Browsing Category

Social

Social

Discriminare si conspecte prafuite la USM

In anul 4 sau 5 la facultate, aveam un profesor de drept pe care il tin minte numai datorita faptului ca spunea studentelor insarcinate ca sunt pline de icre. Un prost misogin.

De atunci au trecut aproape 15 ani, dar lucrurile nu s-au schimbat. Acesti prosti misogini, cu titluri academice, incalzesc si azi scaunele facultatilor, dictand conspecte prafuite, pe care orice student exemplar e dator sa le scrie cu acuratete in caiet. Si se cred destepti, pentru ca prostia merge mana in mana cu iluzia inteligentei.

Mi-a scris zilele trecute o cititoare, mama tanara, care urmeaza studii de masterat la Universitatea de Stat din Moldova. Studii, dupa spusele ei, pentru care a facut multe sacrificii si la care nu are de gand sa renunte. Or, se vede ca anume asta ar trebui sa faca in opinia unui profesor, care i-a spus ca daca are copil, nu are ce cauta la master si a invitat-o sa plece de la lectii. Aceasta reactie neadecvata si discriminatorie a urmat observatiei studentei ca ceea ce dom’ profesor dicteaza s-a invatat in primul semestru:

Pentru o argumentare mai eficienta i-am zis ca am acasa copil si nu pot sa imi permit sa pierd timpul, studiind aceeasi informatie de 2 ori, fiindca el ne dicta pentru conspect ceea ce am studiat in primul semestru la alt obiect.

In aceasta situatie concreta sunt trei probleme grave:

  1. Discriminarea fata de una dintre studente pe criterii de gen si, presupun, de varsta, incalcarea Legii Nr. 121 cu privire la asigurarea egalitatii. Sunt curioasa, daca un student ii aducea acelasi argument, care ar fi fost reactia profesorului? Sau daca o femeie mai in varsta, cu semne exterioare de “seriozitate” si succes, i-ar fi facut aceeasi observatie, argumentand cu faptul ca nu are timp de pierdut, din cauza afacerii pe care o conduce, care ar fi fost reactia profesorului? Or, o mama tanara este intotdeauna o tinta usoara a misoginilor si abuzatorilor, ei avand secreta convingere ca aceasta nu va indrazni sa se razvrateasca.

  2. Abuz de putere, in situatia in care profesorul, folosidu-se de situatia sa de serviciu, aduce daune intereselor unei persoane fizice, studentei in cazul dat, fiind constient ca aceasta se afla intr-o pozitie vulnerabila si ca mici sunt sansele ca ea va cauta sa-si faca dreptate, pentru ca el oricum are, teoretic, mai multe parghii de influentare a dezlegarii conflictului in favorea sa.

  3. O aparenta lipsa a coordonarii a programului de studii intre cadrele aceleasi facultati. Aici imi apare involuntar intrebarea – cati din studentii prezenti la aceste ore, in afara protagonistei, au simtit mirosul de pisica in stare de putrefactie, ascunsa in sacul pe care il cara dupa el acest profesor? Cati s-au ridicat sa spuna: “Dom’ profesor, da’ pisica demult e moarta si pute. Ingropati-o!”

Intrebarea cum ajung astfel de oameni profesori universitari, n-are sens. Cel putin, intr-o tara ca Moldova, unde cea mai importanta investitie sunt cumatrii. Sa incerci sa schimbi mentalitatea acestor oameni – la fel, n-are sens.

Atunci, ce se poate de facut?

De reactionat. De vorbit. De numit lucrurile pe nume. De aratat cu degetul. Tara trebuie sa-si cunoasca eroii! De scris plangeri la decanat, rectorat si Consiliul pentru eliminarea discriminarii, de facut galagie; de explicat oamenilor de ce nu este normal cand un profesor universitar iti spune sa stai acasa, daca ai copil si sa nu cauti studii de masterat; de cautat sustinere printre colegi, printre prieteni, in familie si comunitate.

M-a bucurat foarte mult ca Lia, protagonista acestei intamplari, nu vrea sa lase lucrurile asa. Stiu care sunt riscurile atunci cand te opui unui sistem corupt, bine uns si pus la punct, in care oricine nu se pliaza dupa el, risca sa fie ciopartit si modelat. Dar sa nu va amagiti, tacerea nu este cea mai buna solutie. Si acest caz a demonstrat-o. Imaginati-va care ar fi impactul asupra societatii atunci cand majoritatea studentilor s-ar razvrati impotriva abuzurilor din universitati? Cand majoritatea studentilor ar cere sa le fie respectate drepturile, cand ar cunoaste legile, cand ar stabili un raport sanatos cu profesorii, fara subordonare oarba! Mi-e frica sa ma gandesc cati studenti trec anual prin mana la astfel de cadre, cati studenti sunt discriminati, insultati, abuzati psihologic, cati studenti scriu aceleasi conspecte din semestru in semestru, fara sa riposteze, fara sa ceara socoteala.

Revenind la prostul misogin din studentia mea, din toate studentele cu icre, care au trecut prin fata profesorului de drept, cate s-au ridicat sa-i spuna, intr-o forma sau alta, ca icrele sunt in capul lui? Doar ca din ele nu va mai iesi nimic. Si ca e un misogin. Nu-mi aduc aminte sa o fi facut cineva.

Foto: Wikimedia Commons

Social

Conventia care apara femeile

Saptamana trecuta, Moldova a semnat Conventia de la Istanbul, denumirea scurta a Conventiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice.

Ce inseamna aceasta si ce vor avea de castigat femeile in urma semnarii si, uletrior, ratificarii acestei Conventii, am intrebat-o pe Daniela Misail-Nichitin, Director Programe Femei al Centrului International “La Strada”:

Semnarea Conventiei este primul pas, prin care autoritatile statului recunosc ca violenta fata de femei si violenta in familie este o problema grava si in Republica Moldova. Astfel, aceasta problema va fi scoasa din spatiul privat in spatiul public, se va recunoaste, in sfarsit, ca violenta fata de femei nu mai este problema a familiei, ci o infractiune. Asta  inseamna ca toate politicile, strategiile, actiunile asumate de stat trebuie elaborate in conformitate cu regula de aur, prevederile Conventiei.

La fel, semnarea Conventiei este  o etapa prin care statul recunoaste ca va incepe pregatirile pentru ratificarea Conventiei.

In momentul in care Conventia este ratificata, nu mai este cale de intoarcere, toate actiunile statului trebuie sa fie in conformitate cu prevederile Conventiei. Din momentul ratificarii se include componenta de monitorizare internationala, adica odata la 4 ani, experti independenti, membri ai Grupului special creat pe linga Consiliul Europei (GREVIO) vor vizita Republica Moldova si vor evalua cum se implementeaza prevederile acestei conventii. Raportul care include si recomandari pentru stat este plasat pe site-ul CE si este un document public.

Pentru femei asta ar insemna o mai buna protectie, oferita de autoritatile statului (politie, in cazul dat) imediat cind vine la fata locului; mai multe servicii create pentru victime si agresori (centre de plasament, servicii pe termen lung cum ar fi apartamente sociale, consiliere psihologica, asitenta jurida, crearea si mentinerea unei linii fierbinti etc.), inclusive drezvoltarea unor mecanisme care sa asigure finatarea din partea statului a serviciilor, dar si crearea unui mecanism care sa  asigure compensatii pentru victimele violentei in familie.

O victorie, totusi!

Imagine: Jordan Whitt

veceu curat
Social

Pretenzii, numa pretenzii

O natiune sanatoasa incepe de la un veceu curat. Si ca sa vedem cat de nesanatosi suntem, nu trebuie sa mergem departe. E suficient sa intram in curtea sau cladirea oricarei scoli (nu mai zic ca e suficient sa intram in orice gospodarie sateasca, ca sa gasim veceul in capatul gradinii).

VECEURI PENTRU VIITORUL NOSTRU

Europa Libera a realizat recent un reportaj despre veceurile din satele Moldovei. Cifrele, ca de obicei, nu bucura deloc – 80% din scolile rurale au veceuri doar in curte. In ce stare sunt aceastea, stim cu totii – cateva gauri, mizerie, miros insuportabil, fara usi, fara geamuri, fara hartie igienica, fara apa, fara sapun.

DESPRE VECEURILE DIN SCOLI

Ca un fir rosu prin acest reportaj trece atitudinea celor interesati. Cu cat sunt mai mici copiii, cu atat mai liber vorbesc despre cat este de neplacut sa folosesti veceurile insalubre. Fetele mai mari nu prea au chef sa descrie calvarul prin care trec. Ele s-au obisnuit. Au fost nevoite sa o faca. Pentru ele, mizeria in care trebuie sa-si satisfaca nevoile, a devenit cumva o norma. Iar odata cu aceasta, in capul lor s-au format multe alte norme care le vor influenta viata si nu in cea mai buna directie. Apoi vin femeile in varsta, care intrebate daca, in opinia lor, aceste conditii sunt acceptabile, vin cu raspunsuri pe care putem sa le gasim halucinante, dar, totodata, atat de simptomatice:

– Ei, atunci nu mai cautam… Eram bucurosi de ce era… Nu mai cautam hartie, apa calda. Amuia deamu s-o… ma rog, toate conditiile… Si poate sa mai cate ceva… hartie de toaleta sau apa… deam… cata pretenzii… da’ atuncea nu…

VECEURI INSALUBRE SI PARINTI ANONIMI

“Pretenzii”, acest cuvant este pentru multi moldoveni sinonim cu “drepturi”. Dreptul la demnitate umana, la intimitate, la sanatate, la viata – toate acestea nu sunt decat “pretenzii”. Pentru ca atatea decenii si secole am trait in mizerie, ne-am facut nevoile in fundul gradinii si ne-am sters cu frunze de brusture si, slava domnului, am supravietuit. De ce sa schimbam ceva? Si aceasta masuratoare se aplica in orice sfera a vietii. De la bataia copiilor si femeilor pana la alegerea pe care o facem in cabina de vot.

Da shi atatea pretenzii, ma rog?

Imagine: Vrem toalete decente in scolile din RM

Social

Si noi ce facem?

Articolul de ieri despre tanara gasita moarta in sant in satul Razeni, a adunat multe vizualizari. Internautii l-au distribuit, au comentat, au pus like-uri, emoticoane cu lacrimi sau groaza. Si aici s-a terminat. Foarte putini dintre cele si cei care au reactionat cu un click, au gasit de cuviinta sa scrie ceva la tema, sa-si dea cu parearea, sa-si faca publica indignarea, sa propuna idei si solutii despre ce am putea face ca sa schimbam situatia. Totul s-a incheiat, ca de obicei, cu ”trist, dar adevarat”.

Deseori ma intreb ce trebuie sa se intample ca mamaliga sa explodeze? Cate alte tragedii trebuie sa se produca, ca femeile din tara noastra sa spuna ”Gata” si sa iasa in strada si sa inceapa sa urle, macar si metaforic vorbind, ca sa adune in jurul lor alte femei si toate impreuna sa inceapa sa ceara sa le fie respectate drepturile? De fapt, care drepturi? De ne-ar fi respectat cel putin dreptul la viata…

De altfel, cate dintre noi isi cunosc drepturile? Cate dintre noi inteleg ce este un abuz? Cate dintre noi stiu ca pana la violenta fizica, sunt inca multe alte tipuri de abuz, incepand cu abuzul emotional, psihologic, financiar? Cate femei, chiar si dintre cele din mediile urbane, cu studii si acces la informatie, si-au scanat viata pentru a intelege daca sunt sau nu abuzate in vreun fel?

Totul se trece sub presul ”dragostei” si ”locului femeii”. Abuzurile si violenta demult sunt normalizate. De mici am fost leganate cu ”taci si rabda”. Ceea ce facem cu mare succes. Si doar din cand in cand, cordul nostru zvacneste la vreo stire ca o femeie a fost omorata de barbatul cu care isi imparte viata. Doar zvacneste. pentru ca, cica, mamaliga nu explodeaza.

Social

Crima din pasiune

In satul Razeni, intr-un sant, a fost gasit corpul neinsufletit al unei femei de 20 de ani. Ea a fost ucisa de barbatul ei, cu care avea un copil de aproape 3 ani. Motivul ar fi fost gelozia exagerata a sotului.

Inca un “omor din pasiune”, ca o scena finala a unei tragedii ce s-a jucat de-a lungul anilor in fata familiei si in fata comunitatii. Cortina a cazut. Acum familia plange, se bate cu pumnul in piept, saruta fotografia victimei de pe timpul cand era o scolarita senina si inocenta.

Cand priveam reportajul, imi venea s-o iau la palme pe mama fetei. Imi venea sa-i urlu in fata ca nu a protejat-o, ca a lasat-o sa-si joace rolul de victima pana la capat, ca sa o poata boci frumos la inmormantare. Si pun pariu ca in sicriu o vor culca in rochie alba, de mireasa, ca sa-si duca coroana de femeie care a murit “din” si “pentru” dragoste si pe lumea cealalta.

N-au vrut sa se bage in familia lor. Ca sunt tineri. Ca au copil. Ca e nevoie de ambii parinti ca sa creasca un copil. Si nu conteaza pretul acestei “cresteri”.

Si pana la urma, unde s-a vazut “dragoste” fara suferinta? Ca doar asta ni se baga de cateva secole pe gat de trubaduri, romantici, de filme, de carti, de piese. Si, mai nou, de toate invataturile si intelepciunile care au aparut recent pe internet, dupa care ne ahtiem atat de mult si le imprastiem ca pe o mana cereasca. Ca pana nu e durere, pana nu e drama, pana nu te ineci in muci si lacrimi, dragostea ta nu costa nici doi banuti. Ca trebuie sa rabzi. Sa lasi de la tine. Sa fii mai moale. Sa intelegi. Sa nu te pui in poara. Sa astepti. Se va rezolva. Trebuie sa te bucuri ca e gelos. Inseamna ca are ochi doar pentru tine. Sa ierti. Sa cauti in tine. Sa tragi invataminte. Sa nu lasi copilul fara tata. Precis nici tu nu esti/nu ai fost usa de biserica. Na, mai greseste omul. La tinerete toti avem capul fierbinte.

Si femeile tac. Pentru ca e rusine. Pentru ca iti este rusine sa iesi in drum si sa ulri ca lupoaica la luna. Pentru ca si mama, si bunica, si strabunica au trecut prin asta. De ce ti-ai inchipuit ca tu ai dreptul sa fii diferita, sa ai alta soarta? Nu! Asta e soarta ta. Soarta de femeie. Dragostea e cu sange. Dragostea e crucea pe care trebuie s-o duci. Dragostea e o povara. Si cine, daca nu tu, va sti cum mai bine sa o care in spate de-a lungul vietii? Cine, daca nu tu, va sti mai bine sa taca, sa inghita, sa ierte, sa se aplece, sa se faca mica, sa fuga, ca sa revina? Cine, daca nu tu, isi va trai soarta pentru ca e soarta si n-ai unde fugi de la ea. Ca doar asta ti-a spus mama.

Fata ar fi putut sa fie salvata. Sa traiasca si azi. Sa-si creasca copilul. 20 de ani e atat de putin intr-o viata de om! Ea ar fi putut sa faca studii, daca si-ar fi dorit. Sa-si schimbe culoarea parului. Sa-l creasca sau sa-l taie. Sa-si faca unghiile cu gel. Sa mearga la mare. Ea ar fi putut vedea intr-o zi Parisul. Ea ar fi putut fi iubita cu adevarat. Ar fi putut avea inca un copil. Doi. Trei. Si-ar fi putut lua permisul. Ar fi putut sa viseze la o rochie pe care a vazut-o undeva. Sau la pantofi. Sau poate la o blana. Sau poate ea ar fi descoperit ca ii place ceva cu totul diferit, ceva ce o facea deosebita in ochii familiei ei si a satului intreg.

Ea ar fi putut fi atatea. Daca nu i se baga in cap ca trebuie sa sufere. Ca e normal sa sufere. Ca e normal sa fie batuta, amenintata, fugarita. Ca tot ce trebuie sa faca e sa mai rabde putin. Inca putin. Pentru ca tineretea, familia, copilul… Pentru ca nu ne bagam in familia altora. Chiar si atunci cand “altii” sunt copiii nostri.

educatoare
Social

Cum am fost educatoare la gradinita

In toamna lui 2008 am lucrat educatoare la o gradinita din Chisinau.

Desi, „toamna” e prea tare spus. Activitatea mea a durat exact 27 de zile, de pe 1 septembrie pana pe 27 septembrie, iar sfarsitul acestei experiente a fost destul de spectaculos si dramatic. Am plecat dupa ce cu greu m-am abtinut sa nu o bat pe dadaca din grupa vecina. Eu, care sunt destul de diplomata in situatiile de conflict si prea desteapta pentru ma lansa in activitati violente impotriva unei fetiscane cu 7 clase, am fost adusa la o stare cand vedeam verde imprejurul meu si eram gata sa-mi pun la indoiala toate valorile, crescute si educate de-a lungul anilor. Bine a spus, cine a spus ca un prost te va provoca sa degradezi pana la starea lui, dupa care te va invinge, deoarece acolo, jos, el are mai multa experienta.

Dar, s-o luam pe rand.

Asadar, in toamna anului 2008 Ilinca era un copil de 4 ani proaspat impliniti. Noi eram in Chisinau de 7 luni si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa socializeze cu mai multi copii, mai ales ca in tarile in care locuisem avea experienat gradinitelor. Evident, nu speram sa gasesc o institutie de tipul cele private din Istanbul pe care o frecventase si nici de tipul celei din Cehia, de pe langa o manastire de maici, unde se auzea musca, iar copiii erau atat de blanzi, incat te intrebai daca vorba noastra „ca baba frumoasa si copil cuminte nu-i” mai are vreun sens.

Deziluzionata de ceea ce se intampla in gradinitile noastre si aproape disperata, am pus la cale, cu o ruda mai smechera de-a mea, mama si ea a unui copil de 4 ani, un plan diabolic – sa ma fac educatoare de prescolari pentru a putea tine sub control situatia din grupa pe care o va frecventa copilul meu si cel al rudei-complice. Pentru asta am ales o gradinita situata central, ca sa ne fie la ambele comod sa ne deplasam si am facut demersurile necesare.

Ce sa va zic? Vreti sa lucrati educatoare la gradinita? Cel putin, din curiozitate? Poftim! Eu, literalmente, un om din strada, am venit, m-am prezentat directoarei, care initial a fost vrajita de ruda mea, om si ea din strada, dar care adusese ca bonus la vrajeala o sticla de sampanie si o cutie de bomboane „Bucuria”, am fost angajata, cu acte in regula, la carma unei grupe formate din 26 de copii.

Un om fara studii de specialitate, un om fara experienta, un om care nu se stie daca e integru psihic, este angajat sa educe doua duzine de copii. Ca eu sunt in ordine, o stiu doar eu si inca vreo 5 oameni, acest fapt, insa, nu poate servi ca garantie pentru a-mi fi incredintati 26 de copii pe durata unei zile intregi. Dar… directoarei nu i-a pasat. Asa cum nici celor de la Directia de Invatamant, cand le-am adus sa-mi semneze o hartie pentru angajarea mea. Important ca s-a gasit un „cadru didactic” care nu are glod sub unghii si de la care nu miroase a alcool. In rest – nebuna, violenta, iresponsabila sau fara niciun neuron in cap – era ceva atat de neinsemnat, incat nimeni nu s-a gandit, nici pe o fractiune de secunda, pe cine si de ce angajeaza.

***

Intr-o gradinita, directoarea este Dumnezeu. Prin gura ei iese advarul in prima si ultima instanta. Si aceasta situatie am observat-o in mai multe institutii prescolare de-a lungul anilor petrecuti aici. Dar, sa revenim la directoarea noastra. Doamna atat de tare urla si la copii si la cadre, incat, in clipa in care eu, o mucoasa de nici 27 ani impliniti, care nu a fost la razboi si nu a stiut ce-i aceea foamete, am indraznit sa ma indoiesc de faptul ca trebuie sa execut fiecare ordin al ei, a amutit si, probail, a inceput sa se intrebe daca decizia sa de a ma angaja a fost una bine gandita.

***

Intr-o gradinita, ca si in oricare grup inchis cu reguli nescrise, nu e bine sa te evidentiezi. Iar faptul ca eu vorbeam frumos cu copiii, nu-i numeam debili si le permiteam sa iasa sa faca pipi in timpul somnului, a ridicat un mare semn de intrebare asupra calitatii mele de pedagog. In plus, faptul ca in grupa era liniste si niciun copil nu plangea ca din gura de purcel dus la taiat, era o mare problema. Eu ma evidentiam. Iar atunci cand te evidentiezi, exista un mare risc sa fii mai bun. Iar daca esti mai bun, inseamna ca ceilalti sunt mai rai. In concluzie, cei buni trebuie exterminati…

…si-a spus dadaca din grupa vecina si a inceput sa atace.

***

Dadacile din multe gradinite din oras sunt fete tinerele de la tara care, de obicei, locuiesc chiar in grupa, ceea ce este tinut „in mare secret”, desi, o buna parte din parinti si functionari de la Directie si Minister, isi dau seama de acest fapt. Dadaca din grupa mea era o fetita de 17 ani, dintr-un sat rupt de lume, slabuta, anemica, ca vai de capul ei, insa smechera – fata a inteles ca nu trebuie sa se certe cu nimeni si ca mielul bland suge la doua oi. Ceea ce si facea. Ma asculta si pe mine si pe toti ceilalti.

Dadaca din grupa vecina, de pe acelasi etaj – era o adevarat „fata babei” – bondoaca, rautacioasa, spurcata de gura si haina. Smechera si ea – fata a inteles ca „obraznicul mananca praznicul” si nu scapa nicio ocazie sa faca scandal. Iar eu eram o ocazie prea buna ca sa fiu ratata –  madama venita naiba stie de unde, cu o vorba prea neinteleasa si prea calma ca sa fie credibila.

Cine nu e cu noi, e importiva noastra.

Motive de „bagare in seama” erau cu duiumul. Un om ingenios intotdeauna le gaseste, pe cand un om inteligent nu trebuie sa le ia in serios.  Toate reactiile mele se reduceau la incercarea de a-i aminti „domnisoricai” ca e aici pentru a lucra. Acestea, insa, se sfarseau cu o tirada demna de o mahalagioaca cu stagiu. Asta a durat pana in ziua in care s-a luat de copilul meu. Atunci i-am spus in fata sa dispara cat mai repede, pana nu am facut moarte de om. A fost pentru prima data in viata cand eram pregatita sa sar la bataie la un om. Fetica s-a speriat. Nu-i saga sa vezi o madama cu unghiile curate care se infurie. A disparut. Iar eu mi-am luat copilul, obiectele pe care le-am adus pentru grupa, i-am spus dadacii mele, care nu stia incontro s-o apuce, „la revedere” si am iesit pe usa. Inutil sa adaug ca toate „colegele” s-au luat din urma mea sa ma convinga ca e un pas gresit si ca un astfel de job nu voi mai gasi – atat de linistit si fara mari implicari, “Aici e ca la sanatoriu”, imi ziceau,– decizia mea a ramas neschimbata.

Peste cateva saptamani m-au chemat sa-mi plateasca salariul de 750 de lei pentru o luna incompleta in care lucrasem in doua schimburi.

Iata asa a luat sfarsit cariera mea de educatoare.

Foto: dupa luna petrecuta la gradinita.

Social

Cat costa copilul tau?

Cat parintii dau bani in fondul scolii, cat ei aduna pentru draperii si telivizoare LED in clase, cat comitetul parintesc suna pe la casele noastre si cere bani pentru Anul Nou, 8 martie, Ziua Invatatorului, Paste, ultimul sunet, ziua mortilor vii etc., etc., intr-o lume paralela se intampla drame reale.

In lumea paralela, copiii sunt hraniti cu alimente alterate si nu au acces la veceuri curate.

Vina e a noastra. Ea sta in lasitatea noastra, in faptul ca am inchis ochii la toate actele mai mari si mai mici de coruptie, in faptul ca am prefarat sa dam bani, numai sa nu fim deranjati. In dezinteresul nostru. In refuzul de a vedea dincolo. Dincolo de frica si de oboseala cronica. Pentru ca asa este mai comod. In lumea noastra mica, intunecata, urat mirositoare. Lume peste care am turnat o butelie de parfum si ne pare ca pestele e inca proaspat.

Nu, pestele demult s-a imputit. Iar in lumea paralela sunt copiii nostri. Inca vii. Inca dornici sa traiasca. Inca frumosi. Si curajosi.

Copii pe care cineva in acest moment precis incearca sa-i omoare. In cunostinta de cauza. Metodic. Si viata lor are un pret. O blana. Inca un etaj la casa. Masina pentru sotie. O vacanta in Turcia.

Atat oare sa coste copiii nostri?

Eu azi nu mai pot manca.

V- Auziţi, da nu ne putem înţelege să veniţi

să luaţi găinile celea de mâine şi să ne

aduceţi altele?

I- Azi deamu nu pot face nimic doamna

Valera asta Valentina. Nu pot să fac azi

nică. Hai deamu data asta o să treacă aşa

deamu da-ţi.

V- Da … ia să vii amuia înapoi să vezi că-s

fierte, da put. Eu nu le pot da la copii. Eu

trebuie să le arunc.

***

S – E problemă cu peştele.

N- Şi problemă deamu cu peştele?

S- Are paraziţi.

N- Peştele?

Sursa: (unde sunt foarte multe interceptari de acest gen)

Social

Veceuri pentru viitorul nostru. Studiu de caz

Moldova. Anul 2016. Gradinita din satul Macaresti, raionul Ungheni.

Cine se mai intreaba cum de putem vorbi despre asa lucruri neimportante si josnice, cum ar fi veceurile; cine se mai intreaba de ce traim asa cum traim, iar in capete ne alearga gandacii care alearga, inmultandu-se intr-o veselie; cine se mai intreaba de ce suntem inhibati, inchistati, ignoranti…. priviti aceste imagini si imaginati-va ca acolo sunt si niste copii cu varstele intre 3 si 5 ani, care pe arsita, ploaie, vant, noroi si zapada vor sa faca pipi si caca.

Uitati-va bine, totul incepe anume in groapa ceea insalubra. Atitudinea noastra fata de viata, fata de intimitatea noastra, fata de ceea cum ne percepem, fata de ceea ce ne permitem si credem ca ne este permis. Acolo incepe atitudinea noastra fata de corp si sex. Fata de omul din noi. Il iubim? Il uram?

wc

wc_7

wc_5

wc_03

wc_1

wc_8

wc_9

wc_04

Sursa: Vrem toalete decente in scolile din RM

Social

…13 ani. Mai putin de 1 de fiecare victima

Am fost azi la Balti, pentru a asista alaturi de alti cativa oameni de la Chisinau la citirea sentintei in cazul medicului care a violat de-a lungul anilor 19 femei, internate in Internatul Psihoneurologic din acelasi oras.

Am ajuns mai devreme cu 30 de minute. La Judecatorie se aflau deja cateva din victime. G., in haine de barbat, cu mers si gesturi de barbat, era cea  mai activa. Ea a fost violata. A ramas insarcinata. A nascut “pe jos”, in maternitate. Copilul i-a fost luat. Apoi intors mort. G. pana acum ii viziteaza mormantul. Ea nu va mai putea avea copii. Si asta o macina cel mai mult. G. a spus ca daca medicului nu i se sentinta pe viata, ea se spanzura.

M., cu cateva capete mai intalta decat G., imbracata si ea barbateste, dar mai sportiv, in culori mai aprinse, cere ceva de mancare. Spune ca au fost chemate de la 9 dimineata si nu a pus nimic in gura. M. a fost si ea violata. Era virgina. A violat-o Stanislav Florea, medicul. Chiar la el in cabinet. Cu usa incuiata.

Ne mutam in sala de judecata. Apare completul de judecatori. Stanislav Florea, inculpatul, sta singur in primul rand. Pare obosit, innegrit. Cumva lehametit. Abia asteapta sa se termine acest calvar.

Incepe sedinta. Florea, in lispa avocatului,  isi reprezinta singur interesele. Se ridica si intinde judecatorilor o foaie. E scrisoarea avocatului sau, care cere amanarea sedintei. Dupa scurte consultatii, judecatorii resping cererea.

Sedinta nu dureaza mult. Judecatorii ies din sala pentru deliberari. In tot timpul cat acestia au lipsit, victimile se declanseaza. Se folosesc de ocazie ca sunt multe camere si vorbesc. Spun tot ce le-a macinat de-a lungul anilor. In detalii. Florea sta absent pe banca lui. De parca nici nu despre faptele lui s-ar vorbi. Violuri, batai, avorturi fortate, copii morti, izolator, alcool, usi incuiate, sperma, teracota. Frica. Cuvinte. Multe cuvinte. Unele dintre femei se adreseaza lui direct. Il arata cu degetul. Apar si alte nume. Medici-complici. Oameni care au stiu si au lasat ca totul sa se intample. Straniu, insa nimeni nu s-a naspustit asupra lui… Jurnalistii unor posturi nu au deloc scrupule. Pun intrebari. Filmeaza fetele victimelor. Noteaza nume. Codul deontologic e demult uitat si ingropat. Asa ca si legile din Moldova.

Peste mai putin de 30 de minute, revin judecatorii. Sentinta e citita atat de incet, ca e nevoie de facut “tssst” de cateva ori, deoaorece victimele se agita.

13 ani in total.

Mai putin de 1 an de fiecare victima.

Florea se ridica si porneste spre iesire. Camerele nu par sa-l deranjeze. Cand ajunge in dreptul usii, se intoarce. In jurul lui se creeaza un coridor. Ajunge la masa Procurorului, o doamna de vreo 40 de ani cu tunsoare scurta si trasaturi severe, se apleaca asupra mesei ei si ii spune ceva. Apoi se indreapta spre usa. Deja fara intoarcere.

In hol se dau declaratii. Avocatele inculpatelor vorbesc in fata camerelor. Forfota nu continua mult.

Iesim afara. Discutam despre ceea ce s-a intamplat. Florea iese din Judecatorie si o ia spre parc. Langa el merge sotia lui. Un violator se plimba liber pe strada.

In timp ce victimele se tem sa nu fie omorate.

In directie opusa, merge Procurorul. Eleganta. Multumita de sine.

…13 ani. Mai putin de 1 de fiecare victima.

Social

Gheare si voce

Moldova e o tara a precedentelor. Precedentelor nefericite. O tara a revolutiilor esuate. O tara unde violatorii si hartuitorii cautati in Uniunea Europeana traiesc bine-merci, deschid afaceri si isi continua indeletnicirile. O tara in care oamenii dubiosi candideaza la alegeri. O tara in care plagiatorii iau cea mai mare distinctie de stat.  O tara in care, daca ai fost violata, precis ai cautat-o. Iar daca n-ai cautat-o cu buna stiinta, dar ai fost oricum violata si, pe deasupra, mai esti “la evidenta” ca persoana cu probleme de sanatate mintala, nimeni nu iti va da dreptate.

Voi stiti asta, asa-i?

Noi toti stim.

Cand dramele umane, cand nedreptatile, cand mizeria devine o normalitate atunci… atunci am murit ca natiune.

Da, noi suntem aproape morti. Intinsi pe un gigantic pat de moarte. Nici lumanarea nu mai are cine sa ne-o tina.

Cand langa noi sunt violati copii, femei vulnerabile, cand langa noi unor oameni li se neaga dreptul la viata, poate nu o viata atat de misto si demna de fotografii pe Facebook si Instagram, dar totusi o viata, cu micile ei bucurii, cu ai ei copii mucosi, cand langa noi se intampla tragedii, sunt omorati copii, inveliti in ziare sau impachetati in cutii de la papuci, iar noi nu avem ce spune, cine suntem noi?

Eu habar n-am. Pentru ca posibil sunt si eu parte din tot acest mecanism al uitarii. Si ignorantei. Pentru ca si eu vreau sa ma baricadez. Sa ma inchid in bula mea si sa respir cu aer exclusiv. Numai ca stiti, uneori, cand ma gandesc la ce ii voi spune copilului meu peste ani, cand ii vor fi curioase realitatile din Moldova, inteleg ca nu pot ramane in coltul meu, sufla in manichiura mea proaspata, scrie inca un status pe Facebook si face o programare la cosmetolog.

Atunci inteleg ca am gheare. Si voce. Si a naibii sa fiu, daca voi ramane in coltul meu.

***

Ne mobilizam. Cel putin pe Facebook. Fotografia de la eveniment poate fi folosita la cover photo pe contul personal. Haideti sa le aratam ca avem si gheare, nu doar manichiura.

***

Despre cazul violurilor repetate din Internatul Psihoneurologic de la Balti puteti citi aici si aici.

Vlada Ciobanu a scris si ea despre aceste cazuri si lipsa de reactie a societatii aici si aici.