Din viață

Să lași lucrurile să se întâmple, poate fi salvator

Vreau să revin la tema odihnei și de ce trebuie să devină o prioritate…

Acum vreo 5 ani, am cunoscut o femeie, R. R. avea vârsta mea de acum și era o femeie de care e plină țara noastră – soț, copii, casă, masă, servici de bază, plus ore suplimentare în câteva firme (copiii trebuie puși pe picioare), cote în satul de baștină (trebuie de gândit la bătrânețe), fini, nași, cumătri, rude.

R. nu fusese de ani buni într-o vacanță. Și nici în pat nu avea timp să se tăvălească. Lucrul, copiii, unul la grădiniță, altul – la liceu, gospodăria, nunțile la care trebuia de mers (Ei, cum să nu mergi? La ai noștri cine va veni?) – câteva într-un sezon – de unde bani pentru mare, excursii sau munte? Nu era de unde. Prioritățile erau altele. „Lasă… Pe urmă.”, spunea R. și alerga la următorul client.

De câte ori ne intersectam, mă minunam de unde are atâta putere și răbdare. Ea nu ascundea faptul că e obosită, că e în stres continuu, că problemele nu se mai termină – ori cu școala, ori cu afacerile familiei, ori cu rudele. O ascultam, apoi, când ne despărțeam, mă întrebam: „Pentru ce?”. Aveam deja în spate experiența muncii până la epuizare. Fără capăt, fără plăcere, fără viziunea vreunui viitor, în care să apar împlinită și fericită. Pierdusem capacitatea să înțeleg astfel de decizii, de aceea o priveam pe R. cu simpatia unui om care respectă ceea ce nu înțelege.

Într-o zi, un apel telefonic mi-a adus vestea că R. a suferit un atac vascular cerebral. Starea ei era gravă. Am înlemnit cu telefonul în mână. În acea clipă și în toți anii care au urmat, eu am rămas neclintită în părerea mea – R. avea nevoie de odihnă. Și atunci când nu ți-o oferi, ea își revendică singură drepturile.

Peste câteva luni, a început să-și revină. Dar nu mai putea vorbi, merge. Ultimele vești despre ea au fost că începe să silabisească. Ce a urmat, nu mai știu… am pierdut legătura. Sper din tot sufletul că este bine.

Aveți grijă de voi. Toți banii din lume, nu-i faci. Toate problemele – nu le rezolvi. Uneori, să lași lucrurile să se întâmple de la sine, e cea mai bună decizie.

Foto: Rodolfo Sanches Carvalho /Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 19