mila si caritatea
Din viață

Mila si caritatea de Craciun

Asa s-a intamplat in viata mea ca am trecut printr-o perioada in care am gustat din tortul fara ciocolata si coniac, cu numele de “Mila si caritatea oamenilor”.

Se intampla cu mult-multi ani in urma, la varsta adolescentei, rebeliunii, dar si a catorva gargauni, deja adapostiti in cap si a unei idei formate despre originea lumii, frumusetea lucrurilor care ma inconjoara si a locului pe care vreau sa-l ocup in acest Univers nelimitat. Si, pentru a intregi cunostintele mele despre viata, Dumnezeu a decis ca momentul oportun venise. Iar momentul era unul considerat dramatic.

Mama ramase singura cu doi copii in prag de absolvire. Afara criza. In casa fasole si franzela cu magiun din prune. Saracie, intr-un cuvant. Dar saracie demna. De oameni cu studii superioare, cu copii (aproape) eminenti. De ciorapi carpiti si rascarpiti, dar curati.

Si, cum tot omul vrea sa se simta salvator si Dumnezeu la scara de raion, au aparut si cativa “prieteni de familie” foarte bine intentionati. Si au adus cu ei sacose pline cu haine. Pentru noi, copiii adolescenti. Haine demodate, chiar si pentru sufletelul meu artistic, care se imbraca bine-merci de la second-hand, haine pe care ei le tinuse ani la rand, in antresol, pe care le-au mutat de la un balcon la altul, dintr-un sac in altul, dar nu le-au aruncat, deoarece un homo sovieticus nu arunca nimic, in asteptarea zilei cand vechiturile vor avea o a doua viata. Si promisiunea unei noi vieti aparuse. In persoana noastra.

Tin minte si acum fustele cu trei marimi mai mari de fasoane pe care mama le purtase in anii 80, cand eu eram de-o schioapa, pantaloni banane, care in perioada “Kurt Cobain is not dead” mi se pareau o crima contra umanitatii, fulare subtiate de atata spalat si purtat, bluze din nailon, de culori tipatoare, din perioda “Studio 54” in versiune sovietica.

Educata cum eram, am spus un multumesc scurt si rezervat. Iar torbele cu haine am incercat sa le pun intr-un loc mai ferit de ochii celor ai casei, din prea multa grija sa nu le supar sentimentele. Deoarece, ma gadeam atunci, trebuie sa-mi feresc familia de umilinta milei oamenilor bine intentionati.

Si acum morala. Daca vreti sa fiti Mos Craciun pentru copiii mai putin norocosi, ganditi-va ce si-ar dori ei. Nu le duceti vechituri. De mai multe ori am fost martora situatiilor in care oameni bine intentionati au adus la punctele de colectare a donatiilor pentru copiii nevoiasi haine uzate, patate, cu gauri, rugumate, de parca le-au scos in graba din gura Floricai, jucarii fara ochi, cu labe rupte, biciclete de neutilizat, carti cu file rupte. Le-au adus si le-au lasat, multumiti de sine si de fapta pe care au facut-o. Ca mai apoi, organizatorii colectei sa le adune toate in pungi mari si sa le arunce la gunoi. Deoarece nu poti merge la niste copii cu vechituri, cu haine pe care copiii tai nu le-ar purta, cu jucarii cu care nu se mai poate juca.

Un copil sarac nu este un copil prost.

Cum pregatim hainele si alte obiecte pentru a le dona, ne explica foarte bine acest link. Va doresc sa donati frumos si sa fie primit!

Foto: Joana Kosinska

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 23