Maraton

Cînd ți-i greu și nu știi cum mergi mai departe, te miști

Am început de cîteva ori să scriu despre schimbarea la capăt și de fiecare abandonam. Nu puteam să pun pe hîrtie ce înseamnă pentru mine schimbarea pînă la capăt. Eu pînă acum sunt în schimbare și, sinceră să fiu, nu știu unde este capătul.

Schimbarea mea a început cu 5 ani în urmă, într-un moment de cotitură, cînd am fost cumva forțată să iau o decizie ce mi-a schmbat viața și m-a schimbat și pe mine.

În schimbarea mea, sportul a avut un rol important. Nu aveam bani la acel moment să merg la sală și am început să alerg, seară de seară, pînă toamna tîrziu. Terenul sportiv al Universității de Sport, muzica în căști, asfintituri frumoase, 20 de cercuri, 30 de cercuri, flotări, coarda… Oboseam atît de mult, că nu mai aveam putere nici să gîndesc că-mi este frică de ziua de mîine, ce am să fac sau cum mă voi descurca. A fost lecția Numărul Unu a schimbării mele, cînd ți-i greu și nu știi cum mergi mai departe, te miști. Te miști pînă oboseala fizică alungă tot ce este de prisos în mintea ta.

O altă lectie a schimbării, impusă într-un fel, este aruncatul. Spun impusă, pentru că am schimbat 5 apartamente în 4 ani și de fiecare dată cînd împachetam lucrurile, îmi dădeam seama că sunt prea multe de care nu aveam nevoie și ori le dădeam cuiva, ori le aruncam. Eliberarea de lucruri inutile, care nu-ți mai sunt dragi sau au o încărcătură emoțională grea, dar încă le păstrezi a devenit o obișnuință pentru mine. Această eliberare am avut-o și în raport cu anumite persoane cărora le-am spus într-un moment anume că nu mai pot face parte din viața mea. Au fost decizii grele, după multe frămîntări sufletești, mai ales cînd de o persoană te leagă ani buni trăiți împreună sau amintiri din copilărie și au fost și decizii categorice, rapide, după care m-am simțit liberă și liniștită. Și obiceiul de a scăpa, de a te elibera de lucruri, relații, deprinderi, m- a ajutat să înțeleg că eu îmi stabilesc limitele și ceea ce părea inadmisibil și de neconceput de mintea ta ieri, era doar frica sau modul de viață impus de altcineva.

Lecția pe care care în continuare o învăț este încrederea și responsabilitatea. Încrederea în mine, că am să reușesc, că sunt bună, că pot, nu contează ce – un serviciu nou, un discurs public, un examen. Este greu să capeți încredere în tine, atunci cînd ți s-a spus că trebuie să fii modestă, că nu ești bună, că trebuie să rabzi. Și această încredere am căpătat-o, înțelegînd că este firesc și să greșești, dar și prin responsabilitate.

Eu mă schimb în continuare. Îmi scriu pe tablă cîte kilograme vreau să arunc, cîte cărți să citesc, cum trebuie să mă port, la care nivel al englezei trebuie să ajung, cînd…

Dar probabil cea mai importantă lecție a schimbării mele este că viața este foarte scurtă. Am înțeles aceasta brusc, cînd un om foarte drag a plecat din viața mea. Și mai aveam atîtea întrebări și atîtea să-i spun… Atunci am început să învăț să mă bucur de lucruri mici, să nu irosesc timpul pe oameni mărunți și lucruri inutile. Acest om drag avea obiceiul să-mi spună ”Prin viață nu poți să treci pur și simpu, da’ trebuie să schimbi și să leși ceva în urma ta”.

Text: Veronica Teleuca

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 23