Maraton

Cel mai mult îi plăcea stăpînei să facă urme pe podeaua abia spălată

Aveam 19 ani. Făceam facultate, desigur că în baza de contract. Veneam dintr-un centru raional sărăcăcios. Părinții ambii bugetari. Frații mai mari plecați în Italia după o viață mai bună. O idee năstrușnică de a pleca pentru 3 luni în Italia, pentru a face bani să îmi achit contractul era binevenită de cei mari – lasă să vadă cum se fac banii. Deci, 3 luni de zile lucrat la un hotel în calitate de cameriera (menajeră). Să zic că lucrul este greu puțin de zis.

 

Lucrul se începea la 6,30 în fiece dimineață, fiecare avea partea sa de curățare a hotelului. Căram căldări de 12 kg fiecare 20-30 minute pentru a face ca să strălucească totul. Ce ținea de camere, stăpîna venea cu un bețișor de cotton (cu care noi de obicei ne curățim urechile), se apleca sub chiuvetă, ștergea cu acel bețișor partea cea mai îndepărtată al acesteia și îndreptînd bețișorul spre  lumină, oferea veridictul- sporco! Adică murdar. Fapt ce insemna că mai faci o rundă de curățare. Însă cel mai distractiv a devenit călcatul fețelor de masă și aranjatul prosoapleor în dulap. Trebuiau să fie egale, mm în mm, aranjate în pliu, și doamne ferește din colțișor se vedea un mm afară, fața de masă era nemilos boțită de doamna de fier a hotelului și din nou aruncată la spălat. Din 60 de fețe de mese, 3- cel puțin erau aruncate. La fel era și cu prosoapele, da, mai erau și șervețelele de masă, care, la fel, trebuiau călcate și aranjate. Cel mai mult îi plăcea stăpînei să facă urme pe podeaua abia spălată, ca apoi să te cheme din nou din celălalt capăt al hotelului pentru a-ți arăta că podeaua este murdară.

 

Îmi era dor de casă, îmi era dor de limba mea, îmi era dor de mîncarea mamei mele. Sunam acasă și plăngeam. Nu mai vorbesc de numeroasele insulte din partea angajaților hotelului, care se considerau cu mult mai presus decît noi, moldovenii. De fiece dată nu ezitau să menționeze că sunt din lumea a treia. Deși pe niciunul din ei nu am văzut niciodată să stea cu o carte, sau cu o revistă măcar, în mînă, toți dintre ei erau cu 9 clase, cum se zice la noi. Da, bani făceam, nu puțini. Cînd m-am întors am respirat ușor. Nu am fost în italia de 10 ani și nici nu am dorința.

 

Anonim

Imagine: Banksy

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 13