Din viață

Povestea „Turnului de cărţi”

source link Era micuț și plin de energie. Nu-i plăcea să comunice cu oamenii din jur, pentru că avea o lume interioară extrem de bogată. Se mulțumea doar cu lumea din capul lui. Îi plăceau schemele complicate, pe care le simplifica rapid. Cele mai dificile situații treceau prin filtrul minții și deveneau foarte simple.

click here Avea 12 ani, dar deja nu mai avea încredere în oameni. Așa că a decis să construiască un turn. Un turn de cărți care să fie rezistent și sigur. Un turn care să-l apere de oameni, emoții și în care să se zidească pe sine.

Buy Cialis 25 mg in Elizabeth New Jersey Carte după carte, bucată cu bucată, an după an, turnul devenea mai înalt, mai impunător și… mai fragil. Cu cât îl ridica spre cer, cu atât mai greu era să mai pună o bucată din perete. Cu fiecare carte pusă, risca să dărâme turnul.

free binary robot Mâinele îi erau rănite, emoțiile tocite, dar nu renunța la turn. Acesta devenise deja scopul vieții. Își trăia viața, ascunzându-se de ea.

watch De dimineață până seara proiecta, calcula și controla fiecare pas care-l făcea. Știa din care parte bate vântul, știa cum să pună o nouă piesă pe turn. Ştia tot. Știa să contoleze tot. Devenise cel mai bun meșter. Atât de bine se deprinsese cu acest rol, încât nu mai știa unde e el și unde e zidarul turnului. Dar cu fiecare etapă procesul devenea tot mai dificil. Nici dacă se ridica pe vârfuri nu mai ajungea să pună o carte ca să înalțe turnul. Oamenii treceau pe lângă el și-l întrebau de ce nu se oprește, ce o să facă cu acest turn din cărți? Iar el nu-i asculta, uneori nici nu-i vedea. Oamenii erau doar o umbră.

source El ridica o fortăreață, una cu care voia să se apere. Toți se minunau cum de a reușit atâțea ani să păstreze și să ridice această frumusețe. El tăcea. Zidea.

http://winevault.ca/?perex=gioco-di-trading-online gioco di trading online Într-o zi, de turnul lui s-a apropiat o copilă, o fetiță cu ochi albaştri, păr bălai și creț. Fetița l-a privit curioasă. I-a plăcut zidul construit, dar i s-a părut șubred.

Broker Recensione* Caratteristiche* Fai Trading #1: probabilitànelle opzioni binarie: Deposito minimo 10€! Deposito: 10€ Profitto: 91%* Conto demo Gratuito di 10.000 -Salut, ai un castel înalt, nici tu nu te vezi după el. Cum ai reușit să-l ridici atât de sus?

radiocarbon dating cave art -De ce te-ar interesa pe tine ceea ce fac eu? E zidul meu și l-am construit cum am putut. Am învățat în timp să fac acest lucru. Cu fiecare carte pe care o pun, știu tot mai bine cum am s-o aranjez pe următoarea.

http://www.tentaclefilms.com/?yutie=tutto-opzioni-digitali&676=d1 -Aha, ştii bine să calculezi. Dar ai observat că el e atât de fragil şi că se poate prăbuși în orice moment?

follow -Ba nu. Zidul meu e foarte puternic.

-Şi dacă totuşi se prăbuşeşte, tu ce ai să faci?

Tânărul o privi cu atenţie şi nu răspunse nimic, doar mai adăugă o carte pe turn.

-Cred că tu mă deranjezi. De ce nu mă lași să construiesc?

-Poate pentru că n-are rost să investești timp și efort în ceva care se poate prăbuși în orice clipă…

-Adică? Vrei să spui că tot ce am construit eu e fără valoare?

-Ba da, valoare are, atât timp cât tu crezi în asta. Dar atunci când se va prăbuşi, ai să înţelegi că el nu costă nimic. Şi zidul după care te-ai ascuns n-o să mai fie. Ai să rămâi doar tu şi un zid în ruine.

-De unde le ştii tu pe toate?

-Şi eu am construit odată un castel, un castel de nisip. Eu l-am adunat fir cu fir și am făcut o construcție mare și frumoasă. O construcție pe care am iubit-o și pe care am proiectat-o ca un adevărat arhitect. Iar într-o zi a venit un val mare și a distrus-o. Am plâns mult atunci, dar am simţit şi o uşurare, pentru că de atunci am încetat să mai ridic castele din nisip. Oricum, alegerea o faci tu. Fie renunţi să mai construieşti şi dărâmi singur acest zid, fie o să-l dărâme alţii, sau se va dărâma singur sub povara propriei greutăţi. Ştii, de fapt, tu construişti o închisoare…

-Nu e adevărat, uite ce turn frumos am. Trebuie să îngrijesc de el, eu sunt stăpânul lui.

-Nu. Tu nu ești stăpânul lui, tu ești sclavul lui. Dacă ai fi cu adevărat stăpân pe această clădire, ai putea să pleci oricând de lângă ea. Dar tu nu poți să pleci. Pentru că tu îi aparții. Tu te ascunzi după ea. Tu ai nevoie de ea, nu ea de tine.

-Ba nu, turnul îmi aparține. Şi eu pot să fac ce vreau cu el.

-Adevărul e că turnul poate face orice cu tine. Tu nici nu te vezi din spatele lui. Clădirea pe care ai ridicat-o este mult prea mare și devine mult prea grea pentru tine.

-Eu niciodată n-am să-l las să se ruineze. Niciodată. Plus că mai am de adăugat câteva elemente și… el o să fie gata. Iar atunci când el va fi mare și frumos am să am TIMP să mă gândesc la soare, vânt şi libertate.

-Știi, timpul nu le rezolvă pe toate, el uneori mai tare le încurcă. Iar cu cât mai mult treci prin el, cu atât mai greu o să-ți fie să te desparți de zid. El va deveni atât de tu, încât n-ai să mai știi unde ești tu și unde este el.

-Auzi, eu cred că prea mult timp ți-am dedicat, ascultându-te. Mai bine pleacă. Eu am de zidit.

Copila a respirat întristată și a plecat. A mers peste șapte mări și peste șapte țări. Și-a spălat fața cu multă apă sărată, a gustat din vânt și s-a încălzit la soare. Și, într-o zi, când ziua și cu noaptea se întâlneau, s-a întors să-i facă o vizită prietenului ei, zidarul. Acum zidarul era îmbătrânit şi supărat, stătea lângă turnul din cărți ruinat. Avea față murdară și arsă de soare.

Bătrânul o privi pe fată cu tristețe…

-De ce ai plecat atunci? De ce mi-ai ruinat zidul?

-Eu n-am plecat. Tu m-ai alungat. Erai ocupat cu ziditul. Nici n-ai vrut să mă asculţi. Şi eu nu ţi-am ruinat zidul.

-Tu ai plecat, m-ai trădat, iar atunci când te-ai dus, ai luat cu tine și două cărți din zidul meu. Ai luat două cărți de la temelie. Și acum zidul meu e în ruine şi eu n-am mai ştiut cum să-l clădesc.

-Eu n-am luat nimic, nicio carte. Dacă vrei, poți să-mi verifici buzunarele, eu n-am nimic în ele. Dacă zidul era cel mai important pentru tine, atunci și pentru mine dorinţa ta era cea mai important. Te-am lăsat cu el. N-am vrut să-ți fac rău. Te-am lăsat să te ascunzi în spatele lui, pentru că ar fi fost prea mult să ieși din el și să vezi marea, soarele și să simți vântul. N-ai fi rezistat. Zidul era cel mai important pentru tine, pentru că în el te-ai zidit pe tine.

-Da, zidul era protecția mea. Cu el mă apăram.

-De cine te apărai?

-De oameni, de soare, de vânt, de apă…

-Atunci când s-a dărâmat, de ce n-ai avut curaj să pleci de lângă el? De ce mai plângi acest zid bucăţit

-Pentru că eu nu ştiu cum să trăiesc fără el…

***

Ne ascundem în spatele unor ziduri pe care le construim ani şi ani, apoi când acestea cad, atunci când se ruinează, nu mai ştim cum să continuăm. Cum să ne apărăm. Să funcţionăm. Nu mai ştim să trăim. Pentru că zidurile sunt cele mai importante. Mai importante decât oamenii, emoţiile. Mai importante decât noi, mai importante decât viaţa.

Text: Laura Grigore

Foto: Natașa Bujor

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: rencontrer femme veuve August, 19