Din viață

Regret nothing

Azi vreau să îmi vorbesc despre greșeli. Despre cele pe care le-am comis conștient și inconștient. Despre cele care mă dor și cele care mi-au schimbat viața. Azi vreau să fiu sinceră cu mine și să recunosc, că întotdeauna mi-a fost frică de judecata celorlalți, una dintre cele mai grave greșeli pe care le-am comis.

https://mummiesclub.co.uk/bilbord/3161 Frica, această stare incontrolabilă a minții, m-a transformat într-un om care trăiește și se alimentează cu părerile și sfaturile altora. Iar eu, la rândul meu, am făcut și fac la fel. Îmi dau cu părerea și ofer sfaturi oricui și oricând, dar mai puțin mie. M-am obișnuit să vorbesc despre cum greșesc alții și aproape deloc despre cum greșesc eu. Am crezut că asta va fi un scut de apărare, dar de cine trebuie să mă apar nu am înțeles niciodată. Scutul meu imaginar e o altă mare greșeală.

noroxin 400mg

see url E greu să recunoști că nu ești perfect, pentru că societatea în care trăim asta cere, asta promovează și asta impune, uneori. Femei perfecte, bărbați perfecți, copii mai mult decât perfecți.

risperdal cost per pill

watch Eu am preferat dintotdeauna să nu-mi recunosc păcatele, pentru că în copilărie acestea se pedepseau, iar apoi despre ele nu se mai vorbea, pentru că „subiect închis”. Pentru că în adolescență ele se repetau, dar pe ascuns. Pentru că port cu mine două etichete: fetița tatei și mândria mamei. Fetița lu tata știe că Dumnezeu pedepsește orice păcat și se teme. Mândria mamei pur și simplu nu are voie să clacheze, deoarece mama riscă să nu mai fie mândră. Iaca-așa și trăim.

methotrexate ebewe 2.5 mg 50 tb

follow site Probabil o să pară absurd, dar eu admir oamenii care știu să greșească. Da, au regrete. Da, plâng și dau cu capurile de pereți. Dar își asumă, trăiesc mai departe, învață niște lecții și pun preț, în primul rând, pe ceea ce simt și ce cred ei, deoarece calcă pe greblele lor. Nu ale mele și nu ale altcuiva. Eu abia acum am înțeles un lucru foarte important și anume că, nu greșelile mă sperie cel mai mult, ci modul în care eu sunt pregătită să le accept.

source link Toți ne vrem corecți. Niciunul, însă, nu este. Eu  m-am lovit mereu de „se poate” și nu „se poate”. Și culmea, nu se poate m-a tentat de cele mai multe ori. Pentru că asta-s eu. Am pierdut oameni, drumuri și timp. M-am dedicat prea mult și am primit prea puțin. Am vrut și n-am putut. Am putut, dar n-am vrut.  În miezul tuturor acestor stări, reflexe și schimbări s-au comis greșeli, iar eu abia acum înțeleg că pe nimeni, dar absolut pe nimeni nu trebuie să întereseze când, unde și cum au fost comise, fiindcă ele-s doar ale mele. Eu trebuie să mă cert pentru ce am făcut sau n-am făcut. Eu sunt confindenta mea. Eu am greșit și tot eu suport consecințele.

http://energocredit.am/sdsd/81 Mi-am promis să nu uit niciodată că există și greșeli frumoase. Prea frumoase ca să nu se repete și prea dulci ca să nu mă tenteze. Învăț să-mi asum orice. Să le accept așa cum sunt și să nu le transform în tragedii, sau în „subiecte închise”. Să nu mă tem de regrete, pentru că ele mă maturizează. Sunt stări naturale. Sunt parte din mine.

http://mhs.se/intra_modul_info.php?id=229 Text și foto: Natașa Bujor

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: see url September, 21