Din viață

Ma intrebase odata

Cum poti iubi de atatea ori si vorbi despre asta de parca ar fi prima data. Si crede. Atatea ori, si nu ti-ai invatat lectia?

Mi-am muscat buzele, m-am revoltat, l-am concediat chiar atunci din lista amicilor mei – how dare you, imi venea sa vomit aceste cuvinte peste el, pentru ca intr-adevar, how did he dare.

El era barbatul care visa la o casnicie frumoasa, trainica, solida. Cu o fata tanara, neiubita pina la el. El era barbatul care promitea iubitelor sale marea si sarea, si le-o dadea toata-toata. Toata sarea din el. Toata marea din lume. Pentru ca sa plece din fiecare relatie in momentul cand simtea ca nu ii poate da femeii iubite ceea ce nu avea. O relatie autentica.

Iar eu am vrut sa cred. Stiam ca relatiile pot incepe pe note frumoase, stiam ca pot duce in prapastii de unde te scoti cu de-a sila. Relatii dupa care iti cresti carnea la loc. Relatii dupa care iti gasesti oasele schilodite. Atasamentele bolnavicioase, pe care le incui in safeu pina nu mai conteaza ce si de ce.

M-am saturat sa ma rup de oameni cu carne, i-am zis. Dar mai vreau sa iubesc.

El a zambit printre mustati. Era ceva nou, nu purtase mustati pina atunci. Ma enerva cum bea cafeaua atent, ca sa nu ajunga pe parul lustruit dedesubtul nasului. Avea miscari lente de reptila si simteai ca, daca te prinde, nu te lasa. Dar pina cand ma privea curios, mai mult apatic. Era satul. Improsca oleaca de venin, sa ma deprinda cu felul lui de a fi, pe care il uram. Dar in doze decente.

Deci, eram acolo, langa el, odata pe luna, la cafea, pentru a discuta ca “intre prieteni”.

El nu-mi era prieten. Dar era unica persoana care impunea autoritatea lui si ma tinea acolo. Probabil asa incep relatiile abuzive. Dar abuzive intre prieteni?

Poate am mai invatat ceva, am continuat cu efort vizibil. Nu trebuie sa ii spun totul, mi-am zis in gand. Trebuie sa inventez vreo drama, sa ii para ca sunt prea clingy. Sa ma lase in pace, asa cum face cu toate femeile din jurul lui.

Dar nu stiam ce sa mai zic. Ma simteam supta de energie, simteam cum toata istoria mea frumoasa e calcata in picioare, ca omul asta nu se bucura pentru mine. Din contra, ma priveste ironic toata seara, isi bea cafeaua asta atent, sa nu-si manjeasca parul lustruit dedesubtul nasului. Ma intreba despre detaliile pe care nu le spusesem nimanui, dar el le stia oricum pe toate.

Cum, nu cum a scos el din mine iar toata informatia?

A cerut nota de plata. Mi-a achitat cafeaua, ca intotdeauna, spunandu-mi, lasa ca iai un salariu mai mare si ma inviti data viitoare. Stiam ca data viitoare nu trebuie sa mai fie. Stiam ca nu mai vreau sa il vad. Nu aveam ganduri clare de ce, insa ma simteam invaluita si obosita.

Am mers acasa, m-am culcat. Am adormit indata. Visam ca rade sub mustata lui de faptul ca m-am indragostit din nou. M-am trezit greoi dupa pranz, si mi-am zis ca s-au terminat aceste cafele grecesti odata pe luna. Enough is enough.

Peste 3 saptamani si 6 zile mi-a venit mesajul obisnuit.

Κριστινα, τι κανεις! Ολα καλα? Παμε για καφε αυριο? Εχουμε χρονο μα μιλησουμε!

Sms. Γεια σου. Καλα ειμαι. Οκ για αυριο. Ιδιο μερο?

Trad. (gr)

*Cristina, salut! Totul bine? Mergem la o cafea maine? Nu am vorbit atata timp!

*Salut. Sunt bine. Ok – referitor la maine. Acelasi loc?

Text: Cristina Hiraeth

Foto: Ezra Jeffrey/ Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 18