Dragă redacție

Maraton

Ați participat vreodată la un Maraton? Fie unul în scopuri caritabile sau, pur și simplu, din interes sportiv?

Poate jumătate dintre voi ați simțit lene și ați refuzat să alergați. Sau nici nu v-ați gândit la asta. În schimb, eu sunt campioană la acest capitol. Îmi bag capul și picioarele în toate cursele posibile. Deși nu sunt un om sportiv și mereu mi se pare că am tot timpul din univers, când e vorba de fugă, atunci eu sunt soră cu ea. Știți vorba aceea – fuga e rușinoasă, dar în schimb e atât de sănătoasă! Eu alerg. Mereu. În fiecare zi. Fug. De nicăieri spre oriunde.

Fug atunci când sunt rănită. Când mi-e frică. Alerg când mă simt vinovată. Fug să fiu ÎN RÂND CU LUMEA, dar nu știu de ce, ea e mereu înaintea mea (și asta e doar în capul meu)… Fug de singurătate. Fug de iubire…

Dar! fuga mea favorită este cea de mine însămi.

E haios, e amuzant și curios cum de fiecare dată reușesc să fiu atât de rezistentă la acest capitol. Mă ascund cu ușurință în spatele programului de lucru încărcat, în spatele discuțiilor cu prietenii, dar niciodată nu mă opresc să mă ascult, să vorbesc cu mine însămi.
În fiecare dintre noi, fie corpul cât de mare, se ascunde o părticică de lumină (mă ierte Andrei Bolocan). Iar lumina aceea caută să iasă la suprafață și tu nu vrei să-i permiți. Îi spui că n-ai timp, că ba e prea dimineață pentru discuții, ba e prea târziu… și chiar n-ai timp de ea.

Și ce este lumina? E soare. E căldură. E foc. Iar atunci când nu vrei să asculți lumina din interior, ea te arde. Și doare. Foarte tare, pentru că ea frige nemilos. Pentru că și tu ai fost cu ea crud.

I-am spus de câteva ori să tacă! Să-și închidă gura și să nu mă chinuie. Pentru că sunt ocupată, doar sunt implicată într-un MARATON!

Cel mai ciudat e că ea nu vrea să asculte. E încăpăținată și răzbunătoare. Știți ce face atunci când nu vrei să-i auzi vocea? Te arde! Te arde din interior și corpul tău aproape sănătos începe să se clatine. Și dacă n-o auzi nici așa, atunci ea își găsește timpul ei. Doar că de multe ori ajungi s-o asculți de pe patul din spital… Fie că te doboară o infecție, un virus sau alt ceva… Dar ea își cere TIMPUL EI. Eu am înțeles un lucru, în goana asta nebună există totuși un ”TREBUIE”, care trebuie ascultat.

– TREBUIE să te oprești, să respiri și să vorbești cu tine însăți. Să ascuți, pentru că cel mai bun prieten și sfetnic aleargă mereu după tine și-ți strigă – oprește-te și ascultă-mă!

Text: Laura Grigore

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 22