Fete pe drum

Odesa, in mai putin de 12 ore

Vineri noaptea, dupa filmari si o cupa de sampanie (bine, 3) in cinstea unei prietene care implinise 27 de ani (cea mai frumoasa combinatie de cifre), am trecut repede pe la magazin, am cumparat covrigi cu tarate si susan, un litru de chefir, mi-am chemat un taxi si am zburat acasa. La 1:00 urma sa ne pornim, cu Ilinca si un autocar de oameni faini, la Odesa.

Si ne-am pornit. Acum, scriind de acasa, dupa un somn de 12 ore, ca sa-mi revin, stiu sigur ca la Odesa vara nu mai merg. Si ma bucur ca am aflat-o la un pret atat de mic, doar vreo 15 euro, cheltuiti pe inghetata, limonada, milk shake, o branzoaica si un pranz, incat nici nu-mi mai pasa de picioarele care mi s-au umflat ca buturugile si toate orele petrecute la vama intr-o asteptare, aproape metafizica, a unui vames care ne-ar elibera din acel purgatoriu.

Eu, ca si oamenii care au organizat aceasta escapada, am crezut naiv ca vom intalni zorii pe malul marii. Pana la urma, cat e pana la Odesa? Cateva ore de drum? Si noaptea la vama trebuie sa fie liber. Naivii! La vama chiar era liber, doar ca asta nu inseamna ca nu vei sta si vei astepta nu stiu ce. 

Rasaritul, pe care planificam sa-l intalnim pe plaja, l-am intalnit in vama.

La 9:00, dupa 8 ore de drum, eram pe plaja Lanzheron. Daca va voi spune ca in viata mea n-am vazut o plaja mai plina de oameni, va rog sa ma credeti. Stergarele si paturicile erau asternute pana la intrarea in apa. Daca ti-ar fi venit in cap nefericita idee de a face un castel de nisip sau mai stiu eu ce jocuri tipice pentru plaja, ai fi ramas cu buza umflata. Pentru ca domle’, lumea la Odesa e pusa serios pe prajeala!

Noi, ajungand destul de tarziu, am putut doar sa ne inghesuim mai in spate, la cativa metri buni de apa. Si, evident, ca sa ajungi la mare, trebuia sa gasesti loc sa pasesti, deoarece stergarele si sezlongurile erau atat de apropiate unele de altele, incat uneori nu stiai cum sa procedezi, sa calci pe stergarul omului sau sa sari intr-un picior, ca sa poti trece. In apa era ca la piscinele pentru copilasi. Om peste om.

De aici nu se vedea adevarul de pe plaja.

Intrai, te balaceai 3 minute, ca sa nu spui ca ai venit la mare fara sa ii simti temperatura, si ieseai. Ca sa faci drumul cu obstacole in sens invers.

Ceea ce m-a mirat cel mai mult insa, este ca nu era niciun dus, niciun robinet cu apa, nu se vedea niciun veceu in imediata apropiere de plaja. Si asta in conditiile in care un sezlong costa 100 de hrivne pentru o zi, iar o inghetata mica – 20 de hrivne, deci, economic vorbind, banii se invartesc bine pe plaja din Odesa.

Dupa plaja, ne-am plimbat prin centru. Orasul fierbea alene sub un soare ametitor. In spatele Garii Maritime se inalta o scena. Pe Scara Potemkin – alta scena, gigantica.

Scena de la poalele Scarii Potemkin

La Opera se pregatea covorul rosu pentru ceremonia de inchidere a Festivalului de Film de la Odesa.

Covorul rosu din fata Operei.

Pe Deribasovskaya, terasele, ca ciupercile dupa ploaie. Toate mari, frumoase, fara garduri si alte ocoluri, atat de dragi proprietarilor de localuri din Chisinau. In comparatie cu plaja, centrul Odesei este foarte frumos, larg, aerisit, cu cafenele, baruri si restaurante pentru toate gusturile.

Pranzul l-am luat la Puzata Hata.

Am vrut s-o alint pe Ilinca cu gastronomia ucraineana, ea insa nu prea s-a lasat convinsa. Pana la urma, a trebuit sa manac singura parjoala de Kiev (foarte gustoasa si calorica), portia enorma de pireu din carofi si portia generoasa de coltunasi cu visina, presarati cu zahar si unsi cu unt si smantana din abundenta. Ilinca a mancat doua portii de okroshka. La Puzata Hata gatesc tot atat de gustos, iar preturile sunt tot atat de accesibile ca acum cativa ani, ceea ce pentru un oras ca Odesa este, totusi, placut.

Desertul l-am luat intr-un local dragut, unde se coceau pe loc branzoaice urcainesti si strudel, cu un decor foarte placut, Львівські пляцки.

Dispozitia de ieri. La Львівські пляцки.

Unicul lucru pe care l-am gasit incomod la ei este faptul ca personalul nu vrea sa vorbeasca in rusa, dar nici engleza nu o cunoaste. Pentru un oras atat de turistic, cum este Odesa, acest tip de nationalism este, cel putin, prostesc.

La ora 16:30, ne-am pornit spre Chisinau. Am ajuns in oras la 23:00. Stiti ce mi-a lipsit cel mai mult pe traseu? Statiile de alimentare pe care le avem in Moldova. Cu magazin, cu cafea, cu sandwishuri, cu veceuri normale.

In concluzie:

  1. Ma bucur ca i-am aratat Ilincai un oras nou si ca am avut o zi impreuna.
  2. La Odesa vara nu mai merg. Planul era sa plecam in trei – eu, Ilinca, mama- pentru un weekend. Planul a fost cu succes si bucurie anulat.
  3. Tot mai greu suport calatoriile cu autocarul.
  4. Tot mai greu suport noptile in afara unui pat. Am ajuns acasa varza murata – umflata, cu pielea deshidratata, cu parul pai.
  5. E o mare greseala sa nu-ti iei, pe soare si caldura mare, o palarie. Ieri, si eu si Ilinca, am simtit aceasta scapare. In cap fierbea intr-atat, incat am baut niste pastile demult expirate, pe care le-am gasit in trusa pentru calatorii.
  6. Marea e frumoasa cand poti sa o vezi, nu cand privelistea ti-o acopera cateva mii de oameni.

Calatoriti, dar faceti-o cu cap, invatand din greselile altora.

Foto: Ilinca

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 23