Din viață

Liniștea mea sufletească vine prin femei

Eu nu prea am prieteni bărbați. Ei pot fi colegi de lucru, de club de interese, prieteni ai prietenilor comuni ș.a.m.d. Vorbesc despre prieteniile când poți conta pe o ureche liberă, un sfat sau ajutor la nevoie. În schimb, am prietene. Nu știu dacă-s multe, periodic, unele se îndepărtează și apar altele. Prietenia nu e dependență bolnavă în care să ceri mai mult decât îți poate oferi acea persoană. Iar ceea ce-ți poate oferi, este în acel timp când nu este prinsă de propria viață și probleme.

De cele mai multe ori am obținut joburi prin recomandări ale femeilor. Îmi aduc și acum aminte cum Mariana, colega mea de grup de la universitate, m-a luat de mână la câteva zile după obținerea diplomei. A zis: „Am găsit de lucru pentru noi. La un hotel înafara orașului este nevoie de administratoare”. Am lucrat ceva mai mult de doi ani la acel hotel. 

Următorul job m-a găsit la o zi de naștere a unui prieten. Mama lui, căreia-i spusesem că sunt în căutare de lucru, mi-a zis că în organizația unde activează, office-managera pleacă în concediu de maternitate. Și tot așa, nu le mai număr pe toate. 

Femeile care mă înconjoară, de cele mai multe ori îmi devin prietene, pentru că e ușor să te apropii de cineva când ai interese comune, fie ele și serviciul care vă unește.  

***

Bucata de text de mai sus a stat câteva zile în poșta mea, așteptând o boare de inspirație pentru a-l continua. Nu mă gândeam ce-aș mai spune despre solidaritatea între femei, îmi părea totul atât de clar. 

Dar articolul publicat pe Teotitude ieri, despre rușinea femeilor de a primi ajutor, mi-a trimis un flashback din fragedă copilărie. 

Aveam 7 ani când s-a născut sora mea. În acele câteva zile cât mama era la maternitate, noi cu fratele eram cam de capul nostru zile întregi. Țin minte că vecina, care are 2 fiice cu câțiva ani mai mare decât mine, se mai uita după noi.

Într-o zi, Rita și Lora au venit la noi și au făcut curat în toată casa. Îmi amintesc vag cum îmi dădeau lucrurile să le pun unde țineam minte că trebuie să stea. La sfârșit, mi-au aranjat păpușile pe pat, așa cum făceau și cu păpușile lor. Adultă fiind, n-am discutat niciodată despre asta, nu-mi aminteam pur și simplu.

Azi am discutat cu o cunoscută despre experiența cupei menstruale, despre cât e de comodă, dacă merită sau nu de folosit și tot așa. Discuția a încheiat-o cu ideea că va duce vorba mai departe, pentru că e o chestie tare utilă. 

Trăiesc într-o comunitate de femei și pot să spun că liniștea mea sufletească vine prin femei, prin discuții la ceai, la o cafea, la un pahar de vin. Sunt conștientă că fiecare dintre noi își are viața sa și nu poate să-mi ofere decât acel moment în care s-au unit paralelele noastre. Și atunci profit din plin. 

Cauzele sociale la care mă alătur, acel women empowerment declarat în programele pentru femei ale unor ONG-uri cu cofebreikuri este, de fapt, un proces de comunicare continuă cu femei despre femei. 

O fi acest maraton un fail (în decurs de o săptămână nu a venit nicio scrisoare pentru maratonul despre solidaritatea feminină – nota red.), dar eu cred că e din cauza că nu prea știm să vorbim despre ce ne unește. Nu prea avem idee despre cum să vedem în legăturile noastre firești – o adevărată solidaritate feminină.

Text: Diana Mihuță

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 18