Copii

Notite de vacanta. Comunicarea e un must

http://uetd-hessen.de/?deuir=ich-freue-mich-auf-unser-pers%C3%B6nliches-kennenlernen&f01=ea – Hai odata, suna! Mama… hai suna!

watch – Da, da, stai… – scriu repede, cu un picior in baie, iar altul in cracul de la pijama. Deja a doua saptamana, diminetile incep cu un apel ca la scoala si un scurt plan pentru ziua ce urmeaza. Zece minute de discutii pe skype, in care incerc sa fiu organizata si sa o inspir si pe Ilinca sa fie.

http://yuktung.com.my/esnew/780  

Ilinca e in vacanta la tata. Noutatea din acest an este ca ea sta singura acasa, in timp ce tata e la serviciu. Un test bun de responsabilitate, zic eu. Ei bine, prima mea reactie a fost mai putin pozitiva, dar, vazand cum evolueaza lucrurile, am inteles (oh, a cata oara!), ca parerea mea de multe ori nu conteaza. Si nu pentru ca am o parere proasta, ci pentru ca mania controlului uneori imi bruiaza receptionarea clara a semnalelor eletromagnetice, care aduc cu ele vestile cele bune.

source site  

binäre optionen mentor Primele zile, insa nu au fost atat de puse la punct. Ilinca, bucuroasa ca a schimbat aerul pe care-l respira, isi organizase o agenda prea incarcata.

follow url  

rencontres femmes sur badoo – Mama, acum nu pot vorbi. Sunt ocupata.

go to link – …

http://teentube.cz/?ertye=mujeres-solteras-en-knoxville-tn&223=23  

go here – Sa nu ma suni seara. Nu pot vorbi.

 

Vreo doua zile am stat, m-am gandit. Mi-am adus aminte ce spun valorile si principiile pe care le-am imbratisat odata cu nasterea copilului. Am revazut cele mai importante puncte din ghidul „Parenting pentru oameni teferi”. Mi-am rascolit zacamintele de rabdare si intelegere. Pana in ziua in care o amica mi-a povestit cum o mama plecata la munci in Italia nu mai vorbeste cu fiica ei, care are doar 9 ani. Si nu pentru ca nu are timp sau nu o suna. Fata nu vrea sa vorbeasca cu mama. Nu are ce-i spune. Ascultam si vedeam o scena apocaliptica, in care stam ambele pe cele doua maluri ale skype-ului si nu ne spunem un cuvant si ne privim straine prin monitorul care n-a stiut sa pastreze caldura dintre noi.

 

Ajunsa acasa am sunat-o in extremis pe Ilinca si am pronuntat sententios: „De acum inainte vom vorbi de doua ori pe zi: la 10 dimineata si la 9 seara. Indiferent de vremea de afara si dispozitie. Si, mai ales, indiferent de faptul daca ai ce imi spune sau ba”. A trecut mai mult de o saptamana in acest ritm. Deja Ilinca insista sa vorbim. Ne spunem de toate, adica nimic important. Cum a dormit, ce a mancat, ce a vazut. Uneori nu vorbim. Ea face cate ceva in casa sau in curte, eu o privesc si ma scald in linistea pe care numai gandul, ca copilul tau este bine, ti-o poate oferi.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: enter September, 19