Maraton

Mamă singură, mare scofală… cu o singură excepție

Convingerea mea este că fiecare duce atât cât poate duce și nu contează ce statut, culoare, viziuni și experiență ai.

Uite, de exemplu, eu sunt o mamă singură. Da, eu îmi intrețin copilul în mare parte din salariul meu (tatăl contribuie sporadic și simbolic). Da, pentru că am un copil mic, lucrez de acasă și uneori este infernal, mai ales, când trebuie să lucrezi contra cronometru. Da, pot să-mi permit o ieșire undeva fără copil mai rar și foarte din timp programat. Asta nu-i deloc vesel, cum îmi place mie…

În schimb, eu am un singur copil mic acasă. MIC. De acel mare am divorțat.

Când îmi amintesc că mă trezea dimineața să mă întrebe unde i-s chiloții și ciorapii (care mereu erau în același loc!!! ) și cum să-și asorteze hainele… Că mă uitam la ceas că trebuie să apară și aveam emoții că nu era ”lună” în casă, sau că iarăși n-o să-i placă mâncarea… Sau depresiile lui interminabile, când preocupările mele personale și universul meu trebuiau să fie lăsate baltă, pentru că, dragul de el, are nevoie acum de sprijinul tău cel mai mult, problemele lui au acum prioritate… Acum și pentru totdeauna… Nu mai vorbesc de abuzuri, alcool și toate celelalte minunății, pe care ”pielea” mea nu le cunoscuse până la căsnicie și nici nu știam mare treabă despre asta.

Acum, iată CE pot face, UNDE, CÂND și cum vreau:

Să mă culc, mănânc , ascult muzica preferată, să mă îmbrac!!!, spăl și fac curățenie, îmi așez copilul pe scăunelul bicicletei și ies la plimbare, fac sport, citesc. Luna aceasta vreau să fac ore de canto. Pentru mine…

Poate este o perioadă în care sund flămândă de propriul univers și nu văd la ce aș putea să renunț, ca să-mi fac timp și pentru un bărbat. Asta timpul va arăta…Dar acum, acestea îmi sunt limitele.

Vreau să revin, totuși, la ideea că statutul nostru nicidecum nu este un indicator al nivelului de mulțumire față de viață. Nu statutul… Cred ca o mamă singură poate fi mai fericită decât una căsătorită. Totul depinde de circumstanțe, toate istoriile sunt individuale. Cu același scucces, puteam fi căsătorită, dar să am un soț matur și să nu fac exemplificările de mai sus. Cu același succes, puteam să fiu dintr-o familie asigurată și să nu se pună problema timpului meu liber și siguranței materiale. Orice putea fi cu același succes…

La ghișeuri, în spital, la servici, oriunde în altă parte, nimănui nu-i pasă și nimeni nu mă discriminează.

Camon”… Eu nu simt asta nicăieri.

Sincer-sincer o să mai spun ceva…

DESPRE FOLOASE

Uneori, ca mamă singură, ai de câștigat pe seama acestui statut. Dar asta, dacă vrei tu…

Când era copilul foarte-foarte mic și încă nu puteam să lucrez, prietenii mi-au făcut un cadou de Crăciun, un plic cu o sumă foarte-foarte generoasă. Erau bani care ne trebuiau în acel moment mai mult ca oricând și ne-au salvat de un colaps pe care îl simțeam în fiecare zi cum se apropie, doar că nu știam ce formă va lua. Și prietenii au găsit cuvintele potrivite, ca să îi accept.

Altă dată, au venit câteva prietene cu mașina încărcată de la METRO – cu scutece, hăinuțe, mâncare (multă mâncare)…

AH, DAR CÂT DE UMILITĂ M-AM SIMȚIT….

Eu știu că multe mame singure se hrănesc binișor cu acest statut.

DOAR UN LUCRU NU-L POT DEPĂȘI ÎNCĂ

Unicul lucru specific unei mame singure și care mă întristează profund, este sentimentul de vină față de copilul meu.

Atunci când pe un teren de joacă apare un tată, iar copilul meu este unicul care îl observă, eu mă simt de cacao…

Când copilul meu este unicul care se apropie de acel bărbat și îi întinde fâsticit o jucărie și se tot învârte în jurul lui, eu mă simt foarte-foarte de cacao…

Când tatăl îi promite că mâine va veni în ospeție și copilul plânge a doua zi trăgând de clanța ușii, chemându-l printre lacrimi e răvășitor…

Când îl întâlneșe întâmplător în stradă, după 2 săptămâni de dispariție, iar tata peste 2 minute își ia rămas bun și copilul urlă disperat în urma lui ”taaaata- taaaata-taaatattaaa” , eu vreau să-l omor.

Și nu pot depăși supărarea pe care o simt atunci când mă port frumos cu el de dragul copilului, pentru că acesta este prețul vizitelor.

În rest… Nicio diferență…

P.S. Multumesc din suflet mamei mele, care și-a asumat o parte semnificativă din timpul necesar pentru creșterea copilui.

Text: Anonim

Imagine: © Michael Sheridan/Valea Omo, Ethiopia

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 23