Din viață

Oboseala, atât de umană

E a doua zi în care nu am ieșit din pat pentru mai mult de jumătate de oră. Nu am făcut duș. Nu m-am îmbrăcat. Am mâncat pop-corn, dulceață și mere. Am privit episoade la rând din Narcos. Și am lucrat. Tot din pat.

Acestea sunt efectele post-mare eveniment pentru care am lucrat intens ultimele câteva săptămâni, Moldova Pride 2019.

Vorbeam zilele trecute cu o colegă din sectorul privat, care a traversat recent o perioadă între două joburi – despre starea confuză, stresul, frustrarea pe care o aduce cu sine pierderea unui servici, concedierea sau reducerea personalului. Ea spunea că, deși mulți trec prin așa de experiențe, majoritatea, nu vor să vorbească, condamnându-se, astfel, pe sine, iar prin asta și pe alții, la un loc din care nu există ieșire.

Cumva se face că obișnuim să ne împărtășim pe rețele doar cu reușitele profesionale și foarte rar, sau deloc, cu ceea ce stă în spatele lor. Inclusiv, prețul pe care îl plătim pentru a reuși, dar și efectele post-reușitei: oboseală, apatie, ardere, izolare.

În societatea nostră s-a instalat un tabu față de tot ce înseamnă slăbiciune, vulnerabilitate, oboseală, eșec și greșeală – elemente esențiale ale vieții, care fac parte din orice proces, inlcusiv de lucru, și care, într-o anumită măsură, sunt normale (devin anormale când prevalează – atunci trebuie de consultat un/o specialist/ă). Probabil, la mijloc este și frica de a ne întâlni cu propria umanitate, care are un început și un sfârșit, și a o arăta altora – atât e de dulce și măreață iluzia unui sine invincibil, care nu cunoaște epuizarea și… moarte.

De multe ori mă gândesc că, dacă am fi mai iubitori față de noi înșine, dacă am scădea din așteptările pe care le avem față de viață (uneori de-a dreptul irealizabile), dacă ne-am da răgaz, dacă ne-am permite vulnerabilitatea, oboseala și imperfecțiunea, dacă am vorbi fără ocolișuri și auto-cenzură despre nevoile și limitele noastre, am fi cu mult mai echilibrați, sănătoși și împliniți. Dar și mai puțin expuși manipulărilor și intervenției în psihicul nostru din exterior.

Să obosești e uman. Odihna nu va scădea din profesionalismul, reputația și oportunitățile pe care le avem. Mai mult – faptul că vom recunoaște că am obosit și revendicarea dreptului la odihnă, revendicare, în primul rând, adresată nouă înșine, ne va transforma. Și nu uitați – munca non-stop nu este productivă (sunt o sumedenie de studii în acest sens).

Odihnă plăcută tuturor!

*Audre Lorde – poetă, feministă și activistă civică americană

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 19