Fete pe drum

Jurnal de Paris. Saptamana I

16 martie

Am luat azi autobusul. M-am pornit intr-o misiune. Aveam traseul bine aranjat in cap. Ah, atat cat stiu eu sa pricep hartile.

Am coborat la statia cu pricina. Pe malul stang al Senei. Am luat prima strada la intamplare, manata de sentimentul ca stiu ce fac. Si strada ingusta, cu case vechi, altfel de vechi decat in cartierul in care stau, m-a dus pe o alta strada. La cea pentru care am venit pana aici.

Nu m-am oprit. Dar am schimbat pasii. Am inceput sa merg de parca calcam pe un covor oriental tesut din matase. Am gasit casa. M-am oprit. Am ridicat ochii si am cautat etajul trei.

Am inceput sa plang.

Era casa in care a locuit, in prima sa perioada la Paris, Hemingway, proaspat casatorit cu prima sa sotie. Era un vis al meu. Un vis implinit.

Un oras trebuie sa aiba istorie pentru ca sa ne amintim ca avem vise. Un oras trebuie sa aiba case cu memorie, pentru ca sa ne amintim ca traim pentru ceva.

***

15 martie

Ce ma mira cel mai mult la Paris? Ce-mi sare in ochi, ce ma face sa-mi intorc capul, ce e foarte diferit de „la noi”?

Privirea lor care nu e stinsa. Barbatii de peste 60 de ani care, cand trec pe langa tine, vad o femeie, nu o fiica sau o nepoata. O femeie pe care ei ar fi in stare s-o cucereasca, daca si-ar dori. Deoarece ei sunt barbati. Nu mosnegi, nu batrani, nu bunei. Barbati.

Femeile de 50+ care sunt…femei. Nu matroane, sotii, mame, bunici. Femei. Si ele poarta mandre aceasta apartenenta la sexul frumos. De aceea ca sunt frumoase, indiferent de trasaturile lor.
Or, esti frumoasa atat timp cat o crezi. Si esti dorita atat timp cat iti permiti sa fii.

Azi dimineata, stand in fata unei guri de metrou, ma uitam cu ochii mari, plini de emotie de primavara, la ei doi. Un cuplu care se imbratisa. Erau tandri si pasionali. Erau atat de vii si de frumosi. Atat de indragostiti. Si ambii erau trecuti de 50.

Si daca la noi „dragostea nu are varsta” suna patetic si trist si condamnat, aici aceste vorbe au sens. Un sens concret.

Dragostea nu are varsta.

***

14 martie

Aseara mi-am „pus bot rosu” (cum zice o amica), o rochie neagra (evident) si am iesit in lume, la o avantpremiera unui film al unui regizor francez care debuteaza in lungmetraj.

Cand iesi seara, iar in spate ai Turnul Eiffel si Arcul de Triumf, iar in fata un mare bulevard, respiri adanc… si te pierzi, si te aduni, si intelegi ca trebuie sa dai dovada de curaj, de perseverenta, ca sa nu-ti ia nimeni aceste momente. Ca sa mai poti tot asa iesi din metrou si din spate sa-ti lumineze Turnul Eiffel.

Filmul a fost….sa-i zicem un art-house de nota 7. Vinul a fost bun. Fetele alese. Atmosfera degajata. Compania placuta. Drumul inapoi plin de discutii inaltatoare.

***

13 martie

Mi-am pus rochie neagra si pantofi pe tocuri. Merg la Tatiana Tibuleac. Fac lobby pentru aparitia intr-o fabula a unei oarecare Diana, ratacita prin Paris.

***

12 martie

Contraste.

Ieri in strada o batranica de vreo 70 de ani purta un tricou verde cu inscriptia „Smash the system”. Pe alta strada, o femeie tanara, in rochie de matase si pantofi pe toc cui, urca pe un scooter.

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 18