Maraton

Mama, la vârsta mea: Era o nebunie să divorțezi de un om, care în spate deja avuse un divorț

Cred ca nu voi greși, dacă voi spune că mama pentru tata a fost mai mult o roabă decât soție. Asta spune mult despre relația lor, ca soți.

Cât eram mică, nu prea înțelegeam care era treaba. Însă când am mai crescut, am început să observ că ceva nu era în regulă , adică nu era dragoste între ei și, probabil, nici nu fusese cândva.

Acum îmi dau bine seama că cel mai mult a avut de suferit mama din această relație forțată. De ce zic forțată? Pentru că asa erau timpurile și, indiferent de sentimente, trebuia să trăiești cu persoana cu care te-ai căsătorit, chiar dacă erau ca niște străini.

Mama nu-mi spunea mai nimic, dar eu acum îmi dau seama că ea ar fi vrut sa divorțeze, dar nu putea. Sau putea, dar nu vroia.

Era o nebunie să divorțezi de un om, care în spate deja avuse un divorț. Era o nebunie să lași un om atât de „cumsecade”, sau, cel puțin, așa era văzut de oamenii din sat. Și, în sfârșit, era o nebunie, pentru că mama era o femeie de treabă și nu ar fi avut curajul să-și lase soțul „doar” pentru ca soțul nu o ajută la treburile casei, pe lângă casă era mult de făcut, ca la țară.

De un lucru îmi pare rău, că n-am insistat să o conving pe mama că un divorț nu este o catastrofă, că viața e doar una și e bine să încerci să schimbi ceva în ea când lucrurile merg prost. Dar eram prea tânără și fără experiență și nici eu, nici alții n-au reușit să o schimbe. Ea deja alesese, să se supună până la urmă, să fie o soție ideală.

Păcat că acum nimeni nu are nevoie de astfel de idealuri și nimeni nu ar trebui să-și sacrifice viața pentru nimeni. În acest an voi avea 46 ani, mama pleca la acești ani, fără să se mai întoarcă.

Text: Elena

Foto: Devan Freeman/Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 18