Interviuri

Silvia Tabor, femeia cu bagheta magica, despre curaj si cand e nevoie de el

Silvia Tabor este femeia care sparge tiparele si face ceea ce-i place. In mana dreapta  ea tine bagheta dirijorala, in stanga – toate sufletele oamenilor care i s-au incredintat. Oamenilor din fata ei, membrii orchetsrei pe care o conduce, Montreal Intercultural Orchestra, si cei din spatele ei – sala.

O femeie extraordinara, cu care am vrut sa vorbim despre curaj.

 

1. Recent am avut pe blog maratonul istoriilor femeilor plecate la munca peste hotare. Tu tot esti plecata de mult timp, insa plecarea ta a fost diferita. Cum te-ai decis sa pleci? Daca nu plecai atunci, fiind foarte tanara, azi ai fi avut curajul sa o faci?

Atunci, cu multi ani in urma, nu stiu daca am avut nevoie de curaj. Si aceasta pentru ca nu-mi era nici un pic frica. Curajul este necesar atunci cand ai frica, si pe mine rar ma compleseste sentimentul de frica. Era o aventura pe care mi-o doream prea mult. Mai erau si parintii care se impotriveau si incercau din rasputeri sa-mi scoata din cap aceasta idee, dar partea rebela din mine se inversuna si mai mult. Nu stiu daca ar fi fost posibil sa nu plec. Cred ca tot plecam undeva, poate mai tarziu dar tot as fi plecat. Macar sa fac un Master peste hotare, dar as fi plecat. Sunt sigura de aceasta pentru ca dupa zece ani de Canada, tara de care m-am indragostit din prima clipa, am simtit ca iarasi a venit timpul sa fac o schimbare. Si iata se face un an de cand sunt in Asia. Mai intai am fost in China cateva luni, acum m-am oprit in Taiwan pentru un an de zile. Dupa aceasta mai vad ce fac, dar stiu ca acum imi place sa fiu aici. Desigur, acum situatia e diferita un pic, deoarece pot locui aici si, in acelas, timp sa am proiecte in diferite tari. inclusiv cu orchestra mea in Canada (chiar daca un pic este mai complicat, fiind plecata).

2. Pentru a pleca atat de departe si a construi poduri noi, e nevoie de curaj. Cum te simteai atunci? De unde ai luat forte si incredere ca totul iti va reusi?

Cand am ajuns in Canada inca nu eram foarte sigura de ce voi face si, desigur, nu stiam cum vor evolua lucrurile, dar stiam ca vreau sa fac un Master. Si cand am ales regiunea unde voi merge in Canada, am vrut neparat sa fie un oras unde se vorbeste si engleza, si franceza. Si imi mai doream foarte mult sa fac o scoala in franceza si alta in engleza. Natural, era sa incep cu franceza, pentru ca am invatat-o in scoala si pentru ca ar fi fost mai simplu, engleza facusem doar vreun an inainte de a pleca n Canada. Dar cand am ajuns acolo, prietenii mi-au spus ca Universitatea McGill, care e anglofona, este mai prestigioasa decat alte universitati, si eu fara ezitare am depus actele pentru Master acolo. Deci, a trebuit sa dau din coate ca in cateva luni sa fiu capabila sa sustin eamenul TOEFL, fara de care nu as fi reusit sa fiu acceptata. Deci iarasi, am fost foarte motivata si nu tin minte sa fi avut frica, dar stiu ca imi doream nespus sa ma vad studenta la Master la acea universitate. A fost o intreaga aventura, deoarece eu am aterizat in Canada pe 29 decembrie 2003 si pina la 12 ianuarie 2004 actele erau deja depuse. Si in august 2004 am inceput Masterul la universitatea McGill. Nu mi-am pus niciodata intrebarea daca voi reusi si cred ca e de prisos s-o punem atunci cand ne dorim cu adevarat ceva. Doar am facut posibilul si poate un pic mai mult ca sa ma vad acolo unde imi doream.

734319_10151475706117317_1128982875_n

3. Au fost momente cand credeai ca efortul e prea mare, ca ceea ce ti-ai propus este peste puterile tale? Daca da, cum le-ai depasit?

Momente din astea, cand apar intrebari de genul daca merita efortul si care ar fi rezultatul, apar intotdeauna. Dar eu incerc sa le alung. Stiu sigur ca daca nu voi incerca, voi avea remuscari, dar daca am incercat si nu am reusit ceva, imi vine mult mai simplu sa accept, deoarece stiu ca am castigat experienta si sunt sigura ca experienta capatata dupa esecuri poate fi la fel de valoroasa ca cea din victorii.

4. Pentru a decide sa strangi in jurul tau o orchestra, trebuie sa ai curaj. Mult curaj. Cum a venit aceasta decizie?

Idea cu fondarea orchestrei a venit la inceput dintr-o necesitate. Asa este programul de doctorat la majoritatea universitatilor din America de Nord, ca studentii trebuie sa-si organizeze singuri orchestra pentru concertele-examene. Este exprem de dificil, dar aici studentii isi dezvolta mult capacitatile manageriale si organizatorice. Asa a inceput si experienta mea. Am facut 3 concerte cu program foarte dificil, dar a mers foarte bine si am hotarat sa continui si dupa ce am absolvit universitatea.

5. Cum crezi, de ce oamenii au avut incredere in tine si au vrut sa ramana in componenta orchestrei tale? Cu ce i-ai sedus?

Chiar la inceput de an, ni s-au dat cateva ocazii sa iesim si sa lucram cu orchestra studenteasca. Intre muzicieni este foarte usor „sa ti se duca vestea”, in dependenta cum lucrezi cu orchestra. De aceasta foarte mult depinde cum vei reusi sa atragi muzicienii pentru orchestra pe care vei fi nevoit sa o organizezi pentru concerte. Studentii universitatilor unde am studiat (McGill University si Universite de Montreal) sunt foarte binevoitori si saritori la nevoie, dar o fac doar daca te respecta si considera ca esti un bun profesionist. Desigur, eu intotdeauna am incercat sa ii seduc cu repertoriu interesant si dificil. Am inteles foarte repede ca e mult mai simplu sa atrag muzicieni multi si foarte buni, daca iau lucrari dificile si chiar riscante.

6. Lumea muzicii clasice pare o lume destul de masculina. Rareori vezi femei cu baghete de dirijori. Nu ti-a fost frica sa fii perceputa ca ne la locul tau sau sa nu fii tratat serios pentru ca esti femeie?

Este o intrebare foarte buna. Da, din pacate mai e o problema cu care noi, femeile dirijori, ne confruntam. Desigur, eu m-am educat ca dirijor de orchestra in Canada, unde aceasta discrimirare nu este prezenta cum ar fi in multe alte tari. Din fericire, tot mai multe femei iau posturi importante si sper ca intr-o zi va disparea aceasta prejudecata.

7. Exista o reteta a succesului? Si daca da, a cata parte din ea o reprezinta curajul?

Cred ca cea mai buna reteta este o doza mare de dorinta de face ceva, motivatie, determinare, curaj si credinta ca vei reusi. Doza curajului depinde de frica. Cu cat mai mare este frica, cu atat mai mult trebuie sa marim doza de curaj.

8. Care ar fi mesajul pe care l-ai transmite femeilor care au un vis, dar inca nu au indraznit sa-l urmeze?

Dragele mele, nu este nimic mai frumos decat sa te uiti in urma si sa vezi rezultatul la ceva care odata parea imposibil. Poate acel rezultat nu este asa cum te-ai gandit, dar cu certitudine este o victorie, pentru ca daca nu ai fi incercat, nu ar fi fost fost nimic. Indrazniti! Daca se va intampla sa aveti esec, sa stiti ca experienta care ati capatat-o, va fi una foarte valoroasa si veti invata multe pe parcurs.

Only as high as I reach can I grow,

Only as far as I seek can I go,

Only as deep as I look can I see,

Only as much as I dream can I be.

As mai adauga ceva la cele spuse. Pentru mine personal, cel mai important element ramane credinta si dragostea pentru ceea ce fac. Desigur, pe parcurs am avut parte de multe probleme, dar atunci cand imi reuseste ceva, prefer sa nu-mi murdaresc fericirea cu amintiri despre probleme. Fiecare problema, intr-un fel oarecare, intensifica satisfactia care o ai la sfarsit de cale. Imi place sa ma consider o persoana binecuvantata, deoarece „norocos” pentru mine nu are mare valoare. Si atunci cand a fost cel mai greu, eu personal intotdeuna am apelat la Dumnezeu.” – De fapt nu doar la cel mai greu, dar intotdeauna.

 

Imagine: Viorel Margineanu-PHOTOGRAPHER

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 12