Jurnal

O catea aroganta

Saptamana trecuta am invitat la un iepure copt si un pahar de vin bun doua prietene apropiate. Iepurele, care nici macar nu era intreg, era de la tata, iar vinul – un cadou de la o amica.

Am turnat vinul in pahare, ne-am asezat la masa. Carnea intarzia sa se faca, legumele nu se rumeneau cum imi place mie… In fine, ma simteam la margine de dezastru culinar.

Cand vinul ne-a mai incalzit degetele si dezlegat limbile, tanti Nastea, una din cele doua prietene, a inceput sa povesteasca cum ne-am cunoscut.

Ne-am cunoscut noi acum aproape 20 de ani, la facultate. Si trebuie sa reunosc ca memoria Nastei este cu mult mai buna decat a mea. Ea tine minte cum eram imbracata din prima zi. Cum intram in sala. Cum ma tineam. Cum vorbeam foarte putin si cum multi credeau despre mine lucruri care erau foarte departe de realitatea in care traiam.

In prima zi de facultate purtam o fusta-creion, cusuta in clasa a 10-a la un atelier de croitorie de langa Universitatea de Medicina. Acum acolo e magazinul Viorica. Si un pulover cu gat si maneci scurte, negru, cu dungi albastre. Puloverul il mostenisem de la mama. Il purtase pe timpul studentiei. Cand se mai racise, purtam cateva fuste drepte, cusute din ceea ce ramanea mamei cand isi cosea ceva. Aveam 46 de kg, la 1. 63 m, nu-mi trebuia multa stofa. Geaca de piele era mostenita de la tata, de pe timpurile cand era tanar si frumos. Iar bereta, care devenise semnatura mea, era de la o vecina. Numai cizmele de piele le cumparasem cu mare efort de la Tolciok.

Dar acestea erau detalii despre care stiam doar eu. In ochii colegilor apaream ca o tipa stilata, aroganta (pentru ca vorbeam putin) si bogata. Asa mi-a povestit Nastea. Cica, celelalte fete credeau ca sunt adusa cu masina la Universitate. In prima vacanta, cea de iarna, auzisem ca niste colege planificau sa ma prinda si sa ma bata. Pentru ca nu se poate sa fii asa. Sa taci, sa porti bereta si palton din tweed englezesc. Palton cusut la atelierul de pe strada Armeneasca, din stofa cumparata de bunica demult, tare demult, cand in centru lor raional atelierul de croitorie era tinut de un evreu batran. Palton platit de toate prietenele mamei.

Noi eram saraci. Eu nu vorbeam cu nimeni despre asta. Imi era greu sa vad suferinta prin care trecea mama.

Dar despre asta stiam doar eu. Si taceam, jucand jocul lor mai departe. Stilata, aroganta, bogata.

Cu Nastea ne-am imprietenit mai tarziu, mult mai tarziu. Prin 2010, cand ambele aveam copii si o bucata de viata traita. Si desigur ca ea aflase secretul beretei, paltonului, cizmelor din piele. Si a tacerii mele.

Cat de usor oamenii te judeca si iti gasesc un loc in sertarele din mintea lor. Iti pun etichete. Si devin ferm convinsi ca te cunosc. Te cunosc pe dinafara. Pentru ca te-au vazut de cateva ori. La televizor sau la vreun eveniment. Te-au auzit cum vorbesti. Sau li s-a parut cam dubios felul in care te tii. Precis esti o aroganta. O catea aroganta.

Foto: portert de Cristina Kelly.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: July, 16