Dragă redacție

Reflectii de la geam despre un veac de demnitate

De ceva timp, cind ajung seara acasa, in fata blocului intilnesc un batrin asezat pe o banca. Alaturi are un scaun cu rotile. Pe aici il mai numesc taca-taca, un fel de spijin pe patru roti.

Batrinul a aparut de vreo citeva saptamini. Mi-a atras atentia, pentru ca de obicei pe banca din fata blocului nu se aseaza nimeni, lumea e prea grabita pentru a lua o pauza de viata.

Cit asteptam sa se deschida usa de la garaj, timp care mi se parea interminabil, mai ales cind e vineri seara si duci in spate 5 zile de munca istovitoare, il priveam analitic prin retrovizorul masinei, tot incercind sa-i citesc chipul, prea ingindurat, obosit, sters, imbatrinit. Cu o usoara euforie ca ma asteapta 2 zile de weekend, de volatilizare de pe mapamondul social, am inchis intr-un final usa de la garaj dupa mine.

In timp ce urcam scarile spre etajul 6, ma tot gindeam la batrin si la motivul curiozitatii mele (evit ascensorul, poate pentru a ma convinge ca putin sport nu strica sau poate ca am o usoara teama pentru spatiile mici inchise). Oare citi ani sa aiba? 80, probabil. Nu, chiar 90.

Mediteranii traiesc mult. Un coleg de servici imi povestea intr-o zi ca mama lui a murit prea devreme, la 83 ani, si ca ar fi putut sa mai traiasca vreo 10-15, asa cum se obisnuieste pe aici. Ma gindeam la tara de unde provin si la parintii mei. La multi din vecini care s-au stins din viata pe la 50-60 ani, istoviti de munca, de griji, lasati de izbeliste de propriul sistem medical si social. Ma gindeam la patriotism, la al meu patriotism, care a murit in ziua cind a murit mama, sugrumata de o boala car ar fi putut tratata, daca am fi avut un sistem medical competent.

Moldovă, nu sunt patriotul tau! Atit de trist sa-mi recunosc atitudinea.

Am intrat in casa. Gindul la batrin nu ma lasa in pace. Aprind aragazul, pun ibricul de cafea, ma descalt in fuga de pantofi , arunc pe mine primul pulover cu 5 marimi mai mare, imi torn o doza buna de cafea, cu riscul de a avea insomnii, si ma apropii de geam.

L-am privit pe batrin pina s-a facut noapte. Un pas, taca-taca, alt pas, taca-taca, se auzea in surdina pe trotuar. Apoi a disparut in intuneric. Am adormit cu imaginea mosului, imbracat in sacou si pantaloni gri, cu par carunt, cu foarte putin par, cu fata alba si, paradoxal – putine riduri, cu un chip care reflecta o batrinete demna si un suflet impacat. Ma gindeam la ai mei parinti, la patriotismul mort demult si la restul vietii care imi ramine de trait. La binecuvintarea de a te naste intr-o tara care-si iubeste cetatenii, indiferent de virsta sau etnie. Si la cit demult vreau sa ajung ca mosul de aseara, la 90 ani de trai frumos.

 

Text: Anonim

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 13