Jurnal

La singure cum?

Îți trebuie o viață ca să te descoperi, să te cunoști și să te înțelegi. Probabil, cu cât mai repede observi anumite lucruri despre sine și le accepți, cu atât mai mult timp îți rămâne să trăiești viața după o croială proprie.

Săptămâna care a trecut am avut parte de un curs-expres despre introversiunea mea, care, an de an, devine tot mai aprofundată și tot mai acaparantă. Și, dacă înainte, o percepeam ca pe un handicap și încercam să-mi folosesc toate resursele interne ca să par un om deschis, ușor de abordat, ușor de mișcat, orientată spre lumea exterioară, iubitoare de petreceri și tot felul de socializare, acum nu mai am nici dorință și nici mijloace psihice necesare ca să mai fac jocul extroversiunii. Ambiversiunea, termen pe care l-am descoperit acum câțiva ani, a fost și el o amăgeală. Sunt introvertită. E o chestiune ereditară, de care nu am unde fugi.

Deci, mi-am petrecut săptămâna într-un hotel din Bukovel (Ucraina), alături de 15 colegi, pentru un training de comunicare internă și prevenire a arderii profesionale.

Prima lecția învățată, cu care am plecat de acolo, este că îmi este absolut contraindicat să mă aflu câteva zile la rând în aceeași companie, de dimineață și până seara, fără posibilitatea să schimb decorul, componența grupului și programul zilei. Și problema nu este în oameni. Aceeași oameni, atunci când îi văd de câteva ori pe săptămână la birou, îmi sunt foarte simpatici. Problema este că, impusă de circumstanțe să fac parte dintr-un grup, la ore fixe, cu program fix, fără posibilitatea să mă retrag într-un mediu familiar sau în solitudine, mă face să mă simt ostatică situației. Consecințele sunt scăderea productivității, dispoziția proastă, retragerea în sine, oboseala, irascibilitatea.

A doua lecție este că libertatea de a alege ce mănânci este una dintre libertățile fundamentale de care trebuie să se bucure un om. Chiar și cel mai mic buget pe care l-aș avea pentru mâncare, îmi dă o satisfacție enormă și mă face să mă simt sătulă, în comparație cu situația în care mănânc ceea ce mi se pune în față, la ore prestabilite, fără posibilitatea să schimb mare lucru în meniu. În plus, în Bukovel nu era nici zare de fructe și legume de sezon. Pentru a-mi amăgi papilele gustative, am început să mănânc compulsiv gummy bears, pe care le adusese colega mea. N-a fost cea mai inspirată decizie.

A treia lecție învățată, cea mai valoroasă, este că libertățile de mișcare, de program, de mâncare, de socializare, de teme abordate, de singurătate, de lucruri banale pe care le facem zi de zi, ajunse până la automatism, sunt fundamentale, esențiale unei vieți împlinite, echilibrate, stabile psihic. Nu degeaba închisoarea este forma de pedeapsă care există de când lumea.

Cu toate acestea, nu-mi pare deloc rău de timpul petrecut alături de colegi, la marginea unei stațiuni în afara sezonului. Chiar și faptul că am revenit în Chișinău cu o indigestie severă, care m-a ținut la pat aproape două zile, mi-a bătut în cuie în cap regula că nu trebuie să mânânc aiurea, mai ales pe noapte (se vede că încă nu înțelegeam bine un lucru atât de elementar). Această experiență mi-a deschis câteva uși noi spre personalitatea mea. Am înțeles că uneori oboseala pe care o simt până în măduva oaselor se datorează faptului că mă aflu prea mult timp printre oameni. M-am convins că pot suporta jocurile de grup, și alte exerciții de cunoaștere a echipei cu care lucrez, maximum două zile. Am descoperit că după astfel de zile încărcate de comunicare interpersonală, am nevoie de câteva zile de singurătate ca să mă refac. Am simțit cât mult îmi place să mă aflu în compania mea și cum sunt cea mai bună prietenă a mea, cu care pot să visez și să planific escapade.

A fost o săptămână plină și utilă.

La singure cum?

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: November, 16