Jurnal

Mary, mai tii minte?

Noi am mers o noaptea cu autobuzul. Sub bancheta aveam o sticla mare de Jägermeister, cumparata de la vama de la duty free. Imi pare ca eu o cumparasem. Ea tusea, racise. Am descoperit ca Jagerul trateaza bine raceala si ii trageam cate un paharut de plastic. Afara era luna noua. Noi ne puneam dorinte la luna. Chicoteam. Povesteam. Inchideam ochii si ne imaginam cum va fi, daca va fi. Sorbeam din jagerul incalzit si devenit insuportabil de dulce. Imparteam castile de la ipodul ei minuscul. Acolo canta Kings of Leon. Si doar noi stiam de ce cantau anume ei. Si cum cantau.

Dorinta ei s-a implinit. Culmea, s-a implinit chiar asa cum vorbeam in noaptea ceea. A mea – nu.

Impreuna am avut cele mai frumoase vacante. Si in fiecare an planificam sa mergem iarasi undeva. De doi ani, insa, nu am facut-o.

Ieri, in drum spre casa, ea mi-a spus ca ma iubeste. Si acesta a fost cel mai frumos “te iubesc” din viata mea. Cel pe care l-am simtit. Si eu prima data m-am lasat imbratisata. M-am lasat. M-am dizolvat in bratele ei. Si am pupat-o pe un obraz. Nu pentru ca asa trebuia. Ci pentru ca asa am vrut.

Daca intr-o zi voi muri, sau disparea, sau voi inebuni, sa stiti ca ea are toate raspunsurile. Si sa mai stiti ca eu nu intoteauna o merit.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 22