Maraton

Mama, la vârsta mea: Anii cei mai frumoși din viață și i-a petrecut în cea mai mare umilință

Acușica fac 37 de ani. Când mama avea 37, avea trei copii: 9 ani, 13 ani și 17 ani. Soțul ei era în Rusia de ceva vreme și nu trimitea bani acasă, ea lucra la fabrica de vin și primea salariu în formă de vin pe care eu trebuia să-l vând la piață ca să putem trăi. Trebuia să încep ultimul an de liceu. Bani iok. Tocmai începuse valul migrațiilor ilegale, cu vize de 2-4 mii de euro. Mama s-a băgat în datorii, m-a lăsat pe mine capul casei (100 de pasari, 15 oi, vro 7 capre, porci, pământ) și…

Today's Posts: May, 23

Maraton

Mama, la vârsta mea, sau despre libertăți și alegeri

Pentru mine, acest maraton este despre alegeri. Eu am 28 de ani și pot să fac orice îmi doresc. Sunt stăpâna alegerilor mele. Am o fetiță și am ales să stau cu ea acasă. Pot să revin la serviciu în orice zi, sau pot să-mi continui proiectele mele, lucrând de acasă, aleg cum îmi place. Mama la ai săi 28 nu prea avea de ales, s-a întors la muncă, lăsându-l pe fratele meu de 1 an în grija bunicăi. Mama lucra croitoreasă și tata era șofer, aveau nevoie de ambele salarii ca să poată plăti chiria. Dar alegerile încep mult…

Maraton

Mama, la vârsta mea: Nu îi puteam ușura prea mult poverile de femeie de la țară

Mama mea și-a trăit viața de femeie de la țară cu păsări, grădină, servici, gătit, curățenie, spălat. Uneori îmi amintesc că îmi spunea că o dor picioarele, că nu mai poate și merge să se odihnească puțin . Era foarte harnică. Îmi era milă de ea. Mă bucuram în sufletul meu că își ia acea pauză, pentru a-și odihni picioarele. O ajutam mereu cu ce puteam, dar nu îi puteam ușura prea mult poverile de femeie de la țară. Multe le avea pe cap. Țin minte că îi erau supravegheate de tata toate discuțiile pe la gard cu vecinele sau…

Părțile corpului

#zero_martie: a treia săptămână

A treia săptămână a lui #zero_martie a adus cu sine, pe de o parte, stabilitate (nu a mai trebuit să lupt cu poftele), iar pe de altă parte – schimbări majore în regimul meu alimentar, dar și în viață, în general. Dar să le luăm pe rând. Organismul și psihicul meu s-au adaptat situației – ambii știu că zahăr nu vor vedea și au renunțat să îl caute. Mai mult, au renunțaat să-l coloreze în cele mai pozitive culori și să emită dovezi că fără el departe nu voi ajunge. Sau chiar dacă voi ajunge, creierul meu va fi pe…

Maraton

Mama, la vârsta mea: La 25 de ani, mama mă năștea pe mine

La 25 de ani, mama mă năștea pe mine. Un copil conceput întâmplător, cu un bărbat pe care nu-l iubea și cu care n-o va mai lega nimic, niciodată, decât o întâlnire pe o bancă din scuarul Catedralei, când copilul ei avea nouă ani. La 25 de ani, mama se certa cu tatăl ei, care nu-și voia fata nemăritată și cu un copil. Fata la care ținea cel mai mult, prima lui odraslă, în care a pus mai multe speranțe decât în ceilalți, wunderkind-ul familiei. Peste ani, acest rol avea să-mi fie pus în cârcă mie, fără drept de apel.…

Maraton

Mama, la vârsta mea: Da’ tu știi cum sunt eu

Despre medicul care de fapt voia să fie mamă pentru toți.  Chiar azi, un pic mai devreme, vorbeam cu mama despre niște idei care mă bântuie. Convorbirile noastre de 2 ani sunt pe chat-ul nostru-Păsări călătoare. Ambele ne-am luat zborul, spre cuiburi diferite. Începusem să îi povestesc despre nuștiu-urile mele, îndoielile și dezorientarea ce mă cuprinde în ultima perioadă, o perioadă în care drumul pe care am mers până acum se ramifică și eu IAR trebuie să decid încotro să o apuc.  – Mama, da’ tu mă știi, eu oricum niciodată nu o să pot face ceva, de care eu nu…

Din viață

Libertatea alegerii – ceea ce stă între noi și mamele noastre

Azi am fost întrebată, pentru un proiect de documentar, cum era viața mamei mele când avea vârsta pe care o am eu acum, adică 37 de ani. Întrebarea a picat la țanc. Or, în ultimul timp mă gândesc mult la cât de diferite sunt viețile noastre la o distanță de doar două decenii – la câtă libertate am căpătat, la câte posibilități avem acum, la abundența informațională care ne înconjoară! Ceea ce pentru mamele noastre era din sfera fantasticului, azi face parte din viața noastră sau ar putea face, dacă am vedea oportunitățile care sunt peste tot. Cred că nu…

Părțile corpului

#zero_martie: a doua săptămână

Într-o criză de mod sănătos de viață, care m-a apucat pe la sfârșitul lui februarie, am decis că în martie voi face o pauză de la aluat, zahăr și alcool. Nebănuite sunt, însă, căile psihicului nostru, și ceea ce, inițial, trebuia să fie un soi de detox și o metodă de a scăpa fix de 3 kg, s-a transformat într-o analiză a propriului comportament alimentar. Deodată recunosc – am călcat pe alături. Prima dată pe 8 martie, când am organizat o serată feministă și am băut mai mult vin decât „așa ca la împărtășanie”, cum planificasem în ajun. Am băut…

Din viață

”Iartă, uită, lasă-le acolo!”

Aparent sunt un om care nu poate fi rănit ușor. Atunci când cineva încearcă să mă încolțească, găsesc motive ca să-mi explic de ce oamenii se comportă așa, mă gândesc la rănile lor, la traumele și la bagajul emoțiilor trăite. Eu în general cred că oamenii rar fac rău premeditat, de cele mai multe ori, ei vor să se protejeze. Reacțiile lor sau lipsa reacțiilor sunt rezultatul experiențelor avute. Așa că nu sunt ușor de supărat. Atunci când aud cuvinte urâte în adresa mea, sau simt priviri răutăcioase aruncate pe la spate, încerc să mă fac mută și oarbă. Refuz…

Părțile corpului

Trei căi de ajutor pentru când e insuportabil de greu

Chiar dacă ni s-a promis că totul o să fie bine, în viață nu e chiar așa. Bine o să fie, dar nu în fiecare zi. Uneori, multe zile la rând bine n-o să fie. Sau binele va fi relativ. Chiar dacă uneori ne mai gândim că poate mai bine nu ar continua, viața noastră continuă. Indiferent de condiții sau de durerea sufletească. Cum să continuăm să trăim sau să re-începem să trăim, când am pierdut pe cineva drag sau când o parte din lumea noastră s-a ruinat? Eu am câteva căi de a regăsi viața în mine și în…