Browsing Tag

arta fotografica

Arta

Jacques Henri Lartigue, fotograful bucuriei de a trăi

Jacques Henri Lartigue, născut și mort în Franța, este una din legendele artei fotografice a secolului XX, care continuă să adune admiratori în jurul numelui său, la peste 30 de ani de când nu mai este.

Lartigue a fotografiat practic toată viața, iar viața lui a fost destul de lungă. Primele lui fotografii datează din 1903, de când avea 7 ani. Ultimele – din mijlocul anilor 80. El moare în 1986.

Faima de fotograf, însă, a venit la Jacques Henri Lartigue abia aproape de 70 de ani, când o agenție a descoperit 100 000 de imagini făcute de el. Această fericită întâmplare i-a adus o expoziție la MoMA la New York, urmată de publicarea unor fotografii în revista Life. Așa a început cariera lui de forograf cu renume, care i-a adus contracte cu mari reviste și case de modă.

Coco

Lartigue a fotografiat scene din sport, din curse de mașini, portrete, cele mai faimoase fiind, fără îndoială, ale lui Picasso, dar cel mai bine, totuși, Lartigue a știut să fotografieze femeile.

Tânăr și îndrăgostit, Lartigue își fotografiază prima muză și prima soție – Bibi, regină a spontanietății.

După divorțul de Bibi, Lartigue își fotografiază iubita, frumoasa româncă, modelul Renée Perle, relația cu care a durat doi ani.

 

Renée Perle

 

Apoi a urmat o ală căsnicie și o altă muză – Marcelle Paolucci „Coco” și ultima, Florette Ormea, cea care i-a fost soție și muză până la moarte.

Jaques Henri Lartigue a fost un om din tribul celor care nu se opresc niciodată – a pictat și fotografiat toată viața. El a făcut ceea ce a știut mai bine, chiar dacă au fost decenii în care n-a dus-o strălucit.

Lartigue a trăit ani la rând doar din vânzarea picturilor sale, fiind un pictor cu un nume modest, iar lumea nu-l cunoștea ca fotograf.  Dar, într-un final, dedicația, perseverența și, posibil, încrederea în talentul său și în ceea ce face, au fost răsplătite, chiar dacă a trebuit să aștepte peste 60 de ani.

 

Foto: google.com

Arta

Jeanloup Sieff, fotograful melancoliei si frivolitatii

De frumusete nu scapi. Ea te urmareste peste tot.  Asa s-a intamplat si cu Jeanloup Sieff, una din acele descoperiri intamplatoare, care devine o picatura in paharul in care aduni tot ceea ce ai vrea intr-o zi sa poti revarsa lumii.

Jeanloup Sieff (1933-2000) a fost un fotograf francez. Unul din cei mai buni, renumiti, curtati si cautati.

Sieff si-a inceput cariera in 1956, lucrand pentru revista „Elle”, fiind cel care a introdus elemente de erotism intr-o zona pana atunci destul de conservativa. Modelele lui exhibau cate un brat sau umar gol sau isi arcuiau spatele gol in fata camerei, ceea ce era considerat curajos pentru perioada respectiva, cand revistele erau pline cu fotografii de femei total imbracate, pozand rigid.

In 1961, Sieff paraseste Parisul pentru New York, unde lucreaza pentru Harper’s Bazaar, Vogue si Esquire. In 1966, se intoarce la Paris.

Spatele si posteriorul, acestea erau partile corpului pe care Sieff prefera sa le fotografieze. „Uneori”, spunea el, „fata nu este interesanta, pe cand corpul este. Uneori fata este o distractie”.

Sieff a trait asa cum a fotografiat. El spunea ca niciodata nu si-a pierdut interesul pentru peisaje si femei si ca viata lui nu e decat o continuitate a copilariei sale. Frivola si efervescenta.

 

Arta

Vivian Maier, fotografa care a tinut ascunsa pasiunea sa

Vivian Maier cat a trait a avut o mare pasiune. Despre care nimeni nu stia.

In 2007, la o licitatie publica din Chicago a fost scos in vanzare un cufar metalic plin ochi cu negative. Acesta a fost cumparat de un oarecare John Maloof. Asa s-a descoperit istoria fotografei, care, in pofida tuturor cercetarilor si investigatiilor facute asupra ei, a ramas o enigma pana in ziua de azi.

200 de cutii de pline cu fotografii, ziare, inregistrari audio. 100.000 de negative. Tot ce a strans Maier de-a lungul vietii sale. Nimeni niciodata nu a avut permisniunea ei sa vada ce se ascundea in acele cutii.

Undated

Fara date

 

1965, San Juan, Puerto Rico

1965, San Juan, Puerto Rico

Vivian Maier s-a nascut la New York in 1926, dintr-o mama frantuzoaica si un tata austriac. Copilaria si-a petrect-o, navigand intre SUA si Franta. Despre viata ei timpurie se cunosc foarte putine, tot ce se stie este ca tatal dispare destul de repede de pe portretul familial si ca Vivian a inceput sa fotografieze fiind in Franta, pe la varsta de 20 de ani.

Undated

Fara date

 

Undated, Vancouver, Canada

Vancouver, Canada, an necunoscut

La inceputul anilor 50, Maier revine la New York, unde se angajeaza, in calitate de dadaca, intr-o familie instarita. Si fotografiaza. In 1956 se muta la Chicago, intr-o familie in care trebuia sa aiba grija de 3 baieti. Vivian incepe sa fotografieze la greu, avand si privilegiul unei camere negre in care putea sa-si developeze filmele.

1950s, Canada

1950s, Canada

 

August 22, 1956. Chicago

August 22, 1956. Chicago

Vivian Maier a fost femeia care a documentat cel mai bine viata americana din a doua jumatate a secolului XX. Cu un ochi viu si o prezenta aproape neobservata, ea s-a strecurat in cele mai diverse situatii si stari, imortalizand, in primul rand, trairile oamenilor si apoi tot ce erau ei din exterior.

9 ianuarie, 1957, Florida

9 ianuarie, 1957, Florida

 

10 iulie, 1959, Aden, Yemen

10 iulie, 1959, Aden, Yemen

Vivian Maier, un spirit foarte curios si liber, socialista pana in maduva oaselor, feminista prin vocatie, a dus o viata extrem de inchisa, fara prieteni si familie, fara posesiuni, dedicata in intregime muncii de dadaca si necesitatii compulsive de a fotografia. Insetata de cunoastere si de experiente noi, fotografa calatoreste extensiv de-a lungul vietii si ajunge sa faca inconjurul lumii.

18 septembrie, 1962

18 septembrie, 1962

 

Primavara 1963, Chicago

Primavara 1963, Chicago

Cand copiii de care a avut grija au crescut, iar ea, la randul sau, inainta in varsta, Vivian a inceput sa aiba mari dificultati de ordin material. Chiar daca continua sa fotografieze, nu mai avea posibilitatea sa developeze filmele si toate erau adunate intr-un spatiu de depozitare pe care il inchiriase.

Autoportret

Autoportret

 

Autoportret

Autoportret

In anii 90, insolvabila, batrana, deseori fara adapost, ea ajunge sa fie intretinuta de doi dintre copiii pe care i-a crescut. Din cauza incapacitatii de plata, toate filmele pe care le-a adunat de-a lungul vietii si le pastra in depozit, au fost vandute la licitatie. Asta se intampla in 2007. Asa s-a nascut legenda si enigma Vivian Maier. 30.000 de negative au fost cumparate de colectionerul John Maloof, care incepe sa investigheze aceasta enigma.

Astazi, Maloof detine 90% din toate lucrarile lui Maier, incepand cu fotografii si terminand cu pelicule documentare, pe care fotografa le-a filmat.

In 2009, fotografa moare.

Imagini: www.vivianmaier.com

Arta

Justine Kurland, fotografa care si-a redescoperit arta odata cu nasterea copilui sau

Inalta, trasa la fata, cu parul care reflecta exact ceea ce numim „artistic dezordonat”, femeia aceasta intruchipeaza artista prin nastere, care filtreza realitatea prin natura ei feminina si doar apoi prin lentila aparatului de fotografiat, datorita caruia isi castiga existenta. Azi am aflat despre o artista fotografa din SUA, Justine Kurland, viata si activitatea careia m-a impresionat si despre care vreau sa aflati si voi.

Kurland1

Justine, care are acum peste 40 de ani, si-a petrecut o mare parte din viata pe drumuri. Cand era mica, mama ei cosea si vindea haine la diverse targuri in toata tara, din aceasta cauza artista a crescut mai mult pe roti si nu a prietenit cu scoala. In fotografiile artistei se simte o mare influenta din partea mamei sale, care de-a lungul vietii a trait pe langa diverse comunitati de oameni care alegeau un mod de viata marginal. Justine povesteste ca mama ei intotdeauna s-a simtit bine in pielea goala.

kurland3

De-a lungul experientei sale de fotografa, Justine Kurland s-a facut remarcata pentru fotografiile cu adolescente si femei facute in spatii naturale, deseori crude si chiar brutale, personajele sale fiind goale si libere sa-si exprime feminitatea primara.

afafc816

35ec86df

Dragoste, libertate, maternitate – aceaste teme profund feminine pe care le-a abordat Justine, au fost schimbate pe o viziune mai masculina a lucrarilor sale, din clipa in care fotografa a devenit mama, dand nastere, in 2004, fiului sau Casper. Cand acesta avea 2 ani, Justine s-a intors la viata pe roti, intr-o camioneta, in care, pe langa cutiile cu aparatura de fotografiat, avea si cateva cutii pline cu trenuri de jucarie. Casper era pasionat de trenuri. Astfel, in fotografiile sale apare o noua tema: trenurile si vagabonzii americani, o adevarata subcultura specifica vestului SUA, in stransa legatura cu caile ferate in jurul carora ei isi petrec viata.

100510 001

In toate interviurile sale, fotografa vorbeste despre conditia artistului-parinte si se intreaba cum ar lucra marii artisti, daca pe soldul lor ar fi un cocotat un copil. Or, arta capata o alta dimensiune atunci cand cel care o produce are in grija sa un copil. De cand s-a nascut Casper, Justine recunoaste ca nu-si mai apartine in intregime si libertatea fizica pe care o avea in activitatea ei s-a diminuat. Copilul insa nu a oprit-o, ci i-a deschis noi unghiuri din care ea poate fotografia.

4x5,film,hands,photography-cc724b8db18f3b281e5c9010af3a4a98_h

Cand Casper trebuia sa inceapa sa frecventeze gradinita, Justine a decis sa renunte la viata nomada. Ei revin la New York, inchiriaza un apartament, copilul e inscris la gradinita, iar Justine in acest timp incepe o terapie. Ea nu se poate impaca cu gandul ca copilul ei va avea o copilarie institutionalizata, reglementata si normalizata de un sistem pe care il simtea strain, iar ea – o viata limitata de pereti, in care nu isi putea gasi loc. Intr-o zi terapeutul i-a spus ca nu are sens sa ramana in oras, atata timp cand ambii isi doresc altceva. Atunci Justine Kurland si-a luat copilul de la gradinita, l-a urcat in camioneta si a redevenit ceea ce era.

 

Foto: google.com