Maraton

Nu te bate?

Mama intră în Skype după ce hrănește și închide animalele pe noapte. Mă întreabă de sănătate, ce mâncăm și dacă nu ne e frig, mai întreabă  uneori parcă din datorie părintească, ocrotitoare și protectoare:

– Da nu te bate?

– De ce să mă bată, mamă?

– da ce parcă pe mine avea pentru ce să mă bată?

Și eu tac, n-am ce să-i spun, pauza se lungește, dar se bucură,  măcar să mă vadă, chiar dacă tac. Deschid aplicația WordPress, adica ma uit în monitor, tare concentrată, mă lasă un timp din întrebat, conștientă că retrăiesc momentele celea strașnice: țipete, lacrimi, ochi tulburi, pumi în aer, ecoul lor înfundat, icnit, smocuri de păr în farfuriile pe care le spăla, picături de sânge, doi copii mititei și slabi, (numai nu înțeleg de ce se oftica că nu mâncam, dacă eu mai bine îmi amintesc scenele de sfadă și bătăi, decât mâncarea preferată).

Uneori mă temeam să stau cu dânșii amândoi în casă, mă temeam să mâ gândesc la ce se întâmplă când ei rămân singuri acasă, dar și pe urmă, când mai crescusem, mă temeam să le fac cadouri periculoase, cum ar fi un set de cuțite bune la bucătărie, foarfece sau lame de ras. Ca nu cumva să ajungă în mâinile lor într-un moment de furie și să nu mi-o pot ierta niciodată.

– Nu mă bate, mamă. Aici bărbații își bat o singură dată în viață femeile, dacă se încumetă. Cred că se teme să nu ajungă cu curul gol sau și mai rău, la dubă. Dar poate pur și simplu mă iubește.

Oare ea admite un motiv ca acesta? Poate e unul esențial, după școala ceea din sat sălbatică, unde o înhățam de la cui nu-i era lene să tragă de gâțe sau câte un picior în fund din neavând ce face ori prostie, nu m-a mai bătut nici un bărbat. Drept că nici eu nu m-am mai lăsat umilită, victimă, slabă. I-am văzut în stare de nervi, sufocați, cu spume la gură, rupând camașa, tăind vene, urcând pe balustradă, să se arunce de la etaj, n-au fost atât de puternici să se sinucidă, dar nici atât de slabi să dea în mine.

-Măcar bine, dragul mamei că n-am de tras ce-au tras părinții mei de la mine, că tare mai sufereau când mă vereau toată vânătă.

-Mamă, eu îi dau pace să trăiască.

Ea se gândește, precis nu știe cum se deschide aplicația WordPress. Tace, văd că încă n-au ajuns-o cuvintele mele până la capăt, dar o incomodează ceea ce-a prins.

– Si ce vrei să spui cu asta?

De aici și de acum pot să-mi permit să fiu sinceră cu dânsa, chit că nu-mi dă dreptate. Păcat că dacă mi-ar da dreptate, nu prea are timp să se schimbe.

– Vreau să spun că fiecare dintre noi își trăiește viața cum îi place. Nouă cred-că ne place s-o trăim împreună și efortul e pe măsură. Împreună înseamnă că eu îl simt ca pe o parte din mine, cu virtuți și defecte. Apropo de defecte, eu nu i le scot pe față, ca pe niște coșuri dureroase. El apreciază lucrul acesta, mamă, se simte sigur, iar siguranța îi dă puteri să rămână bărbat în orice situație.

Text preluat, cu acordul autorului, de pe azi o poza.
Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 24