

Insight despre Made in Moldova

E ciudat să urmărești cum interferează evenimentele în viață. Mai ieri stăteam în sala întunecată a Buncherului de la Academia de Arte, priveam cu înfrigurare spectacolul ”Requem pentru Europa”, care-mi arăta fragmente din viața muncitorilor la fabricile de textile, de fabricare a cablurilor pentru automobile.

Atunci nu-mi venea să cred că această imagine a fabricilor noastre este una reală: oameni presați să lucreze peste program, fără pauze, cu salarii minime, bazate pe o normă aproape ireal de făcut în fiecare zi, cum sunt obligați să poarte scutece pentru maturi, ca să ”nu pardă timp, mergând la WC”, discursuri manipulatorii, întârzieri de salarii. Toate acestea impresionau prin absurd, nu puteam să cred că oamenii noștri ar accepta aceste condiții de lucru. Dar.

A trecut ceva timp de la spectacol și am avut o discuție foarte interesantă cu o cunoscută. Discutam despre ce mai e nou în viață, despre programul cultural din Chișinău, am amintit de ”Requem pentru Europa” și impresia puternică care a produs-o asupra mea. Această tânără m-a privit ciudat și mi-a zis: ăsta nu e spectacol, ăsta e viața reală. Dă mai bine să-ți spun eu cum e cu fabricile.

Mai departe redau discursul ei așa cum s-a întipărit în minte:

Așa se face că-mi place să cos și am învățat să fac tipare, și de mână și la calculator. M-am gândit că o experiență de lucru la fabrică de haine, mi-ar îmbunătăți abilitățile de lucru. Am început să caut prin anunțuri. Doar, peste tot sunt anunțuri că se caută cusătorese, 6 -7 mii de lei, instruire, pachet social și toate cele. Am sunat la câteva numere și m-am înțeles cu fata de la fabrică să vin la o discuție. Mi-a zis să vin la ora 08:00, să am cu mine buletinul și fișa medicală. Mi-am zis că merg doar la o discuție și nu voi lua cu mine documentele.

Ajunsă acolo, mi-a făcut cunoștință co doamna Olimpia, care urma să-mi arate ce să fac. Doamna Olimpia zâmbea și era foarte amabilă. În sala de lucru era o gălăgie de nedescris de la mașinile de cusut, în aer era un praf de la firele nenumărate de țesături. Doar privirile cusătoreselor nu erau foarte pozitive. Mă priveau cu bănuială.

Am început să fac tipare, să demonstrez ce-am învățat, învățam operațiuni pe care le fac cusătoresele, nu-mi vedeam capul de sarcini. Mi-a părut foarte plăcut să știu că la sfârșitul fiecărei ore de lucru -10 minute sunt pauză de odihnă. Pauza de masă ține doar 30 minute. Programul de lucru este de la 08:00 până la 17:00.

În pauze mă apropiam de cusătorese și le întrebam cum lucrează, ce operațiuni fac. Una dintre ele mă întreabă:

-Ești cumva rudă cu doamna Olimpia?

-Nu, de ce?

-Ea se comportă așa de bine cu tine.

M-a pus pe gânduri întrebarea asta. Dar nu aveam timp de cugetări prea multe. Aveam prea multe de învățat. Când a venit ora 17:00, am anunțat-o pe doamna Olimpia că plec și m-am îndreptat spre ieșire, am observat multe priviri cu răutate și nu înțelegeam de ce.

A doua zi m-am dus entuziasmată. Am primit din start mai multe sarcini, care oleacă se băteau cap în cap, dar mi-am zis că eu oricum încă învăț și trebuie să le deprind pe toate.

La un moment dat, după ce am tăiat un set de tipare de mărimea S, văd că vine doamna Olimpia spre mine cu fața crispată de furie:

-Auzi, eu ce ți-am spus? Să tai tiparele pe măsura L, tu de ce le-ai tăiat pentru S? Ești surdă? Sau cea mai deșteaptă?

Ea striga în gura mare, se auzea pe toată sala, m-am speriat, nu înțelegeam unde greșisem, pentru că am făcut fix ceea ce mi s-a zis. Eram gata să o înjur, să-mi iau lucrurile și să plec, dar mă gândeam că poate într-adevăr am greșit cu ceva. Am tăcut și am luat alte tipare.

La masă am început să întreb mai multe din fete despre programul de lucru. Și am aflat următoarele:

  1. Norma de lucru este de 1000 de operațiuni pe zi. Dacă n-ai reușit, nu primești banii. Dar de la 08:00 la 17:00 abia reușești să faci 500 de operațiuni. Aproape toți stau la lucru până la 22:00 sau 23:00 ca să facă norma;
  2. Pauzele de la sfârșitul fiecărei ore sunt o amăgeală, tu trebuie să reușești să faci cât mai multe operații;
  3. La 16:30 se face o verificare a lucrului, care este scris în catalog, dar tu nu pleci după asta, iar dacă ai început să faci altă operațiune trebuie să o finisezi (pentru fiecare operațiune este câte un pachet cu tipare de cusut, călcat, făcut buzunare șamd, care are 50, 100, 150 de bucăți);
  4. Chiar dacă îți faci norma în fiecare zi, salariul tău poate fi micșorat pentru că ai întârziat cu 5 minute, ai avut o pauză prea mare la prânz, te-ai uitat urât la coordonator, ai plecat prea devreme, ai mers de câteva ori la WC;
  5. Nu ai dreptul la zile libere. Au fost cazuri când cusătoresele nu se puteau duce la înmormântarea mamei;
  6. Nimeni nu pleacă acasă la 17:00, te mânâncă de viu dacă îndrăznești să pleci acasă;
  7. Salariul trebuie să ți-l zmulgi de la curator;
  8. Angajarea oficială se face după 4 luni de lucru, pentru 2 săptămâni de stagiere nu se plătește nimic, deși ești impus să lucrezi în ritm obișnuit și să rămâi peste program;
  9. Sunt foarte puțini lucrători care au un stagiu în fabrică mai mare de 6 luni;
  10. Urletele din partea curatorilor sunt obișnuite, pot să înceapă scandal de la cel mai mic flecușteț.

La sfârșitul zilei m-am apropiat de doamna Olimpia:

-Spuneți-mi vă rog, care va fi salariul meu?

-Tu acum ești la stagiere, care salariu?

-Totuși vreau să știu pentru ce voi învăța 2 săptămâni. Poate nici nu se merită să depun atâta efort.

-Nu vrei să rămâi, cum vrei, nimeni nu te ține cu de-a sila.

S-a întors cu spatele, nu mi-a zis nimic de salariul pe care urma să-l primesc. La 18:30 mi-am luat lucrurile și am ieșit. Privirile curatorilor și a cusătoreselor erau pline de răutate: cum am îndrăznit să mă duc acasă mai devreme?

A treia zi nu m-am mai dus. Mi-am dat seama deja că sunt foarte puține șanse ca eu să obțin ceva bani de la fabrica asta. M-am trezit cu un sunet de la ele:

-Cucoană, tu n-ai de gând să lucrezi azi?

-Bună dimineața,

-Apu și, să te-aștept sau nu?

-Am decis că acest lucru nu este pentru mine.

-Apu ghine dară.

Am vrut să o înjur. Foarte tare am vrut. Dar nu i-am făcut plăcerea asta…

Poate vă întrebați de ce am redat cu fidelitate aceste detalii? Pentru că nu toată lumea a fost la acel spectacol, iar scenariul de pressing psihologic începe chiar din a doua zi. Pe mine m-a impresionat spectacolul, dar această istorie m-a lăsat fără cuvinte. În Moldova, investițiile străine vin la pachet cu condiții umilitoare și imposibile de lucru, la fiecare revoltă a muncitorilor, administratorii răspund cu un pressing și mai mare și șantaj.

Nimeni nu trebuie să afle adevărata situație din fabrici, în fața jurnaliștilor totul va fi frumos, curat și în conformitate cu legislația Republicii Moldova.

Text: Diana Mihuță

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 17