Maraton

Nu-i mare lucru că eu mi-am dorit întotdeauna să salvez lumea

– Trăim într-o societate de eroi, avem nevoie de eroi, de istorii de succes, de business-uri de milioane, de activiști care ies din piele pentru Cauza Nobilă.

Mă rog, asta ar fi un rezumat al sutelor de discuții citite și auzite pe interneturi, pe la TV, în transportul public, pe la sindrofii alcoolizate. Ideea eroului perfect plutește deasupra noastră.

Nu-i mare lucru că eu mi-am dorit întotdeauna să salvez lumea, după asemenea discursuri inspiratoare. Și-mi alegeam joburi ”salvatoare”. Surprinzător sau nu, aceste joburi erau destul de bine plătite. Primul dintre ele cerea de la mine lucru de birou, organizarea activității organizației și participarea la tot felul de adunări ale organizației. Cauza era nobilă. Nobilă, însă disperată. Și după doi ani, am început să visez căsuțe în mijloc de pădure. Așa că după sfârșitul unui proiect, cînd am primit o propunere similară de job într-o organizație din același domeniu am zis  – nu, mă iertați, dar vreau să fiu departe de voi. Și nu m-am întors.

Peste vreun an mi-am găsit alt job salvator. Într-o organizație din alt domeniu. Aici totul era perfect: echipa și lucrul, și faptul că puteam să cutreier țara în lung și lat, și faptul că în fiecare sat întâlneam oameni noi și comunicam cu ei. Și salariul era extrem de bun pentru mine.

Și au trecut 3 ani, și m-am întors la starea mea de dinainte: îmi era fizic și moral imposibil să continui. Eram perfect conștientă că jobul este unul ca oricare altul, dar eu mă simțeam stoarsă de toate puterile. Și iarăși m-am bucurat enorm că proiectul s-a sfârșit.

Acum mă gîndesc. Sunt eu de vină? Incapabilă să am un job de lungă durată? Sunt leneșă? Depresivă? Indiferentă? Pentru că eu continui să cred aceste două organizații sunt foarte bune în ceea ce fac. Și-mi plac oamenii care lucrează acolo. Și mai simt și un soi de invidie că ei pot să realizeze ceea ce pe mine m-a consumat. Și nu înțeleg de ce salariul bun, ceea ce în Moldova este destul de rar, nu mă motivează să continui.

Nu sunt sigură că asta e burnout. Dar ce știu este că încă n-am găsit ocupația care m-ar ține pe plută mai mult de 2-3 ani.

 

Text: Anonim

Foto: Oliver Thomas Klein

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 21