Fete pe drum

Scrisori din Bruxelles IV

Voiam mai repede să se termine noaptea, să ies din ea. Și am ieșit.

Strada era liniștită, spălată de o lumină transparentă, de vară.

Pe rue Defacqz, la o intersecție, dintr-un restaurant închis, se auzea “Si tu t’appelles melancolie” de Joe Dassin.

Cântând, am ajuns la piața de week-end din Flagey. Eram prima clientă. M-am învârtit cercuri-cercuri, până m-am oprit în fața unei tarabe cu mango. Patru la trei euro. Ca bonus, nenea mi-a întins jumătate de caisă. A fost prima caisă din acest an.

Eu n-am păcătuit. Nu așa cum îți imaginezi tu. Deși, eu pot păcătui in atâtea feluri. De data asta, însă, m-am frânt. În mine a fost trasă o linie. Poate am ajuns la limita slăbiciunilor mele? Poate am pierdut gustul experimentelor? Poate tu mi-ai intrat sub piele și nu am știut să te scot la timp?

Când am ajuns acasă, m-am schimbat. Nu am vrut să fac duș. Nu aveam de ce să mă spăl. Nu aveam ce să scot de pe mine. Poate doar pe tine din mine.

Am umblat după arhitectură. Să-mi clătesc ochii​ și amărăciunea din gât. Între Palais de la Folle Chanson și Palais du Congo, te vedeam purtând o cămașă de in fin, de culoarea cerului de vară, cu mânecile răsuflecate, pantaloni de in alb, bătuți de vânturi mediteraneene, și papuci, pe care francezii îi numesc “bateau”, pe piciorul gol. Te vedeam ars de soare, cu părul căzut în șuvițe rebele, senin și fericit.

Pe rue Haute, am colindat magazinele second-hand, în căutare de “ceva”. Nu am apucat să-ți spun că-mi plac vechiturile. Că port după mine, din casă în casă, diverse colecții, obiecte, amintiri străine. Îmi place mătasea. Ții minte, fusta roșie pe care am îmbrăcat-o, ca să mă vezi de departe? E dintr-o piețisoară din Florența, pierdută printre casele renascentiste. Azi mi-am luat o bluză, cu ornament ca de coadă de păun. Arhaică, fină. Bluză de secretară fidelă.

Când coboram din Bois de la Cambre, în care am intrat întâmplător, ținându-mi respirația, ca să nu sperii magia din jur, pe trotuar se tăvălea o pulpă mare, groasă, afumată, cu ștampilă conformă. O bucată de carne, care în alt loc, context, circumstanțe, ar părea apetisantă, iar aici, în mijlocul​ drumului, nu e decât o rămășiță macabră a unui animal cândva frumos.

Linia a fost trasă. Poate chiar și între noi doi.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: April, 27