Mamele scriu

Integrarea la Evul Mediu

Citesc cometariile pe marginea unui articol publicat recent în blogosfera feminină. Unul din ele sună așa:”Când femeile se ceartă între ele, diavolul stă într-un colţ, în linişte… ascultă şi învaţă!” Comentariul este scris tot de o femeie, una tânără, proaspăt măritată, cu voal și în rochie de culoarea inocenței în poza de profil. Nu este pentru prima dată când dau peste asemenea ”perle de înțelepciune”.

Am vrut sa-i răspund, dar nu am făcut-o. Știu că n-are rost. Întotdeauna m-am simțit nepuntincioasă în fața acestui fenomen – ura femeilor pentru propriul lor grup. Este un fenomen unic în felul său. Și poate fi observat nu doar în Moldova.

Nu există nici un alt grup care să scuipe într-un asemenea hal în propria fântână. Oamenii se mai ceartă la nivel individual, concurează, au conflicte, dar niciodată nu se desolidarizează de semeni fără a fi considerați trădători. Arătați-mi vreun popor sau vreun grup social sau religios care să se autocritice și să se autoinsulte sistematic, făcându-și o imagine proastă de grup cu mâinile proprii. Eu nu cunosc nici unul. Doar femeile o fac. Cele mai sârguincioase îmi par fetele și femeile tinere.

Și nici măcar nu există motive. Îmi tot pun întrebarea, de ce ar trebui să avem noi imaginea de “fiice ale șireteniei”, răutăciaose, perfide, egoiste și avide după bani, ființe atât de malefice, încât nici diavolul nu ne întrece? Este o atitudine medievală, irațională și fără suport factologic.

Ce am făcut noi? A fost oare vreo femeie printre cei, care au pornit războaie și genociduri? Sunt majoritatea criminalilor femei? Sunt oare bogățiile lumii, făcute prin sângele și sudoarea altora, ale noastre? Avem noi mafii, care țin carteluri de droguri și se ocupă cu traficul de copii? Cu siguranță, nu. (Femeile dacă și sânt implicate în afaceri murdare, au de obicei roluri administrative: vreo madame într-un bordel, vreo persoană de legătură în schemele traficanților, și anume ele sunt aruncate sub tren atunci când cei, în ale căror buzunare curg banii, au probleme cu legea.)

Societatea adesea găsește scuze până și celor mai sângeroși dictatori. Nu și femeilor. Un val enorm de ură și de insulte împotriva lor poate porni de la lucruri mărunte. De la fleacuri. Cineva și-a făcut ”narashivanii”. Altcineva a făcut niște filmulete. O altă femeie a îndrăznit să nu vrea copii. Sunt, efectiv, demonizate din nimic.

De unde această percepție publică negativă care atârnă asupra noastră, ca sabia lui Damocle? Sunt curioasă ce credeți voi. Situația mi se pare de-a dreptul paradoxală, și aș dori să avem o discuție despre asta.

Text: Lupul Sur

Foto coperta: The Women Fighting for the Breeches de John Smith

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: May, 24