Din viață

Lucile, de ce-mi faci asta?

Iarna, intr-un dulapior din cabina mea de pe penisa, am descoperit o carte de Delphine de Vigan, un nume care, pana atunci, nu-mi spunea nimic. Cartea se numea Rien ne s’oppose à la nuit si, din scurta descriere de pe coperta din spate, am inteles ca e povestea mamei autoarei.

Istoria incepe pe o strada pariziana, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. O familie cu multi copii, care se joaca in scuarul din fata casei, o mama tanara si frumoasa, vesnic gravida, un tata elegant, angajat in publicitate. In fata – o viata plina de promisiuni dupa un razboi devastator. Eroina, un copil extrem de frumos, e invitata la shootinguri pentru case de moda. Dupa inca vreo doua nasteri si moartea unui copil, familia se muta intr-o casa din suburbie. Anii trec, un copil se sinucide, viata isi urmeaza cursul – in casa vin prieteni, se pleaca in vacante pe coasta mediterana, se intampla primele iubiri ale copiiilor. Iar in centru – cuplul de parinti – vesnic tineri, vesnic frumosi, cu o sotie care isi protejeaza sotul, mai aprig decat o leoaica.

Lucile, eroina noastra si mama autoarei, se transforma intr-o adolescenta inchisa in sine. Dar ramane frumoasa. In Franta are loc revolutia studentilor, eliberarea moravurilor. In acea perioada, familia este filmata pentru o emisiune despre tineri si adolescenti si intercatuiunea acestora cu parintii. Tatal e in centrul atentiei, ca fiind un parinte intelegator, tandru, echilibrat.

Lucile se casatoreste devreme. Naste doua fetite. Apoi divorteaza. Isi gaseste alt barbat, un hippie. Duce o viata colorata, casa ii este plina de prieteni si oameni mai putin cunoscuti. Al doilea barbat pleaca si el. Ea isi ia fetele si se muta la Paris. Viata isi pierde din culori. Acolo cu ea se intampla prima criza de bipolarism. In aceasta perioada, ea scrie o scrisoare si trimite copii la toata familia. Si daca toata scrisoarea este un delir, atunci ultima propozitie mai putin. Aceasta e scrisa lucid, cu precizie, ca incizia unui chirurg priceput.

Pe Lucile, in adolescenta, a violat-o tatal.

Mama a stiut. Si a tacut. Asa cum a stiut si a tacut despre multe alte pacate de-ale lui. A tacut pentru familie. A tacut pentru ca asa intelegea ea ca apara familia. Ideea de familie. Familia, ca o cetatate construita pe morminte, adapostind putreziciuni, mucegai, oseminte.

Familie cu orice pret. Cu pretul sacrificarii propriilor copii.

Cand Lucile a facut publica aceasta intamplare, toti au luat apa in gura. Si mai ales mama. Ea nici la distanta de 20 de ani, nu voia sa-si recunoasca complicitatea cu un pedofil, violator, abuzator. Pentru ca familia e sfanta si nicio pata nu trebuie sa-i altereze puritatea. Si inca ce pata!

Lucile s-a sinucis la 60 de ani, dupa o lupta apriga cu boala. Intr-un final, ea a ajuns la mal, dar a refuzat sa-si traiasca batranetea in mizerie si din mila copiilor, fata de care se simtea vinovata.

Iata, pe scurt, istoria unui om care a fost sacrificat de dragul unei iluzii. Iluzia familiei inchegate, bune, fericite, solide, armonioase, iubitoare, protectoare, frumoase. Familiei de invidiat, de pus pe panoul de onoare. Familia pe care toti s-o admire, s-o dea ca exemplu, in timp ce sotia nu mai stie cum sa tina inchise usile dulapurilor. Prea multe schelete s-au adunat. Familia in care se plange noaptea in perna, in care se bea pe ascuns, in care se iubeste strain si in taina. Familia in care sotia, ca o femela de paianjen, isi tese panza toxica in jurul copiilor si ii ia ostatici in visele ei de printesa de pe bobul de mazare.

Daruieste-mi iluzia. Iar eu iti dau acces la copii.

Nu, nu toti tatii in astfel de familii sunt pedofili, violatori si abuzatori. De cele mai multe ori, acestia sunt niste nefiriciti. Tristi si lasi. Ei intra in acest joc. La inceput – dintr-un fals cavalerism, din dorinta de a salva printesa, de a perpetua neamul, de a onora traditiile. Si cand gluma se ingroasa, cand toata casa se transforma intr-un butoi cu pulbere – incep valsul pe varful degetelor. Si litania: “de dragul copiiilor”. De-ar sti ei, sarmanii ca, de multe ori, copiii sunt primii care isi doresc ca toata aceasta comedie sa ia sfarsit cat mai repede.

Imagine: fiyaasz

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 19