Browsing Category

Maraton

Maraton

Omnia mea mecum porto

Când eram mică credeam că locul meu e în brațe la tata. În liceu mi se părea că locul meu e în brațele băiatului cu ochi albaștri din banca e treia (Стасик привет!) La facultate am stat pe locuri străine. Pe urmă nu mai țin minte dacă erau sau nu ale cuiva.

Când cei 3 copii de care am grijă uneori mă numesc mama în loc de nana mi se pare că locul meu e lângă ei. Apoi iau bilet și mă întorc la Matilda – o mâță nepretențioasă și deșteaptă care și-a făcut loc în inima mea.

Lângă bărbatul meu (de această dată al meu pe de-a întregul) mi se pare că sunt la locul potrivit, lângă omul potrivit. Potrivim amândoi locurile și nopțile. Doar că am mai trecut prin asemenea situație și știu că se poate sfârși. Și alta o să doarmă în locul meu.

Dacă o să încerci să desenezi cu creta locul în care stau exact acum, încăltață în pantofiii mei aducători de noroc, în momentul în care o să iei creta în mână, am să fac un pas și am să ies din cerc. Eu nu am loc. Nu sunt de aici și până aici. Adevăratul meu loc, bucata de pământ bun și roditor, e în mine. Ascuns undeva în adânc. De acolo iau forțe și acolo mă duc să plâng. Și nu contează unde sunt, cu cine sunt, dacă se aud voci de copii în cameră ori miroase a parfum de bărbat ori miaună pisica.

Text: Lola Majeure

Maraton

#loculmeu este între 1000 de îndoieli și un răspuns întârziat

#loculmeu este între note muzicale și materii în care nu am niciun bob de talent, fapt care, totuși, nu mă încurcă să îmi exprim părerea despre acestea.

#loculmeu este de multe ori vulnerabil, brăzdat de sinusoide emoționale.

#loculmeu este între cuvinte pe care mai ieri nu le înțelegeam, iar azi le îmbrățișez.

#loculmeu este în era Peștilor.

#loculmeu este între balene albastre și roz.

janesse

#loculmeu nu este stabil.
În condițiile în care GPS-ul nu a fost calibrat, #loculmeu e incert.

Text: Janesse Solery

Maraton

Tu poți să fii prima la locul tău!

Scriitoare, critic, actriță, pictoriță, lemnar, bucătăreasa, jurnalistă, bonă, contabilă, profesoară, preot, deputat, psihologă, politiciană… indiferent de profesia pe care o îmbrățișezi, vei fi prima doar dacă iți dorești cu adevărat acest lucru, dacă vei simți că viața ta prinde sens cu fiecare zi.

„Sus” nu înseamnă acolo unde te văd alții, ci acolo unde tu poți să îți păstrezi demnitatea și verticalitatea, unde nimeni nu-ți poate impune propriile opinii și principii, unde tu ești TU!

irina
P.S. Locul meu nu este unul tradițional.

Text: Irina Samson

Maraton

#loculmeu e peste tot unde mă simt bine

Locul meu e printre oameni, oameni pe care îi aleg tot eu, nu pot sta singură, dar, si mai rău, nu pot sta locului pentru oamenii la care țin cu adevărat.

Pentru mine nu conteaza pozitia pe care o am acolo, lînga oamenii ceia, pot să îi învăț ceva, pot găti, face curat, sa ii ascult, le pot vorbi despre ce vreau, pot sau înca mai am de invățat, pot rîde, plînge cu ei, important ei să fie.

Numărul lor nu m-a marcat niciodată, ei pot fi multi, sau foarte putini, important sa fie.

Locul meu e peste tot unde mă simt bine, acasă, la piață, într-un magazin micuț, important e să vreau să ma aflu acolo.

Text: Elena Bordianu

Maraton

Locul meu este acolo unde mă simt eu, iar restul oamenilor TREBUIE să îl respecte

Locul meu este acolo unde nu îmi bag nasul în viaţa altora.

Locul meu este acolo unde mă simt eu, iar restul oamenilor TREBUIE să îl respecte.

Locul meu este acolo unde îmi caut de viaţa mea, în linişte. Locul meu este ceva bunişor, aşternut cu grijă de mine şi pentru mine, unde las să intre doar oamenii care merită, după propriile mele dorinţe.

Locul meu este plin de gînduri frumoase şi nu prea.

Locul mee… miroase a cafea. Locul meu e în sufletul oamenilor care m-au indrăgit. Iar în cazul unei reciprocităţi, această frază prinde nu doar formă, dar şi culoare.

Locul meu e în toate momentele pe care le-am trăit, or atunci cînd imi amintesc ceva simt că am avut nevoia de a trăi o astfel de experienţă şi, prin urmare, am fost la locul potrivit.

Locul meu e printre sutele de pagini citite, dat fiind faptul că, pe lîngă mulţi alţi factori, lectura ne formează personalitatea.

Locul meu este acolo unde mă simt utilă, respectată, ascultată.

Locul meu e în încercările mele, indiferent de rezultat.

În fine, o persoană se poate afla în mai multe locuri o dată. Important este să-i reuşească să lase note frumoase în urma sa.

Text: Anonima

Maraton

Am un singur loc in care stiu sigur ca sunt si din care niciodata nu voi pleca

Eu sunt o visatoare, deci pot sa fiu oriunde! Dar am un singur loc in care stiu sigur ca sunt si din care niciodata nu voi pleca… acela este sufletelul copilului meu. Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa spun asta, insa dupa ce am devenit mama am aflat si ma simt coplesita.

Acum suntem in momentul in care imi spune in fiecare zi de o mie de ori ca ma iubeste si ca sunt “CEA MAI BUNA MAMA DE PE PAMANT!!!” (am scris cu majuscule pentru ca ii place sa imi spuna asta cu voce tare). Fac tot ce pot ca sa ii arat, la randul meu, ca si ea, indiferent unde se va duce si unde se va afla in aceasta viata, in sufletul si gandurile mele va fi mereu.

locul_meu

Text: Viorica Puscas

Maraton

Eu știu unde este locul meu

La bucătărie, dacă vreau.

Pe lună. La fundul oceanului. La volanul unui camion. În Parlament. Pe drumuri. Pe scenă. În camera copiilor. Pe vârf de munte. La cârma avionului. În mare. În fața clasei. În sala de operație.

Locul meu este acolo unde am decis eu că este. Și el se poate schimba. Pentru că eu mă schimb. Și asta e ok.

****

Unde e locul tău?
De azi, dăm start unui nou #maraton!
Povestește-ne, arată-ne, vorbește-ne despre unde îți este locul. Asta poate fi un text, un video, o fotografie… sau altceva, ce nu mi-a venit mie în cap 🙂
Primele 15 autoare vor primi un cadou de la Avon – un ruj roșu din noua serie mark., pentru a-și marca locul 😉

Start #loculmeu!

Maraton

Niciodată să nu vă  trădați și să nu vă abandonați visele pe jumatate realizate! Niciodată!

Creștem, evoluăm inevitabil, obținem ceva, apoi pierdem, alergăm dupa himere, ne împiedicăm, ne este greu, apoi iarăși de la zero, luptăm, obținem, pierdem…Poate dura ani și ani acest maraton perpetuu și deseori inconștient…Pină cînd e prea tîrziu.

Dacă ar fi să fac altceva decît ceea ce fac acum, cu siguranță m-aș opri din alergat mult mai des,aș opta pentru pauze mai frecvente și mai reconfortante, aș respira mai profund și mai conștient la fiecare eșec, m-aș reorganiza și mi-aș reseta prioritățile.

Pentru că, luate în ansamblu, toate acțiunile și deciziile noastre, întreprinse într-un ritm alert, dictate parcă de circumstanțe și de anturaje anumite, ne marchează, ne construiesc sau ne demolează…

Cîndva, copilă fiind la părinți, periodic îmi notam dorințe și vise intr-o mică agendă secretă.

Știam cu siguranță că într-o zi voi merge într-o frumoasă călătorie la Paris, în alta voi întîlni pe cineva interesant mie, cu aceleași vise și aspirații, gusturi și pasiuni, în altă zi voi deveni mămică (de băiat scria acolo, eu insă peste ani am născut o fetiță cît trei baieți!:)… Și cite și mai cite…

Prin vitregii ani ’90, la ai mei 13 sau 14 împliniți, deseori eram corectată, mi se rîdea în față și în spate, accesul la cunoaștere și descoperiri imi era cumva limitat, multe întrebări rămîneau fără raspuns, multe căi și drumuri inaccesibile. Nelimitate îmi rămîneau doar visele.

Nimic nu părea să prevestească un drum ușor și lin, trebuia de muncit și de afirmat, de insistat, de bătut pe la uși. Dar nici catastrofe și nici crize existențiale nu se anunțau. Viața iși urma firescul curs in familia noastra modestă de la țară.

Aveam un caiețel albastru cu un niște raze de soare pe el, prieten bun în serile de vară sau iarnă.

De ce albastru? Pentru că visele, în viziunea mea de atunci (și cea de acum), nu au arătat niciodată roz, ci albastru intens. Era cel mai bun prieten și confident de atunci. In el, pe lîngă vise, mai înșiruiam și scrisori către cavaleri închipuiți, care niciodată nu urmau să fie expediate, romane epistolare cu întimplări banale din viața mea de adolescentă a anilor ’90.

Dacă ar fi să-mi reiau visele din caiețelul albastru de la capăt, cred ca ele ar fi aceleași, nimic nu s-ar schimba. S-ar schimba doar atitudinea față de vise:le-aș îngriji mai bine, nu aș forța nimic, nu m-aș repezi să le savurez,le-aș înveli ca pe niște prunci, le-aș trata cu mai multă grijă, responsabilitate și asumare. Pentru că, surpriză! Visele tind să se realizeze, iar savoarea lor nu e neaparat cea închipuită sau scrisă în caiețelul albastru.

Cînd aștepti ceva prea mult, iar universul și împrejurările funcționează perfect în acel moment și totul rezonează cu tine și prin tine, începe să vină o altă etapă, etapă ce trebuie depășită, altminteri tot efortul, dăruirea și oboseala acumulată  nu te mai lasă să te bucuri de vis… care, abia pe la jumătate fiind, îți ascunde formula sau ecuația punctului culminant. Și te lasă undeva așa, la margine de drum și de vis, in derivă parcă, dezorientată, cu mii de semne de întrebare…

Apoi, te lași cumva dusă de val, îți pierzi reperele, nu te poți aduna să visezi mai măreț pentru că acele vise contruite cîndva te-au adus în punctul zero. Atenție la ce vă doriți!

Dacă aș fi putut face altceva decît ceea ce fac acum, aș fi avut mai mare grijă de vise: le alimentez, de unde iau hrană pentru ele, lîngă cine le plantez, cum le cresc și ce torn la rădăcina lor…

L’expérience qu’on n’acquiert que par ses fautes est un maître qui coûte trop cher.
Jean Baptiste BLANCHARD

Text: C.C.

Imagine: Joel Filipe

Maraton

Nu pot suferi să-mi fie rușine de mine însămi

Pentru a-mi permite luxul de a face ce am visat dintotdeauna, trebuie să mă fi născut în altă țară. Cîndva, mi-am dorit să fiu detectiv. Sau, în cel mai rău caz, avocat. Jurist, carevasăzică. Dar în calea realizării visului meu a stat un impediment foarte serios – nu pot suferi să-mi fie rușine de mine însămi. Viața bate filmul. Si cărțile tot. Inclusiv pe cele cu Hercule Poirot.

Text: Ana C.