Dragă redacție

Mama mea a decis să lase casa, grădina, pe tata și să plece

Cum e să accepți faptul că familia în care ai crescut nu te motivează să-ți creezi propria familie?

Mama mea a decis să lase casa, grădina, pe tata și să plece. Pentru că a obosit să slujească un om care o disprețuiește. Care nu acceptă dreptul ei la viață liniștită și care îi refuză de fapt orice drept înafară de cel de a-l sluji.

Probabil mama n-avea să plece dacă n-ar fi fost atinsă de o artrită cronică, care-i provoacă dureri groaznice și că tratamentul medicamentos nu a ajutat-o. A început să urmeze un tratament naturist, cu regim, plante culese de ea în pădurea de lîngă sat și liniște. Doar că în acest regim este imposibil cînd trebuie să slujești. Și ea a ales să trăiască altfel.

M-am bucurat cînd a plecat. Eu demult nu mă mai implic în certurile lor. Nu-l mai apostrofez pentru comportamentul lui degradant. Dar mi-e jale de ea, de viața fără prieteni (el a făcut tot posibilul ca ea să nu mai poată vorbi cu nimeni prietenește),fără călătorii (trebuie de băgat banii în casă), fără grijă de sănătate (fiecare vizită la medic în Chișinău trebuia practic negociată), fără hobby (el nici acum nu are idee ce-i place mamei să facă), fără sărbători (fie că e Paște, Crăciun, ziua ei de naștere, ea trebuia să facă ceaune de mîncare pentru el și rudele lui),fără respect față de rudele ei (înjurii și dispreț la adresa fraților, surorii și mamei ei).

Interesant lucru, imediat ce ea a plecat, el a intrat în panică, a început să sune toată lumea, să ceară de la noi, copiii lui, să o aducem acasă, că fără ea el moare. Eu i-am zis că nu mă implic în relația lor și că nu mă las șantajată. Apoi am fost în sat, am văzut că a încetat să bea, că lucrează pe lîngă casă, că pot să vorbesc cu el în liniște, că poate fi om adecvat și i-am declarat că nu vreau ca mama să se întoarcă la dînsul. Pentru numai fără ea, el poate să fie un om normal. Și că prezența ei îl transformă într-un animal turbat.

El a tăcut. Apoi m-a rugat din nou, să vorbesc cu mama, să o rog să vorbească cu el măcar la telefon. I-am zis că nu. Mama o să-l sune dar să nu aștepte să se întoarcă. Mă simt ciudat. Mă bucur pentru mama dar mi-e jale de el. Deși oamenii nu se schimbă la bătrînețe. Nu unul ca dînsul.

Încerc să gîndesc că aceasta este relația lor și nu tragedia familiei. Indiferent de deciziile lor mai departe, eu nu am dreptul să mă implic. Dar e atît de greu să mă mențin pe această poziție.

Text: Anonim

Foto: freevector.com

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 20