Jurnal

Liberté, égalité, diamante

Cand, cu 4 patru ani in urma, la una din primele mele vizite la un psiholog, care, de fapt, era psihologa, am fost intrebata ce vreau eu, raspunsul meu a fost aproape de cel al lui Lenin, Jeannei d’Arc si a revolutionarilor francezi, luati impreuna: vreau sa cada imperialismul, vreau distrugerea statului capitalist, vreau revolutie proletara, vreau sa cada capetele regilor acestei lumi, vreau inlocuirea democratiei burgheze, vreau eliberarea Moldovei de sub jugul rusesc si vreau Liberté, égalité, fraternité.

Ea m-a privit. A zambit. Si m-a lasat sa-mi dau singura seama cat de tare bat campii.

– Ce vrei tu, Diana? Fara modestie. Fara rusine. Fara limitele posibilitatilor. Fara principii.

Eu vreau o blana de nurca care sa cada pe mine, ca un halat de baie. Eu vreau un pandadiv din smarald. Eu vreau o casa pe Riviera franceza. Eu vreau o decapotabila alba-crem. Eu vreau o pedichiura proaspata. Eu vreau un inel din diamant galben-canar. Eu vreau o cupa de sampanie cu trei bobite de zmeura pe fund. Eu vreau o orhidee mare, alba. Eu vreau un parfum de la Serge Lutens si toate parfumurile Hermès. Eu vreau 10 rochii de matase. Eu vreau sandalele rosii din piele intoarsa, toc de vreo 12 cm, foarte sexy si provocatoare, vazute la Pikolinos. Eu vreau la spa acum. Exact in acest moment. Eu vreau un masaj. Eu vreau un bilet de avion pentru diseara spre Paris. Eu vreau doua numere proaspete ale revistei Elle, editia frantuzeasca. Eu vreau ultimul Vogue englezesc. Eu vreau pe o insula greceasca. Eu vreau un covor cu suvite lungi, din lana naturala, asternut chiar sub picioarele mele cand cobor din pat. Eu vreau o gradina de hortenzii in fata casei mele. Eu vreau un buchet din florile celea galben-pale pe care le-am vazut in fata cresei de pe strada Eminescu, vis-a-vis de teatrul „Satiricus”. Eu vreau o prajitura cu multa-multa crema alba. Eu vreau sa ma scol dimineata si sa nu fac nimic toata ziua. Dar cel mai bine, si ziua urmatoare. Eu vreau sa ma sune acum Adriano Celentano, sa-mi spuna ca a vazut o poza de-a mea pe Facebook si ca vrea sa ne intalnim. El acopera toate cheltuielile, se intelege. Eu vreau un colier din margele negre Swarovski etc., etc., etc.

Am spus-o. Si parca si Liberté, égalité, fraternité-ul meu nu mai suna atat de patetic si fragil. Era deja rostit de o femeie care soarbe agale un daiquiri in gradina unui restaurant havanez, pour les connaisseurs, imbracata intr-o rochie de matase de un albastru azuriu, cu diamantul la degetul mijlociu, galben, ca luna plina in iulie, iar alaturi sta barbatul ei, barbos, ca un adevarat El Coamdante, si discuta aprins cu Celentano despre caderea imperialismului, despre instaurarea dictaturii artei si despre ultimul sau film nominalizat la Oscar. Doar ca el a boicotat aceasta ceremonie burgheza, finantata de capitalistii americani care sug sangele popoarelor mici.

S-au schimbat dorintele mele in acesti 4 ani? Nu. Mai mult decat atat, m-am invatat sa nu-mi fie rusine de ele.

 

Text: Diana Guja

Imagine: Charlize Theron pentru „J’adore”, Dior

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 21