Browsing Category

Dragă redacție

Dragă redacție

Chiar daca esti ateu, m-as cununa cu tine

Mi te imaginam oricum, insa numai nu asa. Imi imaginam ca te voi intalni oricand, numai nu acum. Or, lucrurile minunate din viata noastra nu vin cand le astepti, dar cand vor ele, pe nepusa masa, si in cele mai nepotrivite momente, in viziunea noastra de muritori.

Mi-am dat seama din start ca esti diferit, dar nu intelegeam cine esti si ce vrei de la mine, nu te recunoșteam. Nu te vazusem niciodata, dar imi era dor, si tie iti era, si mi-ai spus-o. Cand te-am cuprins a cata oara, am inteles ca esti tu. Toate indiciile mi-o spuneau. Te-am asteptat probabil de cand am venit pe pamant, si de la atata asteptat, renuntasem. Nu mai credeam ca vii. Nu mai credeam ca existi. Toti anii in care nu am fost impreuna, tu oricum ma stiai, ma cunosteai. Mi-am dat seama in ziua in care imi inghetase mainile, si tu stiai ca atunci cand imi ingheata, nu imi pot misca degetele, si m-ai descheiat la palton, fara sa ti-o spun, fara sa ai de unde o sti.

Cand ne plimbam pe plaja din San Malo, si vantul rece imi batea in fata, m-am prins la ideea ca trebuie sa am grija de tine, sa ne putem si noi plimba peste 50 ani pe aceasta plaja, ca batraneii din fata, care se duceau de mana unul pe altul, ca doi copiii, dar o copilarie care incepe de la 100 ani inapoi.

Tu razi cand te cert si ma iei in brate. Ma cunosti si atunci cand incerc sa te mint, ori pe tine nu te pot minti deloc. Esti minunat, cu nasul tau mare, cu parul ciufulit, si la fel de minunat cand esti insuportabil, cand vii de la birou si tii foame ca la un lup. Esti minunat cand imi povestesti chestii cate jumate de ora, de imi plesneste creierul, si cand stai inainte mea sa nu imi bata vantul in fata. Esti minunat chiar si atunci cand iti povestesc lucruri importante, iar tu cand vezi un catel, te duci dupa el, fiind barbat in toata firea.

Poate ma vei acuza iar de prea multa sinceritate, ori poate ca nu e corect sa arati prea mult ca iubesti. Dar cum ti-am spus odata, chiar daca esti ateu, m-as cununa cu tine, sa ma asigur ca daca exista viata dupa moarte, voi fi si acolo femeia ta.

Text: L.

Foto:Aaron Burden/Unsplash

Dragă redacție

Despre cealaltă parte a monedei

Suntem obișnuite că în majoritatea divorțurilor sau a rupturilor de cuplu unicul vinovat să fie bărbatul. Sau a trădat, sau a fost violent, sau bețiv, sau leneș. Dar mai este și altă parte a monedei. Există bărbați fideli, familiști, harnici, respectuoși cu care nu ne înțelegem (nu, nu din cauza că inima noastră aparține altcuiva, telenovelele aici nu au loc), ci pentru că vorbim “limbi” diferite.

Noi ne-am căsătorit dintr-o dragoste mare și romantică, dar fără mesaje copiate și gesturi în fața lumii… Azi, însă, soțul meu, după o ceartă abituală, mi-a zis că mai bine rămânea cu una din fostele lui. Era tandră și înțelegătoare, iar eu mereu fără inițiativa, nu zambesc niciodată și nu sunt afectuoasa. Eu i-am răspuns sever că îmi voi găsi un bărbat care să mă iubească așa cum sunt de 10 ori mai mult ca el.

Prima întrebare de la alte femei ar fi: “Serios? Soțul tău așa ti-a zis? E un nesimțit. Un nemernic. Lasă-l sa se întoarcă la fosta! Precis nu te iubește!” Eu, însă, am înțeles că el vorbește “limba” unui om trezit devreme dimineața, obosit de lucru, care cu nerăbdare se întoarce acasă și își găsește soția, în concepția lui, mereu nemulțumită. Iar ea vorbește “limba” unei femei frustrate, care, în afara de făcut mâncare, shimbat pampers și ordonat jucării, nu știe nimic. Nu se înțeleg și se ceartă. Ambii au avut așteptări care nu corespund realității. Și se acuză.

Să fim sincere, e normal ca un om care zilnic interacționează cu oameni activi, cu femei ambițioase și razbatatoare, să se irite când acasă îl întâlnește o “legumă stoarsa”, supărată și cu mutra pe dos. Și e la fel de normal ca alt om, care stă mereu închis în casă cu copil mic, printre străini și fără o viață socială, să sufere. Mai ales că odată era activ, plin de vise și optimist.

Când eram încă logodiți, în perioada sindromului meu de prințesă așezată pe tron și a lunii de miere, credeam că dragostea va ajunge. Credeam că iubirea va salva tot, va repara orice s-ar putea strica. Dar nu e chiar așa. În viața reală iubirea este ingredientul principal, dar nu unicul. Sunt cupluri care nu se iubesc, dar se respectă, țin unul la altul și totuși construiesc căsnicii fericite cu multa înțelegere. Și din contra, parteneri care se iubesc, dar sunt incompatibili. De ce oare? Sau poate eu nu înțeleg bine lucrurile?!

Text: M.M.

Foto: Toa Heftiba/Unsplash

Dragă redacție

Azi cine poarta halatul tau cel alb?

Draga redactie,

El are un halat de un alb imaculat pe care il poarta trei persoane: eu, el si ea.

Eu, de vreo 3-4 ori pe saptamana, ea, o data – de doua ori pe an, timp de o saptamana de fiecare data, iar el – in fieacare seara, dupa mine sau dupa ea. Am inteles ca fac parte dintr-un triunghi amoros atunci cand el m-a anuntat ca pleaca la ea, in vacanta, pe vreo 10 zile. Mi s-a clatinat pamantul de sub picioare. Atunci am inteles ca sunt indragostita si ca nu vreau sa renunt la el. Nu aveam cum sa ma revolt pentru ca stiam ca ea exista si ca mai devreme sau mai tarziu ei se vor vedea.

Pentru noi totul a inceput acum 8 luni, ca o aventura, mi-a spus ca are o relatie in paralel foarte repede dupa ce am facut cunostinta.

Pentru ei totul a inceput acum 5 ani, tot ca o aventura, mai ales pentru ca ea locuieste pe un alt continent si este casatorita. La inceput am perceput-o ca pe o himera, nu mi se parea reala. Cu toate ca m-a deranjat, nu am incetat sa ne vedem, era doar o aventura intre noi, deci putea sa existe in paralel cu o relatie extraconjugala. Abia astazi stiu ca este un om in carne si oase, acum cand este randul ei sa ii poarte halatul.

Astazi problema este ca nici una dintre aceste doua relatii nu mai sunt aventuri, astazi cineva este inselat, dar nu stiu cine. Eu sau ea ? Oare ma inseala pe mine cu ea sau pe ea cu mine ? Cred ca nici macar el nu ar putea raspunde la aceasta intrebare.

Dragă redacție

Pentru ce?

Am găsit eu un curs de anterprenoriat social și am decis să îl trec. Daca cineva mă întreba ce fac, eu spuneam că trec un curs online. Și mereu apărea întrebarea ,”pentru ce?”. Eu nu știam cum să răspund la ea.

Întrebarea asta e mai enervantă ca oricare alta, cred. Atunci când spui cuiva că treci un curs, citești ceva în afara strictului necesar, faci voluntariat sau te informezi pe diferite teme, aproape mereu apare întrebarea “pentru ce?”. Răspunsurile -“pentru ca să îmi dezvolt cunoștințele”, “pentru că mă va ajuta în viață”, “pentru că e interesant” – aproape mereu sunt refuzate.

Această dezvoltare de sine este înțeleasă și percepută de oameni ca o pierdere de timp, când ea este, de fapt, o investiție în sine. Lumea nu mai vrea să se dezvolte în afara strictului necesar, programului școlar sau universitar, sau în afara jobului.

Orice dezvoltare sau curs frecventat este ceva ce te ajuta să te dezvolti, să cunoști oamenii și lucruri noi, să înțelegi ce te înconjoară. De ce, dacă ai timp și ocazie, să nu treci un curs despre ceva ce îți place, îți trezește interesul și crezi că îți va fi de folos în unele cazuri. De ce să cheltui o grămadă de timp, făcând nimic, stând în telefon, laptop sau pe rețele de socializare? De ce lumea nu mai vrea să înainteze, să avanseze în cunoștințe?

Text: Laura Vition

Dragă redacție

Femeile atotștiutoare, partea a II. Sau despre moda de a da sfaturi neîntrebat.

Am să încep cu o frază de Sri Vasudeva “Compasiunea este acea calitate divină care ne ajută să-i înţelegem pe alţii şi să le împărtăşim trăirile ca şi când ar fi ale noastre.”

Azi mi-a ajuns cuțitul la os când am aflat că o persoană foarte apropiată îmi analizează viața și imi discută alegerile. Da, nu sunt destul de matură și de înțeleaptă poate ca să nu îmi pese, ba din contra, mă deranjează mult. Dar cât de lipsit de empatie trebuie să fii Tu, ca să îți permiți să judeci așa de dur un om? Tu știi cu câți “monștri” luptă acel om zilnic și cât efort depune să iasă din depresie?

Sigur, o femeie obosită de la lucru și de la treburile casnice adoră pur și simplu să fie ciufulita și cu vasele nespălate, special ca Tu să îi zici că e o răpănoasă. O fată decepționata de zeci de relații eșuate alege să rămână singură, ca Tu să îi spui că precis nu trebuiește la nimeni. O femeie distrusă după divorț arde de nerăbdare să audă de la Tine că, “de bună ce ai fost, nici bărbatul nu l-ai putut ține lângă tine”. Alta, care nu își găsește de lucru, e tocmai ideală sa fie numită de Tine lenoasă și menținută de bărbat. Una care se prostutuiază, ca să își mențină copilul, așteaptă cu sufletul deschis să o numești curvă nesimțită. După, desigur vii cu sfaturile tale de om perfect cu viața ideală.

Înainte să judeci, încearcă să îți faci un examen lung de conștiință. Întreabă-te dacă e totul la tine așa ideal și dacă viața ți-i așa perfectă (eu de acasă credeam că compunerea mea e ideală, până o corecta profesoara). Dacă răspunsul e pozitiv atunci mă bucur, dar te avertizez că nu poți avea contract nedeterminat cu fericirea. În caz contrar, încetează să judeci oamenii și începe să vezi situația din perspectiva lor. Fii mai înțelegător și mai umil!

Text: M.M.

Foto: angelo mercadante/Unsplash

Dragă redacție

Libertatea de a visa, dreptul de a indrazni

In una din zilele trecute am fost întrebata care sunt cele mai importante lucruri pentru mine. Prima ce mi-a venit in minte a fost: libertatea! Da, da, libertatea! Nu bani, nu casa, nu masina, nu familie. Libertatea! Pentru ca le poti detine pe toate, insa te pot sufoca toate, ca o colivie, daca nu ai libertate. Libertatea este licoarea care ne permite sa fim noi insine. Or, in Moldova libertate nu exista. De nici un fel. O mimare a libertatii… poate.

In Moldova nu iti permiti elementara libertate de a fi tu insuti, care este un drept fundamental. Libertatea de a fi cum vrei, de a trai cum vrei, de a trai cu cine vrei si cand vrei. De a gandi cum vrei, de a te imbraca cum vrei, de a te machia cum vrei, de a te tunde cum vrei sau de nu a te tunde deloc, si lista poate continua la nesfarsit.

In societatea noastra unul din sporturile nationale este datul sfaturilor, sau datul cu parerea. Toata lumea iti da sfaturi, toate lumea are grija sa traiasca viata ta, dar nu pe a lor. Cat esti copil trebuie sa faci cum iti impune societatea si parintii, bunicii. Ca e rusine sa faci altfel. Ei stiu mereu mai bine si in asta este o parte de adevar. Insa cate vise au fost spulberate cu replica: “Ce-i cu tine? Actrita vrea ea sa fie! Ia si invata matematica si nu visa la cai verzi pe pereti.” Si iata cu aceasta replica magica, repetata de cateva ori, poti transforma dintr-un copil-geniu, intr-un copil obisnuit, cu frici si complexe. El nu are nici macar libertatea de a visa, dreptul de a indrazni.

In adolescenta aceste procese de “cizelare” a copilului continua. Baietilor le mai sunt iertate rebeliunile, insa fetelor nu. Fetele trebuiesc strict incadrate in norme, de altfel, nu se marita. Si asta e mare tragedie. Pentru ca scopul primordial al fetelor din Moldova este sa se marite! Amin! Am putea da vina pe educatie, si da, ea isi joaca rolul principal, insa ajunsi la maturitate, avand cap pe umeri si gandire, putem lua decizii, putem analiza ce e bine si ce e mai putin bine pentru noi. Insa oamenii din Moldova nici sa gandeasca nu sunt invatati. Ei sunt invatati sa reproduca si sa execute. Dar tema asta o lasam pe alta data.

Dupa ce ajungem la maturitate, ne casatorim. Din nou, barbatul are dreptul la libertate, inclusiv la libertatea de a gandi si a decide singur. Femeia, nu! Femeia deja trebuie sa traiasca/faca/gandeasca cum o invata mama/soacra/nasica/cumatra si, nu in ultimul, rand Sotul.

Unul din numeroasele motive care duc la divort este, inclusiv, absenta dreptului de a gandi cum vrei, de a spune ce crezi si de a nu fi blamata pentru aceasta. Cate familii exista in care sotii sunt doi oameni straini, care traiesc zeci de ani impreuna, fara sa se cunoasca, fara sa cunoasca care si la ce viseaza, de ce li-i frica si cu ce ganduri se trezesc dimineata. Or, a se cunoaste unul pe celalalt inseamna a-ti permite sa fii asa cum esti, fara frica de a fi judecat, de a fi blamat, sau fara tentativa din partea celuilalt de a a-ti baga mintile in cap.

In Moldova nu exista toleranta, nu exista respect pentru cel de alaturi, fara a incerca sa-l schimbi. Pentru ca de, noi mereu stim cum e mai bine. Pentru a ajunge insa la starea de libertate intr-o societate fara aceasta, e nevoie de a iesi din zona de confort, e nevoie de sacrificii. E nevoie sa mergi impotriva curentului. E nevoie sa dai la o parte presiunea societatii, familiei, a tuturor. E nevoie sa te eliberezi…!

Merita pretul? Merita! Doar o viata avem si doar clipa prezentului o detinem. Nimeni nu are dreptul sa iti spuna cum sa gandesti si cum sa traiesti, atat timp cat tu nu încalci dreptul celuilalt. Tu ai dreptul sa iti traiesti viata cum vrei. Restul e iluzie… Curaj! Va iubesc!

Text: L.

Foto: William White/Unsplash

Dragă redacție

Oare e gresit sa incercam sa modernizam o traditie?

Fac nunta in Moldova in mai si se insista pe dezbracat. Daca accentul ar fi pe tranzitia de la mireasa la sotie, inteleg, dar toata traditia asta la noi se axeaza pe tranzitia de la mireasa la gospodina unde ti se leaga sort, ti se leaga un batic si ti se pun cratite si alte chestii de gospodarie la picioare cand tu stai cocotata la sot in brate. Barbatului, din cate am vazut, nimeni nu ii pune un burghiu si un set de tinte sau o lopata.

Eu evident m-am revoltat si am zis ca daca mie mi se pune sort, sa i se puna si lui (el e bucatar de profesie, un fel the double entendre, care ar cuprinde si mesajul ca la noi in casa ambii vor fi gospodari) la care am intampinat o rezistenta nemaipomenita din partea parintilor, care interprezeaza toata chestia asta ca umilinta publica a sotului meu, emascularea lui etc. Aceea ca el chiar ar vrea asta si crede ca ar fi mai corect fata de mine sau faptul ca noi nu ne regasim in traditia asta, asa cum este ea, acum pe nimeni nu intereseaza. Evident, acest moment am putea sa-l scoatem din nunta, ca sa nu fie galceava, dar daca renuntam la unele chestii parca pierdem din culoare si folclor.

Oare e gresit sa incercam sa modernizam o traditie si sa o adaptam timpurilor noastre?

Foto: Celia Michon/Unsplash

Dragă redacție

Despre femeile Atotștiutoare

Imaginați-vă așa o situație: o femeie îmbrăcată în costum de baie scump, cu un pahar de spumant în mână, așezată pe un chaise-longue într-un iaht de lux, împins de valurile mării transparente. Și se uită la altă femeie, care, arsă de soare și fără vestă de salvare, înoată din răsputeri să ajungă pe celălalt mal al mării.

Prima începe: “Ești prea lentă!”, “Unde ți-i vesta?” ,”Chiar nu ai găsit nici un iaht să te urci?”, “Mai bine rămâneai la mal”!

Iată așa se întâmplă cu femeile Atotștiutoare. La orice întrebare au răspuns și la orice problemă au soluție. Dacă i te jelui cumva, dacă îi spui că ești tristă sau în depresie este “vina ta, că tu nu faci cum ar fi făcut ea”. Dacă îi spui că îți este greu cu copiii sau că sunt neascultători, ea replică imediat “D-apoi ce ai făcut așa unul după altul? Eu ți-am spus să aștepți, să faci carieră, să cumperi mașină “. Dacă îți scăpa printre rânduri că nu te împaci bine cu soțul “Ai ales rău sau tu nu știi cum să îl iei, cum să te comporți. Eu pe al meu așa l-am educat, că face tot cum vreau eu si ne înțelegem perfect”. Dacă nu îți găsești un job bun înseamnă că “Tu nu ai voință și nu cauți cum trebuie”. Și după încep a vorbi cât sunt ele de fericite și cât succes au in toate. După discuțiile cu așa persoane te simți mai rău decât te simțeai.

Oamenii care se plâng nu au nevoie să fie compă timiti și priviți cu ochii plini de jale. Ei au nevoie de un pic de empatie și să fie ascultați, înțeleși. Sau găsești soluții posibile și reale sau taci, că e ajutor mai mare.

PS: Norocul, fericirea, succesul nu sunt întotdeauna meritele tale. Nu întotdeauna ești pictorul destinului tău. Uneori, poți să pictezi așa bine tabloul sorții, ca după să fie spălat de ploaie, rupt de vânt sau cineva, pur și simplu, să ți-l mâzgâlească.

Text: M.M.

Foto: James Forbes/Unsplash

Dragă redacție

De ce la noi există cultura măritatului devreme?

De ce prima întrebare care i se adresează unei fete mari este “Ai pe cineva?”, “Când te măriți?”
Dacă nu ai pe nimeni – ești o ratată, dacă ai unul “levii” – ești proastă, iar dacă e unul bun, precis ești curvă.

De ce absolut NIMENI nu povestește fetelor naive, care mai cred în povești și se inspira din telenovele, (dar și bărbaților, care proaspăt însurați simt că nu s-au saturat de distracții și își continuă viața, ca și cum ar fi singuri) cum este să fii cu adevărat căsătorita, câte responsabilități, câte dificultăți sunt? Câte noduri se inghit, ca să fie bine.

Mă uit prin grupurile astea, alde “Woman’s secret”. Fete de 26 ani căsătorite deja a 3-a oară: “Am un bărbat de aur, mă ține pe palme”. De ce atâta mimare sau făleala e mare? De ce nu povestesc așa cum este într-adevăr, pragmatic, fără floriceleă și filosofii!

De ce în loc să se concentreze pe acapararea unui pen*s, nu își continuă studiile, fac carieră?!
Eu nu sunt contra mariajului, doar ca aș vrea să nu existe presiunea societății. Nimic nu îți poate garanta o căsătorie perfectă, totuși când ești mai matur, cu mintea coaptă, vezi lumea cu ochi mai clari. În Italia, Germania lumea se căsătorește mai târziu, dar în mod conștient și nesiliți de nimeni.

De câte ori revin mă conving de câteva lucruri:

#Plin de fete de treabă, care stau cu niște bădărani doar ca să corespundă standartelor de a fi împerecheate.
#Plină țara de bărbați care se holbează la orice fustă, caci căsătoriți de pe la 23 ani nu și-au trăit viața.
# Femei care trăiesc cu frustrări că s-au măritat devreme și nu au văzut nimic în viață.
#Proaspăt măritate, cu copii în poală, așteptând în fiecare weekend stăpânul casei de la discoteci, căci “bărbatul are dreptul să se relaxeze”.

Text: M.M.

Foto: Anne Edgar/Unsplash

Dragă redacție

Tatal meu e zoofil

S-a intamplat totul cand aveam vre-o 12,13 sau poate 14 ani, nu tin minte bine. Ma urcasem in podul casei dupa ceva, cand l-am vazutpe tata facand sex cu o gaina. As preferat sa nu vad acea scena oribila pentru mine.

Mama era acasa si eu am fugit de ochii ei in casa sa plang, ca sa nu ma vada ea. Doar ca ea a priceput ca ceva se intamplase si a venit sa ma ia la socoteli. Eu nu stiam ce sa-i raspund, de ce plang asa disperata, imi era jena sa-i spun adevarul. Dar l-am spus, cand m-a amenintat la urma: “Daca nu spui, ii spun lui tat-tu”.

Sarmana, probabil, nu era bucuroasa de ce auzise din gura mea, nici n-a stiut ce sa-mi spuna. Dar ce putea spune, de fapt? Nu-mi pot inchipui prin ce emotii a trecut, cand aflase ca eu il vazusem pe tata in acea ipostaza. Nici nu stiu ce era mai grav pentru ea: ca facea sex cu gaini sau ca l-am vazut eu si stiam totul.

Sarmana mama, nu stiu ce-as fi facut eu, daca eram in locul ei. Cu siguranta, dupa acea zi n-a mai fost nimic ca inainte. Eu pierdusem stima pentru tata, nu mai era acel idol al perfectiunii si corectitudinii. Dupa acest caz, nici mama, nici tata nu au atins acel argument niciodata, de parca nici nu fusese nimic. Dar eu stiu ca intre ei relatia, si asa subreda, s-a transformat in una si mai greu de suportat, indeosebi pentru mama. Cu siguranta toata vina era a ei, cum obisnuia sa spuna tata. Asa-i cand ai fost aleasa sa fii sotie, indeosebi sotie unui vadaoi, cum spunea mama. Cel putin, asa credea ea, ca nu ai dreptul sa lasi un vadaoi, trebuie sa-ti duci pacatele pana la mormant.

Si asa si a fost, ea si le-a dus pana la mormant. Si nimeni n-a reusit s-o convinga ca se poate de trait si altfel, dar, de fapt, nici nu avea cine, in afara de mine, ca doar eu stiam ce viata aveau ei. Mama a luat cu ea secretele in mormant. Dar eu nu sunt mama si nu vreau fac ca ea.

Text: Anonim

Foto: Oscar Keys/Unsplash