Maraton

Poate viața mea era să fie altfel, dacă eram să devin pictor, cine știe?

Sunt născută și vin dintr-un centru raional. De cînd mă țin minte, desenam, pictam, croșetam, coseam, Astfel, faptul că trebuie să fac școala de pictură nici nu se discuta. Frecventam cu regularitate cursurile, iar cel mai mare vis al meu era să am acuarele bune. Acestea erau cu mult mai scumpe decît părinții mei își puteau permite, aproape 1/3 din salariu.

În fine, am absolvit școala de Arte cu 10. Evident, după clasa a noua au fost puse discuții unde voi studia mai departe. Desigur că, la colegiul de Arte A. Plămădeală din Chișinău! Visam să devin pictor, să creez lucruri frumoase, să las amprentă după mine.

Părinții au zis că se vor gîndi. După congresul familiei, cu cei 2 frați mai mari, s-a decis – liceul va fi făcut pe loc, acasă, lîngă părinți, fiindcă e mai sigur. Niciun fel de colegiu de Arte, ești prea mică. Aici a fost spulberarea tuturor viselor!

Din acel moment, nu am pus mîna pe pensulă. Sufletul cerea, dar mîna nu putea… doar peste 10 ani, cînd m-a rugat fetița mea să îi pictez ceva, am putut.

Nu am vorbit cu părinții mei niciodată pe această temă… bănuiesc că nu își puteau permite întreținerea în capitală a unui adolescent… Nu îi condamn niciun pic, dar frustrări uneori sunt… Poate viața mea era să fie altfel, dacă eram să devin pictor, cine știe?

Am crescut, am învățat, cresc un copil și deseori îmi dau seama că dacă ar cere ceva la moment, nu sunt sigură că i-aș putea asigura…

Text: Irina C.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 23