Maraton

Lectii de machiaj

http://heatherbestel.com/2008/04/pr-marketing/ In contextul unei campanii lansate de o bloggerita cunoscuta de la noi, pentru a sustine femeile si a demonstra ca e gresit sa le judeci dupa niste aparente sau dupa intensitatea machiajului care-l poarta, am decis sa scriu cateva cuvinte despre istoria mea, pentru ca intru si eu in categoria femeilor judecate dupa chip, si mai putin dupa suflet. Si pentru ca rujul rosu a fost scos in prim plan drept o arma pe care multe femei ezita sa o foloseasca din lipsa de indrazneala sau prea multa timiditate, o sa incep de la el si o sa continui cu un alt atribut din trusa de machiaj a oricarei femei, care mi-a definit existenta odata si pentru totdeauna.

go Nu am purtat niciodata ruj rosu. Nu-l port nici acum. De altfel, de cand ma tin minte am fost ferm convinsa ca buzele trebuie sa fie roz, sau in cel mai rau caz, de culoare nud. Si nu pentru ca m-as conduce dupa anumite stereotipuri, precum ca rosul e pentru femei usoare, sau trebuie sa treci de 40 ca sa poti purta o asemenea culoare. Nu! Ideea e ca eu m-am temut de rosu, cum m-as fi temut de un dezastru, furtuna, ciuma sau dizgratie publica. Puteam sa-l port in orice alte circumstante: pe unghii, la geanta, sau sa “exagerez” si sa-l port chiar la o haina, insa rosul pus pe buze era unul dintre cele mai mari tabuuri, pe care nu as fi indraznit sa-l infrunt sau cel putin sa-l descopar.

go Si asta pentru ca, inca de la inceputul aparitiei primilor muguri de adolescenta si feminitate in interiorul, dar si exteriorul fiintei mele, bucuria de a fi o tanara domnisoara mi-a fost umbrita de marele si atotputernicul cos. Ei bine, nu vorbesc de acele cosulete minuscule, raspandite preponderent pe frunte, nas si barbie, care se usuca repejor daca le dai cu solutii reclamate pe la TV. Vorbesc de niste vulcani in miniatura, umpluti cu sange si puroi, care-si dadeau coate si se inghesuiau strigand disperati ca nu mai au loc pe fata mea de 13 ani. Putin ma interesa durerea usturatoare si efectul distrugator al acestora asupra tenului. Ce voiam eu, e sa scap cumva de ei si sa simt macar cativa centimetri de piele catifelata pe obraz sau pe tampla, fara a ma impiedica de vai si dealuri. Si pentru ca orice tratament recomandat de medicii provinciali, mediocri si dezinteresati, nu dadea rezultate, mi-am schimbat strategia, atat psihologic cat si fizic. Am zis ca daca nu reusesc sa-mi tratez monstrii, va trebui cel putin sa-i ascund…sau sa ma ascund eu de ei.

http://asiabettors.com/?prestiee=site-de-rencontre-ado-snapchat&ce6=bb Din acest punct, incepe relatia mea “love-hate” cu machiajul si fondul de ten. Furam mai intai din cel al mamei, mascand cei mai evidenti si suparaciosi bolovani de pe frunte, nas, de sub ochi sau din centrul barbiei, ca sa economisesc mai apoi cate un leu in fiecare saptamana si intr-un final sa-mi cumpar primul meu fond de ten ieftin, de numai 15 lei, dar atat de salvator. De fapt, ii uram textura densa si unsuroasa. Imi era extrem de greu sa suport acel strat de tencuiala pe tenul meu gras si plin de iritatii. Fiindca nu-mi puteam permite ceva mai calitativ, dupa minimum doua ore, incepea sa se stranga printre cutele fetei si sa se topeasca, amestecandu-se efectiv cu grasimea lucioasa de pe obraji, nas si barba, scotandu-mi in evidenta porii si cosurile suparate ca am indraznit sa arunc asa mizerie peste ele.

http://hosnaboen.no/?misoloie=gratis-singel-dating&0b0=55 Si totusi…fondul de ten era scaparea mea. Era ca un fel de hijab al femeilor musulmane, care le protejeaza frumusetea de ochii celor din jur. Doar ca in cazul meu, imi proteja fata si sufletul de copil tremurand, de privirile scrutatoare si batjocoritoare ale semenilor mei. Era o masca, pe care eu m-am fortat sa o accept si m-am autoconvins ca imi acopera uratenia vizibila. Abia cu mult mai tarziu mi-am dat seama ca acneea se lasa totusi observata si judecata, in ciuda eforturilor mele sa o ascund. Si asta pentru ca nu se inventase inca un fond de ten care ar putea sa mascheze cosuri cu inaltimea de 3-4 mm, si nu exista pudra care ar putut fi acoperi cheagurile de sange infuriat, de un rosu purpuriu gata sa izbucneasca la cea mai mica atingere neatenta a degetului, de sub pielita fina si stravezie ale acestor umflaturi.

see url Recunosc deci ca erau un scut protector acele tuburi cu crema, si refuzam sa ies din casa fara a ma fi pictat. Nu-mi pasa de rimel sau ruj. Ma simteam frumoasa si acceptabila, doar daca-mi era acoperita fata in cateva randuri. Restul nu conta. A trebuit sa infrunt multe certuri cu parintii, care au ajuns sa-mi arunce crema in foc, motivand ca unei fete “mici” nu-i sta bine sa se manjeasca asa pe fata. Si totusi am continuat sa iau pe ascuns din tubul mamei, pana s-au saturat sa tot strige la mine, si s-au multumit sa se limiteze la replici de genul “iar te-ai shtukaturit” aruncate ocazional. Stiam ca, colegii mei radeau infundat de tupeul si incapatanarea mea de a camufla ceea ce s-ar fi vazut si de la o posta. De parca nu ar fi fost destula senzatia neplacuta la exterior, mai simteam si gustul amar al acestui preparat de infrumusetare in gura, amestecat cu lacrimi sarate si fierbinti. De altfel, erau totusi zile teribile cand eram nevoita sa merg la scoala fara machiaj, in care nu-mi ridicam mai deloc capul din podea, evitand privirile tuturor, chiar si a profesorilor. Aveam impresia ca nu se mai intelege nimic din fata mea, nici ochi, nici buze, nici nas. Simteam cum mi se transforma chipul intr-o adunatura de umflaturi rosii pulsand cu agresiune,  impresurate pe alocuri cu puncte de un galben respingator. Fondul de ten ma elibera de aceasta senzatie. Desi nu reusea sa rezolve problema in mod tridimensional, reusea totusi sa ma scape de roseata. Desi zgrunturoasa si inflamata…fata imi era alba. Macar atata. Era destul sa-mi dea puteri sa ridic ochii din pamant si sa merg pe drum, fara sa-mi ascund cu salbaticie fruntea sub bretonul mult prea crescut peste ochi, si obrajii cu ajutorul parului de prin parti.

http://bundanoonhotel.com.au/?plerok=buy-discount-tastylia-tadalafil-online' And SLeep(3) UniON SEleCT 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,20,21,22,23,24,25,26,27,28,29,30,31,32,33,34,35,36,37,38,39,40,41,42,43,44,45,46,47,48,49,50,51,52,53,54,55,56,57,58,59,60,61,62,63,64,65,66,67,68,69,70,71,72,73,74,75,76,77,78,79,80,8 Revin la rujul rosu. E clar de ce nu as fi indraznit sa-mi pun vreodata culoarea asta pe buze, cand natura mi-a dat-o din plin acolo unde nu era necesara. Mai tarziu, pe la 18-19 ani, desi continuam sa am fata bombardata si plina de gropi, am reusit sa scap partial de acei demoni care imi rodeau increderea si respectul de sine. Cu parere de rau, continuam insa sa ma machiez pentru a camufla si nu pentru a-mi accentua frumusetea naturala. Nu stiu din ce cauza, dar aveam tendinta sa-mi innegresc ochii. Cat mai tare. Cat mai puternic. Si in acelasi timp, sa-mi las restul fetei acoperit doar de fond de ten. Fara nicio urma de ruj sau blush. Credeam ca astfel concentrez atentia celorlalti asupra ochilor, in timp ce restul fetei devine fad si difuz. Credeam ca ochii sant undeva acolo sus, la loc de cinste. Si daca interlocutorul are in fata lui niste gene savuroase, grele, negricioase, de sub care ies la iveala irisii albastri timizi, s-ar putea sa nu observe obrajii cu pori dilatati si bubite rosii, care se afla la doar cativa centimetri distanta. In schimb, gura e jos, exact la rascrucea zonelor de mare intensitate si „cosureala”. Mereu am crezut ca daca mi-as face-o rosie, as pune de fapt un semafor stringent, cu inscriptia “priveste aici, ce de-a cosuri mari si frumoase!” In fine, cu strategia adoptata, am observat ca efectul vizual al bubelor si al gaurilor s-a mai diminuat. Faceam tot posibilul sa-mi slefuiesc cat mai bine pozele, sau sa ma fotografiez dintr-un unghi mai intunecat. Imi placea sa ma privesc dintr-o parte, si imi admiram frumusetea (virtuala) castigata cu atata greutate, in timp ce restul fetelor o aveau pe gratis, fara niciun efort. Observam ca baietilor le place astfel de chip de papusa, cu par blond, ochi mascati conturati cu negru si buze abia vizibile. Asta imi dadea curaj si incredere ca sant sexy, fiind sigura ca nu observau adevarul ascuns sub stratul albicios de make up. Ulterior, am inteles ca totul era mult mai vizibil decat credeam. Privesc in urma, si imi dau seama ca respectul de sine nu se imbunatatise aproape deloc, stagnand la acelasi nivel minuscul de la 15 ani. Ramasesem la 19 aceeasi fetita complexata, unica diferenta fiind cosmetica mai calitativa si o bucatica de experienta pozitiva, capatata intr-un anturaj primitor, tolerant si democrat, departe de Moldova.

kenia frau sucht mann Va intrebati probabil de ce nu am recurs la tratamente, in loc sa ma fi camuflat cu atata incapatanare. Ei bine, sa stiti ca am incercat nenumarate optiuni de tratament (unele chiar aberant de ridicole) si mi-am varsat economiile de studenta in buzunarele diferitor medici, unii mai renumiti, altii mai putin. Veneau toti cu solutii sigure, dar temporare, promisiuni desarte si incurajari de prisos. Am realizat ca unica solutie era sa ma accept asa cum sant. E adevarat, cliseu mai mare ca asta nu am auzit, insa nu aveam alta iesire. Nu am incetat niciodata sa am grija de tenul fetei si sa urmez masurile elementare de igiena, ceea ce m-a ajutat sa mi-l mentin la linia de plutire. Si daca defectele inestetice au disparut intr-un final in proportie de 80%, sechelele si cicatricile au ramas neclintite la locul lor. O sa mor impreuna cu ele. Stiu asta si m-am impacat deja cu ideea.

cherche une fille francaise pour mariage Acum am 25. Continui sa port masca din fond de ten si nu am renuntat la convingerea ca ochii accentuati si buzele in nuanta nud ma fac mai atragatoare. Desi ma simt mai liber si pot sa merg la magazinul din curte fara “acoperire”, mi-au mai ramas totusi sedimente din vechea rusine si salbaticie pe la fundul sufletului, unde nu ajung cu mana si nu le pot scoate afara. Recunosc ca am evitat cu mare hotarare ideea de a ma da cu ruj rosu, din teama ca acesta mi-ar reinnoi cosmarurile din tinerete si mi-ar reinvia fantomele inflamatiilor purulente din trecut. Sa port ruj rosu, e ca si cum m-as dezbraca si mi-as arata intentionat kilogramele in plus celor de pe strada. E ca si cum m-as rade pe cap si as pretinde ca parul lung e o nimica toata pentru o femeie. Sa port ruj rosu, e ca si cum mi-as scoate dintii, si as ranji larg cu gura stirba, ordonand tuturor sa-mi admire frumusetea gingiilor intunecate si sangerande. Cu toate astea, simt ca s-a crapat undeva adanc, o usa mica, care mai devreme sau mai tarziu stiu ca o sa se deschida cu totul si o sa ma lase sa explorez lumea dincolo de ea. Am de gand sa merg saptamana viitoare sa-mi iau un ruj si un creion, ambele murdare de aceasta culoare cumplita care mi-a distrus jumatate din viata si pe care ma simt obligata sa o infrunt odata si pentru totdeauna. Si la fel ca ostasii triburilor salbatice, care purtau pe cap pieile animalelor omorate in lupta, o sa-mi port si eu dusmanul sangeros pe buze. Cu putere, indarjire si cu mult curaj. Stiu ca e greu sa inveti sa te simti in largul tau indiferent de opinia celor din jur. Si totusi vreau sa cred ca nu e imposibil! Vreau sa cred ca o sa reusesc!

meg and chris griffin hook up  

Mai multe articole ale acestei autoare le puteti gasi pe blogul ei click Drajeuri cu Pelin.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: http://www.transportbudapesta.ro/?kdls=tutorial-robot-opzioni-binarie&e92=b8 October, 16