Browsing Tag

bani

Din viață

1527 lei/lună. Un experiment eșuat

Vara mă gândeam serios să încep, odată cu venirea toamnei, experimentul financiar care presupunea să trăiesc în decurs de o lună cu 1527 de lei, pensia medie din Republica Moldova.

Mă inspirasem dintr-un articol. Atunci m-am gândit că e oportunitate bună să văd până unde poate ajunge disciplina mea financiară, să-mi dezvolt voința, să-mi perfecționez abilitatea de a mă mulțumi cu lucruri puține, dar esențiale, să-mi concentrez atenția pe valorile supreme ale vieții, și nu pe lucruri trecătoare, cum ar fi o nouă pereche de pantofi sau cărți pe care nu se știe dacă voi reuși să le citesc vreodată.

Îmi construisem în cap figura unei super hero, detașată de deșărtăciunea existenței, care poate să se alimenteze doar cu terciuri de ovăz, legume de sezon și apă din robinet. Iar gândul că voi pune mai mulți bani deoparte, încălzea imaginea unei vieți îndestulate într-o altă viață, care neapărat va avea loc. Cândva. Undeva.

Inițial intenționam să adaug la această listă și motivul social, precum că voiam să înțeleg cum trăiesc sute de mii de oameni ieșiți la pensie. Am realizat, însă, că ar fi o ipocrizie – eu nu sunt nici în vârstă, nici cu probleme cronice de sănătate, nici cu mobilitatea redusă. La 36 de ani, provenind dintr-un mediu destul de favorabil, cu studii, cu profesie, cu sănătate, cu o rețea socială diversă, cu oportunități, cu vacanțe peste hotare – eu nu am cum simți pe pielea mea viața unor oameni care au trăit și continuă să trăiască într-o realitate foarte diferită de a mea și din care au puține șanse să mai iasă.

Cam o lună de zile m-am gândit la o schemă de cheltuieli – cât să cheltui pe zi, ca să nu ies din cei 1527 de lei programați. Dar aici vreau să deschid o paranteză – acești bani ar fi fost în afara bugetului pe care îl am pentru chirie. Un punct destul de important, reieșind din faptul că marea majoritate a pensionarilor din ziua de azi nu plătesc chirie, ci au apartamente/case proprii.

M-am gândit deci, în fel și chip. Îmi ieșeau cam următoarele: 1527 lei – 500 lei/comunale (poate să fie și mai mult) = 1027 lei pentru toate celelalte. 1027lei/30 zile=34 lei/zi. Din care minimum 8 lei sunt pentru transport. Deci, îmi rămân 26 lei/zi pentru toate cheltuielile de viață – mâncare, în primul rând, și în situații critice – medicamente. Haine să-mi iau din acești bani ar fi prea utopic. Deși… știu locuri unde cu 5-10 lei poți găsi chestii faine. Dacă e să iau în calcul că în dulapul din bucătărie am ceva crupe, paste, cereale, așa cum are orice pensionar rezerve, și că tata îmi mai aduce uneori de la țară câte un iepure, o rață, brânză, ouă – de foame cred că n-aș muri. Iar dacă aș merge la mama în weekend, aș duce-o destul de bine.

Dar, oricum, gândul că va trebui să mă descurc cu 26 de lei pe zi (deși au fost zile când mă descurcam și cu 5 lei sau cu 0 lei), că va trebui să mă gândesc de câteva ori, înainte de a băga mâna în buzunar, că nu aș putea să intru fără vreo planificare prealabilă undeva să beau o cafea, că va trebui să renunț la orice gând în direcția unei perechi de pantofi noi sau să uit definitiv drumul spre locurile în care știu că se vând lucruri faine penru casă, mă deprima.

Am trăit câteva săptămâni cu aceste calcule, cu potriviri de bugete și găsirea soluțiilor pentru a întinde o lună cu doar 1527 de lei… Până am clacat. Însuși gândul că voi lucra, voi depune efort intelectual, voi continua să mă perfecționez în domeniul meu, voi citi, mă voi informa, voi petrece ore în șir ca să fiu la curent cu tot ce e nou în industrie, și toate astea ca să mi se strângă inima de fiecare dată când mă voi gândi că azi am doar 20 de lei pentru tot ce aș putea avea nevoie. A fost prea mult chiar și pentru mine.

Mi-au trebuit vreo cinci săptămâni ca să pot să formulez exact ceea ce m-a făcut să renunț la acest experiment – sentimentul că spațiul din jurul meu se îngustează, că nu-mi ajunge aer, că sunt împinsă într-o odaie cu o lumină slabă, unde unica distracție va fi uitatul pe geamul care nu se deschide. Mă sufocam. Atunci mi-am zis că eu nu pot să-mi fac una ca asta.

Posibil, într-o zi voi fi gata să trec printr-un astfel de experiment. Poate atunci când voi avea un scop nobil în față, nu doar să mă testez și să pun niște bani deoparte. Pe de altă parte, eu nu sunt omul care cheltuie mult – întotdeauna mi-a plăcut să duc evidența banilor pe care îi am și întotdeauna am fost atentă cum și cât cheltui. Poate e suficient?

 

Foto: Fabian Blank /Unsplash

Din viață

Drumul meu spre dieta financiară

Am promis foarte încrezută la sfârșit de februarie, că mă întorc la început de aprilie cu un articol despre cum am scris toate cheltuielile mele și ce am învățat din asta.

La sfârșit de martie m-au apucat îndoielile – să scriu? despre ce să scriu? Linia cheltuielilor mele arăta un profund egoism. Aveam acolo zero cheltuieli pentru casă, telefon, internet.

A mai trecut o lună. Am descărcat o aplicație și am început să nu mai aștept să ajung acasă pentru a scrie cheltuielile de peste zi. O făceam pe loc, în telefon. Să zic că m-a disciplinat faptul că știam pe ce cheltui? N-aș spune.

Dar să mă întorc la ele, la cheltuielile mele. În martie, banii mei s-au dus pe următoarele destinații:

  • 20%igienă (aici am pus și vopsit părul la salon, toată chimia pentru față și corp, procedurile de manichiură, epilare);

  • 29% au mers pe distracții – am fost la 2 spectacole și un concert. Și deoarece am responsabilități de familie, costul biletelor a fost dublu;

  • 10% s-a dus pe mâncare. În blocul unde lucrez este o cantină cu prețuri democratice, chiar minuscule aș spune, doar că după un timp ajunge să urăști mirosul la toată mâncarea aia;

  • 5% au fost luate de transport. N-am folosit taxiul în martie. În general, am mers cu microbusul;

  • 6% le-am donat. Așa, fără cauză nobilă;

  • 10% le-am dat pe haine. Am prins o reducere pentru o maletă și am înnoit un pic stocul de lenjerie personală;

  • 20% au mers pe chestii, gen – cafea, cină în oraș, fructe și legume acasă, apă și pâine.

În aprilie lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Atât doar că donația s-a ridicat la 15%, iar mâncarea la 22%. S-a făcut cald și mi s-a făcut lânced de cantina din bloc. Pe haine s-au dus 11% (aici am trișat, am fost la Odesa cu bărbatul meu și am făcut cumpărături într-un outlet cu banii pe care mi i-a dat el. Nu i-am pus în bugetul meu, deși puteam lejer să-l adaug la capitolul –cadouri). Pe transport am cheltuit 3% și am mers o dată cu taxi-ul. Pentru ieșiri în oraș am cheltuit 11%, iar pe cosmetică 28%. Ce-a mai rămas, s-a dus pe o pereche de căști, să ascult și eu muzică în transport, și pe legume și fructe acasă.

Și cât de mult n-aș întinde coarda, trebuie să ajung și la concluzii:

  • Acum știu precis unde se duc banii mei;

  • Nu, n-am făcut nicio rezervă de bani pentru zile negre timp de 2 luni, deși asta îmi era în cap, atunci cînd m-am apucat de scris cheltuielile;

  • Am descoperit cu surpriză, că, deși îmi pare că duc o viață destul de modestă, cheltuielile mele mă arată ca o alintăciune, care se preocupă de plăcerile și comfortul propriu înainte de toate;

  • Și am mai descoperit că salariul îmi ajunge fix până la ultimele 2-3 zile înainte de următorul salariu. Din asta, conchid că trebuie cumva să resetez ritmul de cheltuieli.

Bonus la toată treaba asta:

Am început să citesc despre fetele care au grijă de bugetul lor, despre provocările și reușitele lor. Și am descoperit un blog tare bun care m-a inspirat să continui experimentul meu – http://thefinancialdiet.com/. Tare-mi plac istoriile fetelor de acolo despre povestea lor cu banii.

Text: Diana Mihuță

Din viață

Despre siguranța financiară

Discuțiile publice despre siguranța financiară a femeilor pe la noi a început-o Diana Guja. Și s-a vorbit despre asta și la Optmart SRL, tot cu implicarea Dianei. Și mai ținem minte acel video drăguț al ei despre cum să trăiești o lună cu trei mii de lei.

Niciodată nu m-am gândit la bani ca la ”siguranță financiară”. În copilărie, țin minte că nu ajungeau niciodată pentru strictul necesar. Hainele se înnoiau de 1 septembrie, pentru că ne duceam la școală, și de Paște, pentru că era sărbătoare. Apoi părinții mei au plecat peste hotare și am început să ne asigurăm acel minim necesar. Dar în familia mea nu s-a vorbit niciodată despre gestionarea eficientă a banilor. Tot ce știam eu despre ei este că:

  • Se câștigă greu;

  • Numai hoții au bani mulți;

  • Niciodată să nu împrumuți bani nimănui că dai mana de la casă dar nici să împrumuți de la alții.

Când citeam istorii despre business-uri, unde oamenii luau credite de la bancă, tare mă minunam, nu înțelegeam de ce să te apuci de ceva dacă nu ai bani puși de o parte. Am început să lucrez cam de pe la 7 ani: întâi ajutam părinții cu treburi mai mici, apoi aveam sapa și rândul meu pe câmp la normele de porumb, apoi spre 15-18 ani mă duceam cu ziua cu lucru pentru a avea bani de buzunar. Dar nimeni nu m-a învățat să fac bani. La 18 ani, după liceu, mă gândeam că poate să nu mă duc la universitate, să lucrez vreun an de una singură, să văd dacă mă pot descurca fără părinți. Dar mi-a fost frică.

Ceva timp în urmă, un psiholog pe care o urmăresc pe facebook a publicat câteva postări despre relațiile cu banii. Și am prins de acolo o idee interesantă:

  • Generațiile celor născuți în anii `80, `90 și au copilărit în timpul crizei anilor 90 au simțit prea multe lipsuri pentru a avea o relație bună cu banii. Acești copii n-au avut haine de calitate, n-au avut mâncare îndestulată, le-au lipsit călătoriile și sentimentul acela de siguranță, când totul în jur este predictibil. Părinții lor erau mult prea ocupați cu supravețuirea, erau stresați de faptul că acele depozite bancare pe care le făcuse în ruble s-au evaporat în hăuri și așa mai departe, multe griji și multe nevoi.

Acum, aducându-mi aminte de toate vorbele despre bani, despre faptul că nici părinții mei nu au abilitatea de a pune bani de o parte, am început să mă gândesc la altceva: Cum se face că atunci când am un buget foarte restrâns, reușesc să trăiesc din el, fără multe probleme. Adică îmi limitez automat lista de activități și nu pare să sufăr foarte tare din această cauză. Iar atunci când venitul meu este mai mare, găsesc neapărat motive serioase de a-i cheltui până la următorul salariu.

O bună prietenă, a cărui spirit financiar îl admir, mă sfătuie de mai mulți ani să fac un exercițiu pe cât de simplu, pe atât de complicat:

  • Scrie timp de trei luni toate cheltuielile, absolut toate. Cele făcute din salariul propriu, din bonusuri, din bani împrumutați etc. Astfel vei vedea foarte clar care sunt categoriile de cheltuieli și cum poți să-i gestionezi eficient.

Eu am încercat de vreo 3 ori să-mi scriu cheltuielile, ba chiar am vorbit cu alte prietene, să facem acest exercițiu împreună, pentru a ne încuraja. Și n-am reușit să scriu mai mult de o săptămână. Acest text face parte din următoarea etapă. E oarecum o provocare, pentru că am de gând să dedic luna martie contabilizării tuturor cheltuielilor. Mă provoc să vin la sfârșit de martie cu un articol despre cum mi-a reușit acest exercițiu, ce a fost interesant și ce mi s-a părut mai dificil.

V-am pupat!

Text: Diana Mihuță

Din viață

Despre bani si diorgaiala

Intr-o tara in care furtul e politica de stat, unde datul banilor in plic, din mana in mana, din mana in buzunar, din mana in cartela medicala, pasaport, unde atitudinea fata de copiii din gradinita si scoala e deseori direct proportionala cu contributia neformala a parintilor, iar fata de pacienti – cu contributia familiei, unde nasii si invitatii la nunta se aleg dupa marimea buzunarului lor, unde filosofia majoritatii este ne invartim si noi si mutcile, omul de rand inca se simte jignit cand alt om de rand indrazneste sa castige bani in mod deschis.

Omul de rand este indignat ca altcineva s-a gandit sa porneasca o activitate care, cu timpul, i-ar aduce un venit. Omul de rand se considera furat, amagit, dus de nas. Pe el mai putin il deranjeaza milionarii care nu platesc impozite, deputatii care nu se intelege din ce salariu duc o viata de lux, nu, pe el cel mai tare il deranjeaza cetateanul care a decis ca el poate face altceva. Ceva mai mult, ceva ce-i place. Ceva ce poate sa-i aduca venit intr-un alt mod decat un salariu de angajat.

Cum? Vrei bani din ceea ce-ti place sa faci? Pai, daca iti place sa scrii, de ce sa vrei bani pentru asta? Daca iti place sa programezi, de ce sa vrei bani pentru asta? Daca iti place psihologia si vrei sa juti oamenii, de ce sa vrei bani pentru asta? Or, munca trebuie sa fie neplacuta, nesuferita, iar salariul de la sfarsitul lunii o mangaiere pentru toata nefericirea la care ne supunem zi de azi.

Culmea este ca omul de rand tot vrea bani. El viseaza bani. Se gandesti la bani zi si noapte. Lui nu-i ajung niciodata bani. El vrea o alta viata. El vrea vacante all inclusive. El vrea masina sau alta masina. El vrea abonament la fitness, pentru ca deja a vazut ca are probleme de greutate si nici nu mai arata foarte fresh. El vrea o viata normala, in care sa nu fie nevoit sa taraie fiecare sfarsit de luna, ca pe-o povara pe umerii plini de saruri.

Si ce face omul nostru de rand? Corect. Ii critica pe cei care tot vor all inclusive anul imprejur, care vor sa fie supli, iar pielea sa le straluceasca si cu aceasta ocazie au miscat un deget.

Da, lor tot le-a fost rusine la inceput. Si unora le este in fiecare zi rusine. Pentru ca asa am fost noi educati – sa castigi bani in afara unei activitati reglementate de un sef, care sta intr-un birou, nu este comme il faut. Numai spekuleantii si bisnitarii se ocupa cu asta. Si e mare rusine sa fii spekuleant si bisnitar.

Sa fie toti la fel. Toti saraci si nenorociti. Toti sa se planga si sa se uite peste gard, la europeni, rusi, arabi, cum aceia din bani mosteniti, bani din petrol, bani din gaz, bani din diamante si nichel, traiesc bine si se pot duce la Courchavel, la schiat, sau la Milano, la shopping. Noi insa nu putem asa. Mititeii de noi. N-avem nici mosteniri, nici petrol, nici gaz, nici pietre scumpe, nici metale pretioase. Atunci hai si ne-om aseza in fata televizorului si-om privi Bitva extrasensov si ii vom critica pe cei care vor sa traiasca altfel. Pentru ca, ori un milion, ori nimic.

Principalu, nu va diorgaiti si beti ceai. Si daca vedeti pe cineva ca se dioragieste, dati-i una peste cap. N-are ce se diorgai.

 

cateva idei simple
Din viață

Cateva idei simple pentru o viata fara gauri financiare

Eu am avut marele noroc sa ma nasc cu o gena care predispune la economisirea si cheltuirea cu cap a banilor. Nu neg, aceasta nu m-a protejat 100% de unele cumparaturi necumpatate sau de atitudini financiare deloc constructive. Dar, una peste alta, trecand prin diverse crize, mai mari sau mai mici, am ajuns sa-mi fac niste reguli pe care le urmez si care imi permit sa platesc ceea ce conteaza.

In continuare, vreau sa va propun cateva idei simple pentru o viata fara gauri financiare.

Sa incepem cu ceea ce este mai aproape pentru fiecare din noi – CEEA CE CONTEAZA. In jurul nostru este atata gunoi informational, deasupra gunoiului pe care l-a creat societatea in care traim si dogmelor impuse sexelor, si el ne acopera pana peste cap si nu mai vedem ce este important pentru noi. Sa va aduc un exemplu. Pentru mine nu conteaza hainele. Da, ma imbrac adecvat, indraznesc sa cred ca ma imbrac cu gust, dar nu as plati jumate din venitul lunar pe un palton, o pereche de cizme sau o geanta de piele. Si nici o treime, o patrime din venit. Desi, ani la rand mi s-a sugerat cum sa ma imbrac, ce minunat ar fi sa am un palton „ca lumea”, sa am cizme „bune”, sa arat a femeie „eleganta” si „matura”, „cu statut”, eu m-am tinut si am ales sa ma imbrac cum imi este comod si de unde imi este comod, inclusiv la second-hand, unde pot gasi haine care ma reprezinta si care costa atat cat sunt gata sa platesc pentru ele. Pentru ca CEEA CE CONTEAZA pentru mine nu sunt hainele si statutul pe care il creeaza.

BUGETUL – cuvantul atat de bau-bau pentru multi – miere pentru urechile mele. Eu am un buget lunar pentru cheltuielile de zi cu zi. Cand ies din casa, stiu ca pentru azi am suma X si din ea nu ies. Banii care imi raman, ii depozitez. Da, se intampla (desi, mai rar) sa intrec aceasta suma (pentru astfel de cazuri, am intotdeauna la mine cardul bancar), dar suma va fi echilibrata in zilele urmatoare, cand voi cheltui mai putin. De buget e nevoie. Si fiecare isi alcatuieste bugetul in dependenta de venitul si cheltuielile pe care le are. Cu ajutorul acestei reguli simple si elementare, am redus considerabil din cheltuielile inutile, din cumparaturile compulsive, din statul prin localuri. In rusa este o vorba buna, pe care o voi traduce – banii iubesc calculul. Deci, sa calculam.

Noi avem o problema (ele sunt mai multe, de fapt). Nu putem sa acceptam faptul ca sunt LUCRURI PE CARE NI LE PERMITEM SI LUCRURI PE CARE NU NI LE PERMITEM. Lucruri, localuri, evenimente, vacante. Deseori pe Facebook apar critici la adresa evenimentelor Y sau Z, ca acestea sunt scumpe si ca asta nu e corect. Dar, de ce sa fie corect? Noi demult am iesit din URSS, cand toti, teoretic, eram egali (haha, atunci cred ca erau si mai mari inegalitatile) si fiecare e liber sa-si organizeze evenimentele la nivelul pe care il doreste, cu investiile respective, cerand si un pret corespunzator. Sunt localuri si evenimente care nu intra in bugetul meu. Bine. Nu merg acolo si nu-mi pasa, deoarece nici nu sunt parte a publicului tinta al acestor evenimente. Acum serviciile si evenimentele devin tot mai nisate si ar fi bine sa intelegem si sa ne adaptam acestei realitati. Nu poti fi peste tot. Trebuie sa alegi, inclusiv, pornind, de la bugetul de care dispui.

Are sens sa cheltui doar pentru A-TI DEZVOLTA ABILITATILE SI A-TI MENTINE SANATATEA. A ta si a copiilor pe care ii ai sau ii vei avea. Nu pentru reparatii sofisticate, nu pentru mobila noua, nu pentru gadgeturi de ultima ora, nu pentru masini, nu pentru haine, altele in fiecare sezon, nu pentru iesiri in localuri. Nu. Cea mai buna investitie este in creier si, eventual, in maini. Astfel, oriunde te-ar duce viata, indiferent de cutremure, care iti vor distruge casa, masina; inundatiile, care iti vor mucezi hainele; gadgeturile, care pot cadea si sparge sau iti pot fi furate; tot ce ai trebuie sa fii in stare sa porti cu tine. In tine. Daca nu mai merge capul, iar mainile nu mai asculta, ce n-ai avea, ca nu te mai ajuta.

Asa cum marii bogati ai acestei lumi investesc in mai multe afaceri si scot profit din mai multe domenii, asa si noi, cei care nu vrem neaparat sa ajungem miliardari, ci doar sa traim bine, ar trebui sa ne DEZVOLTAM MAI MULTE ABILITATI SI SA LE MONETIZAM. Bunica imi repeta mereu ca e foarte important sa stii o meserie, avand in vedere ceva ce poate fi facut cu mainile. Si asta este unul dintre cele mai pretioase sfaturi dintre toate care mi-au fost date. Pe mine, de exemplu, tricotatul m-a salvat de multe ori, mi-a platit facturile si mancarea de pe masa. Indiferent de ce se va intampla cu economia, tehnologiile si piata muncii, eu stiu ca ma voi descurca, pentru ca oamenii vor continua sa se imbrace si sa caute sa se incalzeasca. Cel putin, atat cat voi trai eu.

Alta metoda de a castiga bani in plus sau de a castiga, in general, bani, este sa-ti monetizezi hobby-ul. Eu intr-un timp mi-am transformat unul dintre cele mai vechi ale mele hobby-uri in sursa principala de venit si ma gandeam chiar sa renunt la activitatea mea profesionala, ca sa ma ocup doar de asta, deoarece, financiar, in acea perioada, avea sens.

Acum haideti sa facem un mic exercitiu – daca maine esti concediat/a sau compania la care lucrezi se inchide si ai de cumparat mancare si platit facturi/chirie/credit, ce faci? Gasirea altui servici poate dura luni de zile. Uneori se poate intampla sa nu mai fie nevoie de specialitatea pe care o ai, acum industriile trecand prin transformari importante, ce faci? Daca ai incepe de azi sa inveti o meserie sau sa-ti perfectionezi abilitatile pe care le ai deja, daca ai incepe de azi sa-ti propui serviciile, sa vinzi rodul muncii tale, ceea ce pana acum iti parea un cosmar, de azi iti va parea doar o schimbare de perspectiva.

Gaseste ceea ce conteaza pentru tine, alcatuieste-ti un buget si respecta-l, accepta ca sunt lucruri pe care azi nu ti le permiti si cauta ceea ce este pentru tine, dezvolta-ti abilitatile si talentele ascunse, incepe de azi. Totul e cu mult mai simplu decat pare.

 

Foto: Alex Jones

 

 

 

Din viață

Vorbim despre bani?

Nu stiu cum se face, dar rareori vad pe site-urile dedicate femeilor articole despre finante. Putine sau, mai exact, deloc.

De ce se stau lucrurile asa, nu e greu de ghicit. Banii, conturile bancare, economiile, creditele si dobanzile la ele, nu sunt teme pe care femeile le discuta. Cel, putin, asa se crede. De ce? Poate de aceea ca de-a lungul istoriei femeilor li s-a restrictionat accesul la bani (paradoxal este, totusi, ca in acest sens societatile antice au fost mai libere decat cele de dupa revolutia industriala), ele fiind lipsite de dreptul de a deschide un cont bancar sau a lua un credit fara permisiunea sotului (sau altui barbat, in cazul in care femeia era celibatara, divortata sau vaduva), despre posibilitatea unui credit ipotecar nici nu putea fi vorba. Iar mai tarziu, cand au avut dreptul la acelasi tratament ca si barbatii, din inertie, ii lasau pe ei sa gestioneze finantele familiei.

Acestea, insa, se intamplau in tarile dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie si SUA. In Uniunea Sovietica, femeile aveau, aparent, mai multa libertate, dar si mai mult de lucru. Femeile sovietice aveau acces la banii proprii, iar deseori si la banii sotilor (de unde si toate bancurile la tema), in plus, putinele studii si articole la acest subiect mentioneaza ca femeile sovietice puneau bani deoparte, sume care, deseori, depaseau sumele pe care le economiseau barbatii fara stirea sotiilor.

Atunci, cum se face ca azi, cand fiecare e liber sa-si deschida un cont in banca, sa ia credite de tot felul, sa economiseasca cum ii place, sa adere la fonduri de pensii private, gasim atat de putina informatie la subiect? Pe mine personal ma intereseaza mai mult cum isi gestioneaza o femeie de varsta mea banii, decat cu ce se imbraca sau cu cine sa iubeste. Sunt oare unica cu astfel de preocupari? Nu cred.

Saptamana trecuta am vrut sa vorbim despre bani si am pus chiar o intrebare pe pagina blogului de pe Facebook, daca cititoarele economisesc, in ce valuta si unde isi tin banii si am primit doar doua raspunsuri si acelea de la femei aflate in afara Moldovei. O fi acesta un semn ca femeile noastre nu se preocupa de astfel de teme pamantesti? Iarasi nu cred. Atunci care e cauza? Haideti sa vedem impreuna.

Lipsa unei educatii financiare? Veniturile prea mici, care nu le permit  nici sa se gandeasca ca ar fi in stare sa-si planifice cheltuielile? Ideea preconceputa, conform careia femeile aflate in cuplu nu trebuie sa se preocupe de astfel de chestiuni, responsabil de ele fiind barbatul? Lipsa abilitatilor pentru alcatuirea unui buget? Imposibilitatea respectarii acestui buget? Rusinea pentru esecurile traite in materie de economisire sau planificare financiara? Frica de un eventual esec?

Imi doresc sa putem trece peste frici, neincredere, idei preconcepute si sa incepem sa vorbim despre bani. Pentru ca femeile au nevoie de bani, nu-i asa? Femeile castiga bani, ca sa-si intretina familia. Femeile castiga bani, ca sa se intretina pe ele insele. Unele femei castiga bani, ca sa-si intretina partenerul aflat in dificultate. Si, foarte important, majoritatea femeilor aflate in cuplu vor ajunge la un punct in viata lor cand vor trebui sa ia singure decizii financiare, din cauza divortului sau mortii partenerului. De acord, nimeni nu doreste nici macar sa-si imagineze aceasta perspectiva trista, dar asta nu ajuta. Eu, de exemplu, cand am fost intrebata de mama ce voi face, daca sotului meu i se va intampla ceva (evident, dupa nunta nimeni nu indrezneste sa te intrebe ce vei face in cazul unui divort), am simtit ca mi se duce pamantul de sub picioare, deoarece nu eram deloc pregatita pentru un astfel de scenariu. Stiam ca am un sot care nu ma va lasa in dificultate. Viata, insa, s-a intamplat altfel. Si viata m-a invatat sa numar banii si sa ma gandesc la ziua de maine.

Femeile au si alte motive de a se gandi mai serios la planificarea financiara. Concediul de maternitate, care le scoate, de cele mai multe ori, din circuitul profesional, iar daca nu le scoate definitiv, le da oricum peste cap modul de viata cu care erau obisnuite. Si veniturile scad. Cand copiii sunt mai mari, mamele trebuie sa ramana flexibile si disponibile. Si iarasi, veniturile scad. Uneori chiar dispar pentru o perioada. Cand copiii pleaca de acasa, imbatranesc parintii si cine daca nu femeile sunte cele care isi asuma ingrijirea lor? Iar veniturile scad. Pe urma vin nepotii. Multe femei in spatiul nostru ex-sovietic, ajunse bunici, isi intrerup activitatea profesionala pentru a sta cu nepotii. Daca nu o intrerup definitiv, isi iau un program mai flexibil. Si veniturile scad. Aici mai adaugam un divort sau moartea sotului si tabloul e complet. Realist de complet.

Asadar, noi avem toate motivele din lume sa vorbim despre bani si sa ne gandim serios la ce punem si cat punem „la ciorap”. Si punem, in genere? Poate elaboram un stil de viata alternativ, care ne va permite sa traim fara bani? Poate. Dar astfel de decizii tot necesita o planificare. Si o gandire pe termen lung.

Vorbim despre bani?