Social

Nu, mulțumesc. Despre noua uniformizare

Ieri la Paris a avut loc ziua fără mașini. De la la 11:00 la 18:00 capitala franceză a fost rezervată pietonolor, biciletelor, trotinetelor și rollelor.

Azi dimineață ascultam știrile Radio France Internationale. Era un reportaj și din Parisul fără mașini. Ultima intervenție a fost a unei tinere care a spus că detestă mașinile și detestă oamenii care circulă singuri cu mașina, având trei locuri libere. Aici am clacat.

În ultimul timp simt o presiune crescândă din partea modului conștient, ecologic, econom, frugal, vegetarian, bodypositive (puteți continua lista) de viață

Uneori am impresia că ziua în care vom fi linșați, dacă vom fi zăriți ieșind din supermarket cu o pungă de plastic, nu e atât de departe.

În Suedia, de exemplu, a apărut un cuvânt nou flygskam – rușinea impusă celor care zboară frecvent. Când am citit prima dată despre acest fenomen, mi s-a părut curios. Vara asta, însă, am avut ocazia să testez slow traveling-ul, care se oferă ca alternativă zborurilor. După două drumuri de câte 36 de ore spre Paris și de la Paris, am zis „Nu, mulțumesc” – eu nu am nici sănătate fizică, nici mintală, nici timp și nici dorință pentru a alege astfel de experiențe de bunăvoie și doar situațiile excepționale m-ar face să mai iau autocarul pentru așa distanțe lungi.

Unicul efect pe care mi le dau aceste tendințe de reducere drastică a confortului este de enervare, după care urmează impulsul de a face fix invers – mi se face poftă de steak, vreau să iau taxiul pentru orice drum, mă gândesc cum aș mai pleca undeva în weekend, uit torba acasă, devin pretențioasă și foarte exigentă față de confortul meu și mă interesează numai binele meu și al familiei mele.

Îmi dau seama că ceea ce scriu acum este așa un antitrend… Dar lumea în care oamenii au început să fie urâți pentru că au mașină, pentru că nu au torbe cu ei, pentru că mănâncă carne roșie, pentru că vor confort și nu se rușinează să spună asta, e o lume tot atât de periculoasă ca și orice lume unde ai dreptul să fii doar într-un anumit fel.

După viața în Uniunea Sovietică, care a lăsat atâtea sechele în suflete celor care s-au născut acolo, tot ce am de spus acum este – Nu, mulțumesc. Pe mine n-o să mă băgați în nicio cutie… pardon, torbă.

Foto: Jon Tyson/Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 10