Din viață

Regele și regina sunt goi

În anul întâi de facultate, era 1998, în primele câteva luni, unele fete venite de prin sate sau centre raionale treceau prin transformări majore. Departe de casă, de părinți, de gura satului – nu fiecare rezista libertății amețitoare care li se deschidea în față.

Unele începeau să fumeze în veceul facultății, altele – să tânjească după viața luxoasă de la Capitală. Erau însă și dintre acelea care le făceau pe ambele.

O colegă, prin noiembrie, a început să vină tot mai rar la ore. Și când apărea, era întruchiparea Glamurului și Luxului de sfârșit de Mileniu. Bun, în imaginația mea, fată de la oraș, zi de zi sub supravegherea mamei. Eu purtam atunci o geacă cumpărată în clasa a X-a și când o vedeam cum intră în sală, cu nu știu ce guler bogat în jurul gâtului, înțelegeam că între noi există o prăpastie.

Intra în sala de curs, mergea țapăn, pe tocuri până la băncile din spate și se ocupa cu treburile ei. Atunci telefoane mobile nu erau, așa că nu prea știu ce făcea. Poate visa la o viață ușoară și plină de haine frumoase.

Avea unghii roșii. Gene bogat machiate. Zâmbea amețitor. Așa, în orice caz, credea. Fata se transformase. Devenise femeie.

Vestea a mers, pe care, desigur, tot ea a lansat-o, că a întâlnit un bărbat tânăr și bogat, care s-a îndrăgostit de ea pe loc și ireversibil. Și tot atunci i-a cerut mâna și inima. Îi cumpăra în fiecare zi cadouri, o ducea pe palme, o ținea în puf.

Trebuiau să se căsătorească. Wow! Fetele tremurau când o ascultau. Măritatul din primul semestru de facultate era CEVA.

Mă uitam la ea cu gura căscată, deși puțin ironic. Dar tindeam să o cred. Totul părea atât de frumos în capul meu de fată de 17 ani, familia căreia o ducea greu financiar, încât gândul că povestea Cenușăresei poate deveni realitate, mă încălzea și îmi da speranță.

Când, însă, am înțeles, eu și toate colegele, că nunta nu a avut loc și nici nu pare să mai fie o temă actuală, iar oja roșie s-a terminat, vestea a mers că a murit logodnicul ei. A fost brusc diagnosticat cu o boală incurabilă. Și a murit. Până la nuntă.

Nu vreau să păcătuiesc acum, dar fetele nu mai păreau să creadă povestea. Și nici eu. Fata, în orice caz, s-a asigurat să iasă onorabil din toată daravela, chiar dacă noi mai râdeam pe sub mustăți când o vedeam cum intră la ore mai puțin glamuroasă, ar tot atât de țanțoșă. Apoi nu mai țin minte să o fi văzut la facultate.

E atât de simplu să devii victima imaginilor frumoase, mai ales atunci când vezi în ele ceea ce îți lipsește. În cei 20 de ani care au trecut de la această poveste, nimic nu s-a schimbat, cu excepția apariției rețelelor de socializare, care ne-au dat posibilitatea să salivăm deasupra fotografiilor și cuvintelor unor oameni care, în realitate, nu sunt deloc ceea ce crede publicul. Dar nu a apărut încă acea gură care să strige că regele, de fapt, e gol.

 

Foto: Pro Church Media/ Unsplash

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 9