Maraton

Mama, la vârsta mea: Îi scria bunica într-un carnețel cuvintele mele noi

Mama la vârsta mea deja mă avea pe mine. Avea 34 de ani, era anul 1990, cu schimbări mari în viața țării.

Mama era deja divorțată, în căutarea unui lucru stabil, pentru a mă putea lua la Chișinău. Eu aveam 6 ani, și deja de 2 ani locuiam cu buneii mei în raion.

Mamei îi era dor de mine, dar fără bani de chirie, fiind singură la gazdă la cineva din rude îndepărtate, și acelea nemulțumite, nu putea să mă țină aproape. Deși venea foarte des. Cred eu. Nu știu exact cât de des venea la mine, că nu țin minte.

Nu o țin minte pe mama în copilăria mea. Până la 4 ani cam nu țin minte nimic, doar secvențe rare, de la 4 ani până la 6 jumate îi țin minte doar pe bunei, și pe verișorul meu, lăsat și el în grija buneilor din aceeași cauză, mama lui fiind și ea divorțată, în căutarea unui viitor mai bun.

Buneii se ocupau de educația noastră, aveau grijă de noi, și ne alintau din răsputeri. Happy time.

La ale ei 6 ani, mama mea avea mult mai multe decât mine, dacă e să vorbim de posibilități și finanțe. Avea părinți care câștigau foarte bine (buneii la care trăiam eu), ambii medici, cu o casă proprie mare, cu multă îmbrăcăminte, încălțăminte, călătorii, odihnă, înturcât trăiau îndestulat.

Eu la 6 ani eram iubită și alintată, pentru că câștigurile de altădată s-au cam redus. Și sunt foarte ok cu asta. Happy time for me.

Mama suferă când vorbim despre perioada ceea când eram departe de ea (ei, cum departe, 130 km). Când mă întreba mai înainte – ”„Ții minte, ți-am adus (și zicea ceva .. haine, jucării…)”,întreba de perioada ceea, când trăiam la bunei. Dar nu, nu țin minte, dacă venea sau nu, dacă aducea ceva, sau nu. Și acest fapt o face nefericită într-un mod oarecare, pentru că nu ține minte nici ea fiecare zi din viața mea cea mică, ce cuvinte noi ziceam, ce mai cugetam, cu ce mă lăudam, ce experiențe noi aveam. Îi scria bunica într-un carnețel cuvintele și expresiile mele noi, dar ce folos, că emoțiile nu se pot transmite prin carnet.

Acum așteaptă nepoți. Că sunt singurul ei copil, și atâtea a făcut pentru mine, și vrea să fie în minte trează când va avea nepoți. Deci trebuie să mă focusez pe acest fapt, și nu pe carieră, lucru și călătorii, cum o fac acum.

Din păcate, a rămas singură, întrucât se temea să aducă bărbat în casă, pentru că creșteam eu, și își făcea griji (că nu dă Doamne …). Este deja la pensie, mai mult pe acasă. O iubesc foarte mult, și când sun și nu răspunde la mobil, inima mi se oprește.

Text: Iulia

Foto::na Francisconi /Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 12