Maraton

Doar cîteva zile în urmă, mămica mea a atins aceste lucruri

Aveam 7 ani când mămica a plecat. Ea avea 25 de ani, în ziua aceea am plîns mult și prin lacrimi o chemam pe mama. Cînd suna, o rugam să vină acasă la sărbători, pentru că aveam poezii frumoase de recitat la școală… De 8 martie îi recitam și cîntam la telefon. După ceva timp îi uitasem înfățișarea, nu o vedeam decît pe niște poze vechi. Cînd trimitea colete acasă, mă gîndeam că “Doar cîteva zile în urmă, mămica mea a atins aceste lucruri” și parcă o simțieam mai aproape.

Am revăzut-o după 4 ani, n-am recunoscut-o . Era ca o străină pentru mine, timp de 1 luna cît ea a rămas acasă nu puteam crede ca mama mea poate fi aproape, că o pot vedea în fiecare dimineață, că mă petrecea și mă întîlnea de la școală. Așa au trecut 12 ani, cu lacrimi de dor și întrebarea “cînd vii acasă?” Cu cît mai mult creșteam, cu atît era mai grea despărțirea… De multe ori o vedeam pe bunica plîngînd, uitîndu-se la pozele mamei mele, în acele momente o învinuiam pentru că bunica plîngea din vina ei.

Au fost momente grele, cînd mămica rămînea fără lucru, fără bani, nu ne suna din cauza asta, atunci eu o judecam dur, credeam ca m-a abandonat, că are altă viață, că nu mă mai vrea… Acum am 22 de ani, de cîțiva ani trăiesc împreună cu mămica, în fiecare zi îmi reamintesc cîte sacrificii a făcut pentru bunăstarea mea. De cînd sunt alături de ea am aflat tot (cred eu) prin ce a trecut. Parcurile prin care a dormit cînd nu avea un pat, lacrimile care le-a vărsat după fiecare apel, dupa fiecare întrebare “cind vii acasa?” Acum știu prin ce greutăți a trecut ea, acum și eu sunt peste hotare.

Anonim

Imagine: Mary Cassatt

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 23