Jurnal

La singure cum?

Aseară, pe la 22:00, mi-am amintit că e joi. Deja. Și că doar cu trei minute în urmă era luni și mergeam să mă întâlnesc cu un client nou. De atunci și până în acea clipă de reculegere, lucrul începuse și se desfășura cu o viteză constantă. Patru zile au trecut cât cinci minute, în viață, însă, au apărut câteva circumstanțe noi, câțiva oameni noi, un rând nou în CV. Și toate astea în timp ce în mașina de spălat așteptau 3 kg de albituri, ca eu să găsesc 3 secunde și să apăs pe butonul magic.

E incredibil cât de repede se întâmplă viața. Și e incredibil cât timp mi-a luat să simt asta.

Ani la rând am trăit, având în mine, foarte adânc, convingerea că ceea ce se întâmplă acum nu e decât o ante-viață, un soi de repetiție, nici măcar generală, a ceea ce urma să fie viața mea. Cea adevărată. Cea cu de toate. Cea în care voi fi cea mai bravo, de nota 10, cea mai capabilă, cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai iubită. Cea perfectă. Într-o viață perfectă. Acum, însă, e așa… Un fel de două feluri, în care nu e atât de strașnic, dacă porți haine mai ponosite, dacă nu mânânci la timp, dacă nu înveți nimic nou, dacă nu vezi locuri frumoase, dacă nu iubești. Pe urmă oricum va fi o viață mai bună, în care totul se va întâmpla.

Ea nu va fi. Acea viață mai bună niciodată nu se va întâmpla. Ea e acum.

Și dacă la începutul săptămânii eram într-o dispoziție materialistă, gândindu-mă – să-mi cumpăr sau nu apartament în Chișinău, să-mi cumpăr sau nu o canapea, să devin gospodină într-un mod mai solid și mai serios, acum mi-e atât de dor de Ilinca, încât repede mi-am adus aminte că prioritățile mele sunt altele – să fiu mai aproape de ea și să-i arăt lumea. Pentru că altă adolescență fata mea nu va mai avea. Și nici cu mine nu se știe ce va fi într-un oarecare viitor.

Din lucrurile mai pământești care s-au întâmplat în ultima săptămână, pot să pomenesc faptul că m-am tuns. Iar. Now and forever, vorba ceea. Apoi am fost la un master-class cu Georgiana Ilie, Senior Editor la Decât o Revistă. O jurnalistă care m-a inspirat foarte mult și a turnat, prin vorbele ei, atâta apă la dorința mea de a scrie articole lungi și documentate! Ah, peste două săptămâni plec în vacanță. Abia aștept. Deși, vacanță e doar un fel de a spune lucrului din altă țară. Și să nu uit să mă laud – am fost la endocrinolog. A spus că totul e perfect și că acum e foarte potrivit să mai fac un copil. De obicei, nu-mi place când medicii se bagă în zona asta, fără cererea mea, dar am luat-o ca pe-un compliment și m-am topit. Și, una din cele mai bune vești este faptul că am repornit filmările pentru Optmart SRL (mai multe am scris aici).

Viața se întâmplă. Wow.

La singure cum?

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 12