Lecturi

„When Breath Becomes Air” de Paul Kalanithi

Autorul acestei carti, Paul Kalanithi, a murit recent, in martie, 2015. Cartea a fost scrisa in ultimul sau an de viata, luptind, dar si acceptind faptul ca cancerul la plamini (unul din cele mai netratabile tipuri de cancer), cu care a fost diagnosticat 18 luni in urma, va castiga pina la urma. Aceasta carte, publicata deja dupa moartea lui Paul Kalanithi de sotia lui, Lucy, este un adevarat dar, un dar lasat, in primul rind, pentru fiica lor de doar 8 luni si pentru omenire, in general.

bpjm-square-1536

Paul Kalanithi, care de mic creste intr-o familie unde tata este doctor, iar mama se dedica cresterii celor 3 baieti, are o dragoste imensa pentru literatura si isi doreste sa devina scriitor. El a absolvit mai intai facultatile de literatura si biologie, apoi obtine un masterat in literatura engleza, apoi un masterat in istoria si filozofia stiintei si medicinii, si ajunge sa mearga la scoala de medicina si sa isi gaseasca pina la urma chemarea in neurochirurgie. Intr-un final, hotaraste sa isi dedice primii 20 de ani ai carieri neurochirurgiei si neurostiintei, iar urmatorii 20 de ani sa ii dedice literaturii si sa scrie, fara sa stie ca soarta ii pregateste un alt drum.

Literature provided a rich account of human meaning, the brain, then, was the machinery that somehow enabled it. It seemed like magic…I was driven less by achievement than by trying to understand, in earnest: What makes human life meaningful? I still felt literature provided the best account of the life of the mind, while neuroscience laid down the most elegant rules of the brain.

La scoala de medicina intilneste dragostea vietii lui, Lucy, se casatoresc si ambii absolvesc si incep rezidentura. Anii de rezidentura sunt duri, cu sute de ore lucrate pe saptamina, cu putin timp pentru viata privata, cu multe intrebari despre profesia de medic si conotatiile morale ale acesteia; despre cum poate el, un muritor de rind, sa ia decizii de care sa depinda viata si calitatea vietii unui alt om, in cazul in care va supravetui; despre cum ar trebui de vorbit cu pacientii cu mult mai multa compasiune; despre cerintele enorme ale acestei profesii si despre perfectiune.

How could I ever learn to make and live with such judgment calls? I still had a lot of practical medicine to learn, but would knowledge alone be enough with life and death hanging in the balance? Surely intelligence wasn’t enough; moral clarity was needed as well. Somehow, I had to believe, I would gain not only knowledge but wisdom, too.

Fiind in anul 6 de rezidentura, deja aproape de absolvire, fiind deja cunoscut in lumea neurochirurgiei, ca unul din cei mai bun chirurgi din tara, obtinind diferite premii pentru studii in domeniul neurostiintei, stiind ca il asteapta titlul de profesor in neurostiinta si cele mai bune oferte de lucru in acest domeniu, este diagnosticat cu cancer la plamini in stadia IV, sansa de a avea asa cancer la virsta de 36 de ani este de 0.0012.

In acest mod, rolul din chirurg care salveaza vieti i se transforma in cel de pacient cu boala terminala. Este tratat in acelas spital unde lucrase, de doctorii care pina mai ieri erau colegii lui. Imediat se gindeste la sotie si cum ar putea sa ii faca ei viata mai usoara dupa ce va muri, pune la punct finantele, discuta si iau decizia de a avea un copil, o incurajeaza sa se recasatoreasca in viitor. La inceputul cartii, autorul vorbeste sincer si despre problemele care le aveau in casatorie la sfirsitul rezidenturii, pana a fi diagnosticat cu cancer, si despre cum cancerul le-a readus aminte de dragostea adinca pe care o aveau unul fata de altul si i-a apropiat din nou.

635888192296467025-Kalanithi.interior-ATA-photo---Suszi-Lurie-McFadden

Este aproape imposibil sa citesti cartea fara lacrimi, eu am rezistat pina cand am ajuns la ultimul paragraf scris de Paul pentru fiica lui si apoi lacrimile au inceput sa curga siroaie:

When you come to one of the many moments in life where you must give an account of yourself, provide a ledger of what you have been, and done, and meant to the world, do not, I pray discount that you filled a dying man’s days with sated joy, a joy unknown to me in all my prior years, a joy that does not hunger for more and more but rests, satisfied. In this time, right now, that is an enormous thing.

Lacrimile au continuat si cand am citit epilogul scris de Lucy, care vorbeste despre ultimile luni de viata ale lui Paul, despre cum el si-a gasit si acceptat sfirsitul si ea, fiica si familia si-au luat ramas bun de la el, despre dragostea ei adinca fata de el si despre curajul, sinceritatea si bunatatea acestui om. Datorita lui Lucy a fost publicata si aceasta carte, ea i-a promis lui Paul, care a vrut atit de mult sa o termine si sa o publice cand era inca in viata, dar nu a reusit, ca manuscrisul pe care l-a lasat va fi finalizat si tiparit.

Although these last few years have been wrenching and difficult – sometimes almost impossible – they have also been the most beautiful and profound of my life, requiring the daily act of holding life and death, joy and pain in balance and exploring new depths of gratitude and love… Paul’s decision to look death in the eye was a testament not just to who he was in the final hours of his life but who he had always been. For much of his life, Paul wondered about death – and whether he could face it with integrity. In the end, the answer was yes. I was his wife and a witness.

Cartea este sincera, adinca si adevarata, eu am citit-o de doua ori si probabil o sa mai revin la ea. Cred ca orice persoana care se gandeste sa fie doctor ori este deja doctor ar trebui sa citeasca aceasta carte. Persoanele carora cancerul le-a atins viata vor beneficia enorm de sinceritatea profunda a acestui om, doctor si pacient, sot si tata, iar noi toti, care traim, de parca vom fi vesnici, citind-o, ne vom reaminti cat de fragila, pretioasa, dar si trecatoare este viata, pentru ca doar atunci cand incepi sa accepti moartea si sa nu iti fie frica de ea, incepi sa traiesti cu adevarat.

Paul a mai scris si publicat doua eseuri, in timp ce se lupta cu cancerul:
http://www.nytimes.com/2014/01/25/opinion/sunday/how-long-have-i-got-left.html

http://stanmed.stanford.edu/2015spring/before-i-go.html

Recent si Lucy a scris un eseu despre ce inseamna sa fii vaduva:

http://opinionator.blogs.nytimes.com/author/lucy-kalanithi/

Text: Viorica Luchian

Imagini: Google

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 20