Browsing Tag

calatorii cu buget redus

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Unde stăm?

Acesta este al patrulea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

În călătoriile mele cu Ilinca am stat și în hoteluri, și la prieteni, și în hosteluri, și în camere închiriate prin Airbnb.

Hotel

În hotel am stat la Paris, în regiunea cartierului Montmartre. Experiența a costat toți banii, hotelul fiind unul foarte tipic pentru acea zonă a Parislului, cu odăi mici, baie pe hol (noi am avut noroc și aveam baie în cameră), lift minuscul. Prețurile de atunci erau destul de accesibile pentru un astfel de oraș – hotelul era situat într-o zonă foarte comodă, camera era proaspăt renovată, dimineața ni se oferea un mic-dejun copios cu croissante, baghetă, unt, cafea. Mie, în general, îmi plac foarte mult hotelurile – sentimentul de dezrădăcinare pe care acestea le oferă, dar, în același timp, un soi de confort intim pe care îl poți crea prin simplul fapt că pui câteva obiecte ce îți aparțin pe comodă sau noptieră.

Am avut, însă, și o experiență mai puțin fericită într-un hotel din Milano. Aici am scris câte ceva despre asta.

Totuși, în ziua de azi, hotelurile decente la prețuri accesibile devin o raritate, de aceea trăiască alternativele!

Hostel

Acestea sunt comode mai ales când călătorești cu adolescenți dornici de comunicare sau care vor pur și simplu să stea în zona comună cu altă lume tânără și nu atât de năduhosă ca părinții (adică noi). Hostelul este o alegere bună și atunci când călătoriți în grup. Astfel, puteți lua o cameră întreagă pentru grupul vostru. Noi am făcut asta la Berlin, unde am călătorit două mame cu doi copii. Apropo, Berlinul e plin de hosteluri moderne, cu condiții foarte bune, la prețuri foarte accesibile. Unde am stat anul trecut am plătit 16 euro/noaptea pentru o odaie cu patru locuri și baie privată. Mâncarea o găteam în bucătăria comună, care era foarte spațioasă.

Serviciul pe care îl folosesc pentru căutarea hostelurilor e hostelworld.com.

Airbnb

Cea mai nouă formă de cazare pe care am descoperit-o pentru călătoriile în două este Airbnb. Cea mai nouă, cea mai comodă și cea mai corectă din punct de vedere al raportului preț/calitate. Prima dată ne-am cazat prin Airbnb primăvara trecută la Milano și de atunci alegem anume această opțiune. Pentru un buget de aproximativ 50 de euro/noapte poți găsi odăi foarte decente cam peste tot în Europa. Desigur, nu în buricul târgului, dacă e vorba de un oraș mai mare, dar accesibile cu transportul în comun. Pe Airbnb sunt tot soiul de oferte, de la camere simple, mici până la case întregi, vile somptuase și alte excentricități, deci pentru orice buzunar.

La ce trebuie să atrageți atenția

În cazul oricărui tip de cazare, după ce ați filtrat ofertele după preț, citiți atent recenziile – acestea vă vor spune mai bine decât orice fotografie sau descriere despre locul pe care ați pus ochiul. Însă, atenție, recenziile tot trebuie filtrate, deoarece sunt oameni care se așteaptă la condiții exclusive într-un hostel sau într-o odaie de 45 euro/noaptea. Trebuie să fiți realiste/realiști despre ce puteți cere pentru suma pe care o aveți.

Citiți atent ce oferă gazda sau hostelul – sunt ștergarele incluse în preț? se oferă un mic-dejun gratuit sau se achită suplimentar? cât de aproape se află un supermarket și o farmacie de locul cazării? Când călătoresc singură nu-mi bat capul mai de nimic din acestea, dar când sunt cu Ilinca, vreau să mă asigur că totul va fi în limita disponibilității noastre rapide.

Atunci când rezervați ceva prin Airbnb, scrieți-le proprietarilor, prezentați-vă și mențineți cu ei contactul până ajungeți în locul cu pricina. Astfel veți fi sigur/ă că la sosire nu veți sta în drum, deoarece nu v-ați înțeles bine.

Eu, spre exemplu, îmi confirm venirea și în cazul în care rămân la hostel. Oamenii sunt mai dispuși să-i ajute pe cei cu care au avut de-a face decât pe cei despre care aud pentru prima dată. Deci, asigurați-vă.

Alt moment important – tipăriți toate confirmările rezervărilor, direcțiile, adresele și chiar câteva cuvinte elementare ce țin de cazare, vacanță, drum etc. în cazul în care gazda nu vorbește nicio limbă pe care o cunoașteți (cazul nostru în ultima vacanță din Italia).

Drum bun!

 

NB: Fotografiile de la hosteluri și camere Airbnb sunt pe contul meu de Instagram: diana_guja. Intrați!

 

Maraton

Curaj ordinar sau cum am cutreierat Patagonia singură?

Când am învățat despre Patagonia la lecția de geografie, mi se părea ostilă și fermecătoare în același timp, mi-o imaginam plină de ghețari, vânturi puternice unde pot supraviețui doar lamele și pumele. Mi se părea atât de departe și atât de imposibil de ajuns acolo. Dar se pare că poți merge și la capătul lumii dacă vrei.

Când am ajuns în Chile știam că o voi vizita, nici nu m-am întrebat dacă sunt pregătită fizic, moral, financiar sau destul de curajoasă. De ce zic fizic, pentru ca sunt mai mult de 60 de km de trekking timp de patru zile în condiții meteorologice schimbătoare. În aceeași zi poți avea ploaie, ninsoare, vânt puternic sau soare nemilos. Plus, drumurile te duc prin coaste pietroase de munte, multe urcușuri si coborâșuri, alături de râuri, lacuri și glaciare. De ce zic moral, pentru că știam că voi face această călătorie singură. Nu era prima dată când călătoream singură, dar a fost prima dată din toate călătoriile mele solo când am înțeles ca mă simt bine cu mine însămi și nu e numaidecât să fii acompaniată pentru a savura o călătorie. De ce zic financiar, pentru că e o experiența destul de scumpă, dar îmi ziceam că am învățat să călătoresc ieftin, așa că voi putea să o fac și de data asta, fără a rămâne lefteră.

Deci m-am pornit. Cum ziceam e un trekking de 4 zile numit circuitul W in Torres del Paine, parc național care face parte din Patagonia chileană. Circuitul se numește W pentru că ruta, cărărușele care îl formează, au forma literei W. În fiecare zi faci o parte din circuit, iar noaptea dormi în cort. Timp de patru zile trebuie să porți în backpack-ul tău toate lucrurile de care poți avea nevoie, plus alimente foarte nutritive și nu grele.

Și deși m-am pornit să îl fac singură, pe drum am întâlnit o mulțime de oameni din toate colțurile lumii. Și așa, minunându-mă de peisajele feerice ale Patagoniei, am avut impresia că în același timp călătoresc prin toată lumea, ascultând istorioarele celor care mi-au ținut companie o parte din drum. Au fost oameni de tot soiul de la care am învățat multe lucruri interesante și utile.

Ce am mai învățat din aceasta experiența este că atunci când călătorești singur îți dai seama cât de puternic ești. În una din zile, am ieșit mai devreme din camping pentru a fi sigură că ajung la următorul cort înainte de a se însera. Așa cum era devreme, mersesem vreo două ore fără a întâlni măcar o persoană pe drum. Atunci a fost momentul când mi-am adus aminte și de avertismentul despre cum ar trebui să ne comportăm, dacă ne iese în drum o pumă și despre cum să fim atenți la indicațiile de pe drum pentru a nu ne rătăci in imensa Patagonie (cum apropo i s-a întâmplat unui tânăr câteva zile ca eu să încep circuitul).

Ultima zi, când trebuia sa fac 22 km spre Glaciarul Grey, era un vânt atât de puternic și rece că literal nu puteam merge, într-un moment nu am mai putut să mă țin pe picioare și am căzut într-o tufă de scai. M-am sculat, zâmbit, mi-am scos scaii și am mers înainte. În acel moment, eu nu m-am gândit ca ceea ce am făcut se numea curaj. Acum, când privesc în urmă, sunt sigură că a fost vorba de curaj. Și nu e vorba de curajul de a merge pe jos zeci de km prin ploaie sau ninsoare, dar de curajul de a îndrăzni sa îți învingi frici, să îți depășești limite, nesiguranțe, să fii deschis lumii și cunoștințelor, să înveți să fii mai flexibilă și tolerantă. De ce zic flexibilă? Pentru că, atunci când am vizitat partea argentiniană a Patagoniei, de data asta un grup de prieteni mi s-au alăturat, am nimerit la concertul lui Luis Fonsi, nefiind fană lui și chiar m-am distrat. Așa că despacitoooo trezește curajul în tine și mergi să cucerești lumea.

Text: Oxana

 

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Cum ne deplasăm?

Acesta este al treilea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

Cu avionul

De când călătoresc cu copilul pe cont propriu, doar o singură dată am zburat din Moldova. E vorba de cursa Chișinău-Paris, biletele pentru care le-am cumpărat cu 6 luni înainte de zbor, în timpul unei promoții. În rest, în 90% de cazuri, zburăm prin București.

De când Ilinca nu mai locuiește în Moldova, punctul nostru de întâlnire este Milano – un oraș foarte comod din acest punct de vedere. Lângă Milano sunt două aeroporturi importante – Malpensa și Bergamo, spre care se poate de zburat cu prețuri destul de mici (am zburat și cu 5 euro București-Milano) din multe colțuri ale Europei, inclusiv România de la care sunt autocare directe spre Gara Centrală (feroviară) din Milano, unde, inclusiv, este și o stație de metrou care duce oriunde în oraș și suburbii.

Aici vreau să deschid o paranteză – zborul spre Milano pentru o singură persoană, plus drumul spre Aeroportul din București pentru o singură persoană, plus zborul de la Milano la București pentru două persoane, cu o valiză de 20 kg, plus drumul de la Aeroportul din București spre Chișinău pentru două persoane, plus cheltuielile de deplasare prin Milano, de obicei costă mai ieftin decât două bilete de avion de la Milano la Chișinău cu unica companie low cost ce operează în Moldova, adică Wizzair.

 

Compania cu care zburăm cel mai des este Ryanair, companie low cost. Aici vreau să deschid a doua paranteză – o companie low cost nu înseamnă avioane hârbuite, care abia se țin în aer, și condiții de grajd, cum cred unii, judecând după prețurile joase. Toate cele trei low cost-uri cu care am zburat – Ryanair, Easy Jet și Wizzair – au avioane noi, moderne, spațioase și confortabile, cu personal bine instruit (cu mult mai bine decât fețele acre sau necompetente ale însoțitoarelor de bord din ompaniile naționale ale Moldovei sau Ucrainei). În toți cei câțiva ani de zbor cu ei, au fost întârzieri doar de două ori. (De exemplu, chiar acum pe ryanair.com sunt zboruri spre Milano Bergamo cu 12.98 euro în august și același preț pentru Milano Malpensa în septembrie, Atena în octombrie – 14.99 euro etc.)

Cu autocarul

Spre București și de la București luăm autocarul. Pe teritoriul Aeroportului Otopeni operează câteva companii moldovenești de transportare a pasagerilor. Condițiile cestora devin mai bune din an în an – poți face rezervare prin numărul lor de Viber sau Whatsapp, la Aeroport te întâlnește un reprezentant al companiei, îți explică ce și cum. De obicei, când zbor singură, nu rezervez nimic, mă bazez pe noroc. Și funcționează, întotdeauna am găsit loc în vreun maxi-taxi care pleca. Când, însă, sunt cu Ilinca vreau să mă asigur că totul este pus la punct, de aceea fac rezervările cu câteva zile înainte de a ateriza la București.

De la Aeroporturile Malpensa și Bergamo spre Milano operează câteva companii. Prețul unei călătorii de la Malpensa spre Milano e de 8 euro, de la Bergamo la Milano – 5 euro. Dacă reveniți prin același aeroport, cumpărați din start bilete tur-retur, astfel veți economisi câțiva euro. Toate cursele au stația terminus la Gara Centrală din Milano.

Unele aeroporturi au o singură companie care operează curse până în orașele din apropiere. De exemplu, de la Aeroportul Charleroi de lângă Bruxelles, aceasta este Flibco.  În acest caz, cumpărați biletele online, mai ales dacă aveți nevoie de opțiunea tur-retur. Biletele cumpărate de la șofer sunt mai scumpe, în plus el nu vinde bilete tur-retur. Aceeași situație e și la Aeroportul Paris Beauvais.

De la Aeroportul din Berlin, Schönefeld, în oraș ajungeți cu autobuzele municipale. Călătoria costă în jur de 3 euro.

Încă un moment important – în Italia, de exemplu, e mai bine să cumpărați biletele pentru autobuzele municipale în magazinele în care se vând țigări, Tabaccheria, sau ziare. Cumpărându-le în autobuz, riscați să plătiți dublu.

O altă modalitate simplă de a călători prin Europa sunt autocarele ce operează curse între țări. Între Paris și Bruxelles e comod și ieftin de luat Eurolines. Șoferii sunt adecvați, iar wc-urile din interior funcționează. Am călătorit cu această cursă de câteva ori, inclusiv cu Ilinca.

Cu trenul

Dacă vreți să călătoriți prin Italia, Olanda, Belgia (din experiența mea) să știți că acolo există o rețea feroviară bine dezvoltată și prețuri accesibile (mai puțin accesibile îmi par prețurile în Franța). De exemplu, în Italia, o călătorie cu trenul de la Milano spre Cinque Terre (în jur de 3,30 ore de drum) costă circa 20 de euro, în dependență de tipul de tren și clasa pe care o alegeți. Cele mai ieftine opțiuni, dar și cele mai îndelungate (diferența de timp, însă, nu este semnificativă), sunt trenurile regionale. Pentru a vă face o idee despre curse, prețuri și orar, puteți să accesați acest site: trenitalia.com. La toate stațiile de tren sunt mașini de la care puteți procura biletele rapid.

***

Călătoriile cu copilul nu sunt atât de dificile, precum par. Majoritatea oamenilor sunt dispuși să-ți acorde asistență în cazul în care o ceri, deși uneori nici nu trebuie să ceri, deoarece în cele mai dese cazuri se găsește cine să sară cu o mână mai puternică sau alte priceperi. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să te lași pe o ureche, lăsând totul pe seama „universului”. Călătorind cu copiii, cel mai important este să vă asigurați să v-ați gândit la majoritatea situațiile ce se pot întâmpla, având minim o soluție pentru fiecare. Iar dacă se va găsi cine să vă ajute, cu atât mai bine.

 

 

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Unde? Când? Pentru cât timp?

Acesta este al doilea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

Paris

Unde?

Așadar, ne-am decis să plecăm undeva peste hotare cu copilul. Cum alegem destinația?

Chiar dacă aveți o destinație la care visați de mult timp sau pe care ați văzut-o și vreți s-o arătați copilului sau o destinație la care visează copilul, întrebați-vă dacă aceasta e child-friendly. Or, locuri frumoase și intersante sunt multe, însă nu toate sunt comode din punct de vedere al vizitelor cu copiii. Apoi, destinația mai depinde și de vârsta copilului. De exemplu, Istanbul este o destinație foarte interesantă, însă cu un copil de 1-7 ani acolo nu prea ai ce face, deoarece orașul este puțin adaptat părinților cu copii mici.

Paris

Prima noastră călătorie cu Ilinca, organizată 100% de mine, a fost la Paris și Bruxelles. Motivul era aniversarea ei de 8 ani. Aceste două orașe, ca oricare alte orașe europene, sunt foarte ok pentru a fi vizitate cu copiii care au început deja școala – pe străzile lor găsești o sumedenie de detalii intersante, povești, istorii pe care copiii la această vârstă le înțeleg, despre care sunt curioși să asculte și despre care vor povesti mai departe.

În general, pentru călătoriile/vacanțele cu copiii cea mai bună regulă este cea a bunului simț și a echilibrului. Plecați în locuri în care, în caz de situații imprevizibile, vă veți putea descurca. Cine e sigură că se va putea descurca într-un sat de indigeni în mijlocul junglei, fiind cu un copil, poate să plece acolo. Dar, e una să crezi că te vei putea descurca și cu totul alta e să prevezi o serie de situații și soluțiile pentru ele, atunci când planifici o călătorie.

Paris

Când?

Oricând. La orice vârstă și în orice anotimp. Desigur, în limita rezonabilului. Nu veți pleca împreună cu copilul într-o regiune unde în anumite anotimpuri există riscuri de uragane, incendii, inundații sau temperaturile se ridică/scad, până ajung un pericol pentru sănătate.

În cazul copiilor școlarizați, posibilitățile de plecare scad și depind de vacanțele școlare. Unii parinți (inclusiv noi), însă, mai fac excepții, atunci când prețul biletului de avion îi fac să pornească la drum cu o săptămână mai devreme/târziu față de săptămâna în care începe/se termină vacanța. În aceste cazuri, se discută cu diriginta/dirigintele, eventual, se scrie o cerere către directoarea/directorul școlii și problema e rezolvată.

Berlin

Pentru cât timp?

Aici totul depinde de posibilitățile pe care le aveți. Dacă jobul vă permite și aveți și resurse care v-ar acoperi viața într-o altă țară (fie chiar și una cu prețuri foarte mici), puteți sta și câteva săptămâni/luni. În acest caz, va trebui să faceți o listă de lucruri și servicii de care va avea nevoie copilul și să căutați adresele de pe loc unde veți face rost de toate cele necesare (inclusiv medic, care vorbește o limbă pe care o cunoașteți).

Berlin

În cazul în care plecați pentru câteva zile/o săptămână, lucrurile sunt cu mult mai simple, ceea ce, însă, nu înseamnă că vă puteți culca pe o ureche, cu gândul că odată ajunsă cu copilul la destinație, vă veți orienta pe loc. În orice caz, vor apărea situații pe care nu le-ați prevăzut și în care veți fi obligată să vă orientați pe loc, de aceea informați-vă despre lucrurile de care cu siguranță veți avea nevoie în cele câteva zile de vacanță – traseul, sistemul de transport, unde cumpărați mâncare, unde apelați în caz de pericol de sănătate, febră etc. (chiar dacă la asta nu se va ajunge).

Berlin

În același timp, nu vă faceți prea mari griji – călătoriile cu copiii nu sunt un lucru ieșit din comun, au făcut-o femei până la voi și o vor face după, ceea ce înseamnă că lumea este destul de adaptată și deschisă la astfel de experiențe.

 

Va urma…

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Cum? Cât? De ce?

Cum?

Una din prioritățile vieții mele de mamă sunt micile (deocamdată) călătorii cu fiica mea. Prioritate însemnând că chir și în perioadele când e mai slut cu banii, voi reduce cheltuielile din altă parte, dar în vacanță cu ea oricum voi pleca, dacă nu de două ori pe an, atunci măcar o dată.

Portovenere, Liguria, Italia

Am început tema despre călătoriile cu copii anume cu acest aspect, deoarece deseori sunt întrebată cum mă organizez, ca să pot vizita cu ea locuri faine. Răspunsul este unul și este simplu – priorități. Analizezi care sunt prioritățile pe care le ai în viață într-o anumită perioadă și acționezi în conformitate cu ele.

Dacă una dintre prioritățile legate de copii este să le arăți locuri faine, să descoperi lumea alături de ei, să trăiți împreună emoții pentru o viață, să adunați amintiri, atunci celelalte preocupări pentru care e nevoie de buget, devin secundare, respectiv, mai puțin importante, respectiv – din care se pot tăia bani sau pot fi anulate definitiv/pe o perioadă.

Portovenere, Liguria, Italia

Din fericire, noi trăim acum un timp când călătoriile au devenit cu mult mai accesibile decât acum 10-15-20 de ani. Sunt o sumedenie de opțiuni ieftine de zbor, posibilități de cazare la prețuri mai mici decât în hotel. Există chiar posibilitatea de a sta în casa oamenilor gratuit și, de ce nu, de a lega prietenii noi.

La Spezia, Liguria, Italia

Cât?

Câteva zile în Italia, lângă Cinque Terre, ne-a costat în jur de 700 de euro. În această sumă intră prețul pentru:

  • un bilet de avion de la București la Milano;
  • două bilete de la Milano la București;
  • cazarea, inclusiv prima noapte la Milano, pe care am petrecut-o singură într-un hostel;
  • cheltuielile de pe loc, care includ mâncarea + toate deplăsările cu trenul, metroul și autobuzul.

Și, deoarece sunt Regina Bugetului, aveam o sumă strictă pentru fiecare zi, pe care am anunțat-o din start și pe care am respectat-o. Acest buget, însă, diferă de la an la an, în dependență de veniturile pe care le am. Astfel:

  • jumătate din această sumă e pentru mâncare;
  • o parte pentru deplasări ;
  • ce rămâne – pentru plăceri nevinovate.

Portovenere, Liguria, Italia

În vacanță, îi dau Ilincăi frâu liber la alesul mâncării. Aceasta oscilează, de obicei, între mâncarea chinezească-pizza-hamburgeri și neapărat înghețată. Eu mă mulțumesc cu cafea, apă, fructe și brânză. Și câte o bucată de pizza.

Lerici, Liguria, Italia

De ce?

În general, în aceste călătorii mă conduc după o regulă – nu uit care e scopul lor. Iar scopul lor este ca fiica mea, atunci când va intra în viața mare, să aibă un bagaj de amintiri frumoase legate de timpul petrecut cu mama sa. Asta însemnând, inclusiv, atunci când este în vacanță să poată mânca înghețată de două ori pe zi, să poată bea Fanta în fiecare zi, să poată lua cina în fiecare seară cu câte o pizza cu prosciutto, iar eu să nu comentez despre alegerile ei mai nesănătoase sau, cel puțin, s-o fac de trei ori mai puțin decât de obicei.

San Terenzo. Liguria, Italia

Hotel, Airbnb, hostel sau Couchsurfing? Air Moldova, Wizzair sau Ryanair?

Despre acestea și alte chestii practice despre călătoriile cu copiii – în următoarele postări.

 

 

Fete pe drum

William si linistea

De ceva timp incerc sa-mi amintesc cum am ajuns in a cincea zi din 2017 pe o penisa, undeva pe un rau intr-un orasel olandez. Orasel mic si pierdut, numele caruia pana azi nu stiu sa-l pronunt corect. Si inca nu mi-am amintit.

Sa ma intelegti corect – stiu cum am ajuns. Cu avionul, apoi trenul, apoi autobuzul. Eram treaza si in deplinatatea facultatilor mintale. Ceea ce nu-mi aduc aminte este la care cotitura am luat acea decizie. Totul s-a intamplat foarte rapid.

In schimb, tin minte foarte bine momentul in care am intrat in unicul bar din centrul oraselului, chiar in pietisoara, pe diagonala de biserica. M-a invitat capitanul. Ma rog, capitanul… Tipul caruia ii apartinea penisa si inca vreo trei iahturi rablagite. Erau acolo trei barbati – un rocker batran si nitel ridicol, un sofer de camion, gen mascul feroce, si un tip, cel mai tanar dintre toti, care incerca sa lege capat de vorba cu mine. Eu insa nu-l auzeam bine si nici nu-i intelegeam engleza. Mai era si femeia de la bar, trecuta de 50 de ani, dura, cu miscari precise, trasaturi ascutite si zambet ironic, incarnarea tipeselor din filmele americane, care scot orice betiv afara, dintr-o singura miscare.

Toata seara am stat cu ochii lipiti de peretele din fata, numarand sticlele de alcool. Cateodata mai sorbeam din halba de bere. Capitanul facuse cinste. In mai putin de doua ore, am plecat. Capitanul si-a cerut scuze ca m-a dus intr-un local atat de plictisitor, apoi mi-a spus ca femeia de la bar ii fusese multi ani amanta. Apoi a tacut.

Ca sa ajungi pe penisa noastra, trebuia sa treci de o alta penisa, mai mare, transformata in casa de locuit. Paseam pe un podisor mobil, construit din scanduri, apoi treceam pe sub geamurile oamenilor, faceam inconjurul penisei-casa, si ajungand in dreptul penisei noastre, saream peste bord.

Noptea, pe lapovita, cand vedeam intre cele doua nave fasia de apa neagra, ameteam. Dar saream.

Intr-o zi, era sambata, nu am putut ajunge de la cabina mea, din spatele penisei, la cabina capitanului, in fata. Toata noaptea ninsese, iar sub stratul de zapada era o pojghita de gheata. Nu puteam face nici trei pasi. Capitanul mi-a facut cu mana de la geamul cabinei de navigatie, apoi a deschis usa si a inceput sa ma strige. I-am explicat, mai mult prin semne, ca nu am cum veni, mai ales ca o parte de punte era foarte ingusta si nu avea balustrada. S-a enervat. Si asa cum era inalt, aproape doi metri de om neindemanatic, a facut cativa pasi mari pe puntea lunecoasa, incaltat in sabotii lui de cauciuc, si a ajuns langa mine. Voia sa-mi spuna ca sunt o fricoasa. Si o proasta. De aceea ca frica vine la pachet cu prostia. Asa vedea el lucrurile. Mi le-a spus si mi-a intins o cana de cafea.

Si a plecat.

Am coborat in cabina, am inchis dupa mine usa mica, din metal greu. Cabina avea cativa metri patrati. Incapeau o soba mica, un frigider, tot atat de mic, o noptiera, doua paturi fixate in perete, unul fiind transformat in debara, si doua dulapuri, pline cu de toate, inclusiv cu lazi de vin si bere. Era cald. Si liniste. Din toate comoditatile aveam o caldare. Si cateva sticle cu apa de robinet. Si un ceainic. Imi faceam cate un ceai fierbinte, scoteam cate o gofra olandeza, o acopeream cu un strat gros de frisca zbatuta, luam cartea langa mine si ma simteam om. Un om in mijlocul unui rau, desprins de lume, singur in fata destinului.

Ziua insa, cand aveam de lucru, singura sau alaturi de capitan, nu ma mai simteam om. Eram o masinuta. Faceam curat in cabina lui si in iahtul pe care il renova pentru vanzare. Spalam geamuri si punti, rodeam usi, frecam mobila. Iar seara – gateam.

Capitanul era nervos. Uneori avea accese de furie si dadea din picioare, ca un copil de 3 ani, dupa care isi cerea scuze. Intr-o zi, dupa o scena de asta, i-am spus sa inceteze. A fost surprins. Nici nu stiu de ce. Probabil nu s-a asteptat sa-i spun ca e insuportabil si infantil.

Seara beam impreuna cate o sticla de vin frantuzesc. Avea rezerve. Si doua amante frantuzoaice. Ambele la Paris. Una era dragostea vietii lui. Mai matura decat el cu vreo 15 ani. Alta, femeia cu care era intr-o relatie numita „stabila”, era o jurnalista. Intr-o seara am vorbit cu ea la telefon. Avea o voce placuta.

Uneori ma intrebam ce gaseau femeile la el. Un barbat care a trait toata viata singur, pe apa, ursuz, nervos, incapabil sa-si gestioneze emotiile, alcoolic. Desi, pe fotografiile din tinerete, arata a baiat inteligent si cu caracter. Dar viata si apa le-a tocit pe ambele.

Cel mai fericit moment din zi era cand ieseam de la el seara tarziu. Imi umpleam sticlele cu apa, le puneam in torba, imi bagam picioarele in saboti si ii spuneam „noapte buna”. Il lasam cu un vin abia inceput, ingandurat, cu varful degetelor agitate si picioarele intinse sub masa. In urma mea, bucataria ramanea luna. Atunci am inteles cat e de greu sa lucrezi in casa cuiva.

In cabina mea erau carti. Ardea focul. Se auzea apa, lovind peretii exteriori ai penisei. Si asta era unica legatura pe care o aveam cu lumea de afara. Incuiam usa. Ma descaltam. Imi spalam dintii deasupra caldarii. Ma schimbam in pijama. Luam o carte si ma ascundeam in patul fixat de perete. Plecam in alta dimensiune. Capitanul ramanea undeva departe, cum numai o galaxie vecina poate fi.

William mi-a daruit atata liniste. Si el habar nu are.

 

Text: Diana Guja

Foto: din arhiva personala, din perioada de pe penisa

Fete pe drum

Ce am invatat de cand gazduiesc si calatoresc cu Couchsurfing

Azi in zori, a plecat Rafaela, ultima calatoare pe care am gazduit-o in aceasta vara. De azi, usa casei mele se va inchide pentru un timp, perioada in care voi digera tot ce am reusit sa iau si sa invat de la oamenii care mi-au trecut pragul.

Toate aceste intalniri frumoase si schimb de experienta sunt posibile gratie comunitatii virtuale Couchsurfing, membra careia sunt din toamna 2009. Ideea comunitatii e simpla – fiecare membru poate sa gazduiasca sau sa fie gazduit de alt membru oriunde in lume. Pe Couchsurfing sunt inregistrate cateva milioane de persoane, din orice colt al Planetei. Si o parte din ei sunt potentiali prieteni, parteneri de calatorii, drumetii si chiar iubiti. Ca si pe orice retea de socializare, forum sau platforma, Couchsurfing isi are si el uscaturile sale, eu, insa, niciodata nu am avut experiente urate, decat cateva episoade scurte, petrecute online cu oameni care nu cunosteau sufiecient engleza sau alta limba pe care o vorbesc, facand comunicarea imposibila sau defectuasa. Apropo, pentru mine Couchsurfing a fost si o lectie buna a refuzului. Cu el am invatat sa spun „nu, nu pot”, „nu, pentru ca…” sau, pur si simplu, sa ignor oamenii care nu respecta regulile casei (casa, in acest caz, este profilul meu).

Dar pe langa lectia refuzului, Couchsurfing mi-a oferit si alte lectii. Si toate la timpul potrivit. Deci, ce am invatat de cand gazduiesc si calatoresc cu Couchsurfing:

 

  • Sa am incredere in intuitie. Cand caut gazde pentru calatoriile mele, primul si ultimul cuvant il are intuitia. Intuitia, de fapt, este, practic, unica unealta pe care trebuie sa o iei cu tine cand iesi din casa si o apuci pe un drum necunoscut. In alegerea oamenilor la care voi sta, ea este balanta si arma secreta. Daca intuitia imi spune ca acest om este unul cu care ma voi intelege, in care pot avea incredere, I go for it. Daca am dubii, ma opresc si caut altul. Aceeasi formula este valabila si in cazul in care gazduiesc. In casa mea nu intra oricine.
  • Sa ma deschid in fata oamenilor. Daca omul a trecut testul intuitiei, nu mai are sens sa ma ascund, sa fiu inaccesibila, sa ridic baricade mintale. Pe unii oameni posibil nu ii voi mai intalni vreodata, atunci de ce sa nu fiu eu, pana la ultima picatura? De ce sa ma privez si pe mine, si pe ei de o comunicare sincera care ne poate imbogati reciproc?
  • Toti suntem la fel. Indiferent de continent, culoare, varsta, background, sex, educatie, venit, planuri, drumuri, noi, oamenii, mai mult ne asemanam decat ne deosebim. Nu a existat un om pe care sa-l fi intalnit si care sa nu inteleaga ce spun atunci cand vorbesc despre dragoste, despre vise, despre frici.
  • Cand crezi ca nu vrei, nu poti, te-ai saturat, mai fa un pas. Asa cum nu poti. Impune-te. Si apuca mana care ti-a fost intinsa. Eu am avut tot felul de situatii – cand eram extrem de obosita si trebuia sa gazduiesc pe cineva, si eram gata sa fug, sa ma ascund. Ma luam in maini, pentru ca intelegeam ca nu pot sa las omul in drum intr-o tara straina, si de fiecare data ma convingeam ca salvarea, eliberarea, odihna venea intotdeauna de la acei oameni pe care i-am primit in casa mea; cand ajungeam intr-un loc nou si trebuia sa astept sub usa ore in sir, deoarece gazda a adormit si nu auzea soneria sau s-a retinut la servici, sau descopeream ca in casa gazdei e dezordinea prea mare, sau copilul incepea sa faca isterie, iar eu aveam in spate 24 de ore de drum, acestea erau momente cand voiam sa-mi iau lumea in cap si sa fug, cand ma gandeam de ce naiba nu am stat acasa… apoi ma luam iar in maini, trageam aer in piept, il expiram, ma asezam intr-un coltisor si ma lasam in grija clipei… si a gazdei. Nu s-a intamplat niciodata ca oamenii sa nu-mi intinda o mana. Insa, trebuie sa vrei sa o apuci.
  • Cand nu poti controla lucrurile, trebuie sa incetezi sa le controlezi. Una din cele mai esentiale reguli ale existentei noastre pe acest pamant, pe care am invatat-o cel mai bine de cand sunt pe Couchsurfing. De fiecare data, cand totul imi parea foarte complicat si din cap imi iesea fum, in timp ce ma chinuiam sa gasesc solutii pentru diverse situatii aparute, babuta inteleapta care traieste in mine, imi soptea ca ar fi bine sa ma relaxez si sa las lucrurile sa decurga de la sine. Let it go.

Experienta mea de calatorii cu Couchsurfing nu este foarte mare, asa cum nu pot sa ma laud ca am calatorit extensiv, in lungul si in latul continetelor, dar cu fiecare om nou care imi trece pragul, planurile mele iau contururi mai clare, orizonturile se largesc, lumea devine tot mai aproape, limbile mai accesibile si comunicarea mai usoara.

Azi am petrecut-o pe Rafaela. Dupa ce le-am petrecut pe Daphne, Fjorida, Janel. Fiecare a lasat o bucatica de sine in casa mea, in mine. Povestile lor au devenit povestile mele. Visele lor s-au impletit cu visele mele. Si, desi noi toate vom trai vieti diferite, inimile noastre s-au intalnit intr-un punct si au batut intr-un ritm. Am devenit surori. Am calatorit impreuna. Am invatat una de la alta. Ele au fost inspiratia mea. Iar eu, inspiratia lor.

Inainte de a-si pune rucsacul, Rafaela m-a imbratisat. Am stat inlantuite cateva secunde. Doua femei de pe continente diferite, emisfere diferite. Nascute in ani diferiti. Eu, crescuta cu mere, ea – cu mango. Si, totusi, doua femei care gandesc la fel, cred la fel, simt la fel. Si care au gasit drumul care duce spre altele ca ele. Pai iata, Couchsurfing este un loc care scurteaza acest drum, il face mai accesibil si mai usor de strabatut.

In pofida schimbarilor din ultimii ani si a cresterii popularitatii sale, fapt care aduce cu sine si unele daune, in forma unor membri care nu respecta ideea comunitatii, luand-o drept hostel gratuit sau site de sex-turism, Couchsurfing ramane un loc care va poate schimba viata. Nu ezitati sa va inregistrati si sa-l explorati, daca vreti sa calatoriti chiar si atunci cand stati acasa.

 

***

Pentru inspiratie, motivare si cateva raspunsuri esentiale atunci cand vrei sa calatoresti, citeste aici.

Despre cum calatoresc eu, citeste aici.

Despre cum e posibil sa calatoresti cu 5 euro pe zi, citeste aici.

 

Foto: lonelyplanet.com

Fete pe drum

Calatorii, bani si timp

Calatorii, bani si timp – despre aceste trei balene pe care sta viata unui om modern, s-au scris multe. Si se vor mai scrie.

Cat eu scriu aici, pe ryanair.com stau si se plictisesc bilete de avion la preturi derizorii. Milano cu 8 euro, Atena cu 15, Berlin tot cu 15 euro. Cert, preturile sunt doar intr-o directie. Si de la Bucuresti. Dar, daca imi spunea cineva, acum 13 ani, cand am zburat prima data la Paris de la Chisinau, cu bilet de 500 de euro si acela prin pile, deoarece nu mai erau locuri la un pret atat de mic, ca intr-o zi, trezindu-ma dimineata si avand chef de o calatorie, as intra pe net si in 5 minute m-as face cu un bilet de 5 euro spre un oras european, nu as fi crezut… sau as fi crezut ca mi se intampla cel mai frumos lucru.

Si, chiar… el se intampla. Indiferent de cat ni se pare de complicata viata si relatiile cu oamenii care ne inconjoara, acum poti sa te scoli dimineata, sa vrei sa calatoresti si sa o faci. Si pentru asta nu mai ai nevoie de sute sau mii de euro sau dolari. Tot ce iti trebuie este deschidere si curiozitate.

Cand cineva imi spune ca nu are timp pentru calatorii, nu-l cred. Cand imi spune ca nu are bani, nu-l cred nici atat. Un bilet de avion acum costa cat o pereche de sandale la reduceri, iar drumul tur-retur spre Bucuresti cat o rochie de la un outlet. Biletul meu la Milano a costat cat o bere (0.5 l) la halba de plastic in acelasi Milano sau o bere mica (0.33 l) la o terasa dintr-un cartier bun din Torino. Chiar si cu un venit modest, daca zilnic am fi atenti la cheltuieli si ne-am schimba unele comportamente consumeriste, avionul ar deveni a doua noastra casa, iar un rucsac de 28 l (unul destul de mic) ar fi mai mult decat suficient pentru a cara dupa noi toate cele necesare unei vieti nomade.

Cum ramane cu timpul, veti intreba? Timpul se ia din reparatii inutile, din week-endurile in care nu faci nimic, din jobul care te nefericeste, din concediile in care faci curat in casa, din zilele de sarbatori in care iesi la frigarui cu prietenii. Timp pentru calatorii intotdeauna se poate gasi. Daca vrei. Iar daca nu vrei, intotdeauna se gasesc argumente, scuze, explicatii. Been there, done that.

Eu n-am sa ma satur sa repet ca cea mai buna investitie pe care o putem face pe parcursul vietii sunt cele legate de calatorii. Cat timp, unde, cum decide fiecare in parte. Pentru cineva e suficient o saptamana, pentru altcineva – 3 luni este exact ceea ce-i trebuie. Trei zile de aer nou si oameni noi, pot parea, pentru unii, cat un an. Un an in care te-ai umplut de forte, de idei, de inspiratie, de oxigen. Un an in care te-ai re-inventat.

Pana la sfarsitul verii a mai ramas o luna. Daca nu va incomodeaza caldurile si sunteti gata sa le infruntati cu un rucsac in spate, nu stati pe loc. Bilete mai sunt. Destinatii la fel. Daca va e frica sa zburati, faceti auto-stopul, mergeti pe jos, cu trenul, cu autocarul. Gasiti prieteni, rude la care sa stati. Inregistrati-va chiar azi pe couchsurfing.com, ca sa puteti dormi maine la localnici din orice tara. Cautati hosteluri, care sa corespunda bugetului sau purtati dupa voi cortul. Solutii intotdeauna sunt. Iar pofta vine mancand.

Hai, la drum!

***

Despre cum calatoresc eu, citeste aici.

Despre cum e posibil sa calatoresti cu 5 euro pe zi, citeste aici.

 

Foto: Bologna, 2016

Fete pe drum

Gorgona de la Florenta

Ea a intrat in camera noaptea. A aruncat cheile pe noptiera de sticla, s-a impiedicat de ventilatorul de langa usa, a injurat si s-a trantit pe patul de jos. Toata carcasa constructiei de doua etaje s-a cutremurat si, odata cu ea, eu. Am deschis ochii. Nu era greu. Nu adormisem strans. Orasul, care intra pe geam si mi se baga in urechi, ma innebunea. Unii oameni nu au somn. Am intins capul peste bara metalica. Muream de curiozitate sa o vad. Toata seara am inconjurat rucsacul ei mare, proptit chiar de scara pe care trebuia sa urc pe partea mea de pat. De rucsac avea legat o punga din plastic din care curgeau flori artificiale, prinse candva intr-o coronita.

Ea s-a ridicat. I-am vazut capita de par de culoarea focului. Lung, incalcit, mult, salbatic. I-am auzit vocea joasa, ragusita. Nu stiu cu cine vorbea, dar vorbea. A trantit usa iar. S-a dus sa se spele.

Dimineata, de la caldura si zgomot, ne-am trezit toate. In afara de ea. Am coborat din pat si i-am vazut corpul de iapa tanara intins peste cearsaful mov. Era in pantaloni scurti si maiou. Partea stanga a spatelui ii era acoperita cu un tatuaj verde. Langa pat erau aruncate o pereche de cizme de piele. Negre, grosolane. Exact ca vocea ei.

Nu stiu ce a facut ziua. Seara, cand a revenit, citeam. Purta o rochie verde aprins, din dantele ieftina. Spatele ii era gol. Tatuajul i se prelingea peste toata crupa. M-am ridicat intr-un cot si i-am aruncat o privire. Avea buzele rosii cu o nuanta de portocaliu. Nasul ii era mic si carn. Barbia vicioasa.

Ea toata era un viciu.

A spus ceva. Si-a strans lenjeria si s-a dus sa caute unde sa si-o spele. Avea intre buze o tigara stinsa.

Dimineata urmatoare, s-a trezit indata dupa mine. Eu sedeam pe fotoliul de lozie, cu fundul pe perna de catifea rosie, imaginandu-mi ca sunt in una din cele mai bune case florentine, si scriam ceva. Ea si-a tras un sort si un tricou cu paiete, s-a intins pe podeaua murdara si a inceput sa-si dezmorteasca incheieturile ostenite.

M-am infipt cu ochii in ea. In picioarele ei groase, strabatute de vene fine, violete. Ma gandeam ca are un inceput de varicoza. „De la baut”, imi trecuse prin cap, desi, habar nu aveam cum facusem legatura. In bratele ei tatuate, vinete si singuratice, care se plimbau dintr-o parte in alta, imitand exercitiile pe care le fac oamenii preocupati de sanatatea lor. Ii priveam talpile aproape negre si nu puteam sa ma abtin de la gandul ca nu-si spalase in ajun picioarele, inainte de a se baga in pat. O vedeam acolo, pe podeaua de gresie, acoperita cu fire de praf, par, talpi murdare si istorii de tot felul, intinsa ca o meduza toxica, cu margine mov, dantelata.

Meduza, cu parul impleticit cu serpi, privirea careia asa si nu am prins-o…

M-am dus in bucatarie si mi-am turnat cafea. Ea a intrat, si-a facut din picioare o tartina din paine alba cu o lingura de gem de caise. A bagat-o in gura si a trantit usa dupa ea. Eu mi-am spalat cana, mi-am luat rucsacul si am iesit pe scara. Cand am ajuns in strada, ea sedea pe singura treapta din fata usii. Isi decojea un ou.

Nu i-am spus nimic. Am lasat-o in urma. In costumul ei cu paiete. Si in ghetele batute cu cristale minuscule. Cu parul ei, cu tot.

 

Fete pe drum

Cinci euro

Stateam cu fata spre mare, cu cartea electronica „deschisa” pe brate. Mana stanga se odihnea pe paharul de Aperol Spritz. Imi luasem o portie mare.

 

Plecasem la Barcelona intr-o nebunie. Adunasem ultimii bani din acea vara, care se intamplase altfel decat planificam, intr-un singur loc. Imi platisem biletul cumparat online. Cu ce-mi ramase, puteam doar sa nu dorm in strada si sa nu mor de foame. Am gasit cel mai ieftin hostel in care am stat vreodata. La Kiev platisem mai scump. Imi stabilisem un buget de 5 euro pe zi. „Stabilisem” e un fel de a spune. De fapt, bugetul stabilise ce voi face.

 

In acea seara pe paharul de Aperol Spritz se duse tot bugetul de a doua zi. Adica 5 euro. Dar in fata marii, cu toata lumea colorata din jurul meu, cu toata energia acestui oras magic, care se scurgea de pe peretii cartierului Barcelonetta, sa-ti refuzi acest mic pacat era un pacat si mai mare.

 

Ce poti face intr-un oras atat de tursitic cu doar 5 euro pe zi? Te poti trezi dimineata si merge pe jos pana la plaja. Poti trece pe la McDonalds-ul din drum pentru o cafea cu lapte si o briosa la doar 1,5 euro. Si le poti manca in fata marii, privind cum micutii de la gradinita din apropiere stau cuminti si privesc valurile, mancandu-si gustarea adusa cu grija de cele cateva educatoare care-i insotesc. Sau doamnele la a treia tinerete care se balacesc in apa matinala, care rad, inoata, dau din mana copiilor.

 

Ce mai poti face cu 5 euro pe zi? Iti poti cumpara jumate de kilogram de nectarine. Te poti duce cu ele in scuarul din cartierul in care stai si poti invata cum intercationeaza oamenii care locuiesc in aceeasi zona.

 

Din acei 5 euro, iti mai poti lua un pachet de branza de capra, un pachet de chorizo si o bagheta. Si iti poti face un sandwich mare. Cu el poti sta la balconul hostelului care iese pe bulevard. Si poti privi ore in sir cum se bucura locuitorii orasului de faptul ca echipa lor a castigat Liga Campionilor.

 

Cu 5 euro pe zi mai poti face foarte multe lucruri intr-o calatorie. Poti gandi. Pentru ca e gratuit. Poti merge ore in sir. Poti privi in jur cu ochii larg deschisi. Poti asculta. Poti mirosi. Poti simti. Cu 5 euro pe zi te poti inspira de la te miri ce. De la poala unei rochii pe care ai zarit-o intr-un magazin micut. De la parul unei femei din metrou, care nu stie cum sa-si scoata cainele din vagon. De la usile din Barcelonetta. De la cararile din @22, cel mai inovativ cartier pe care l-am vazut vreodata. De la oamenii care rad. Intotdeauna rad. De la femeile in prag de vesnicie care ies duminica din biserica. Si rad. Rad pentru ca, vorba unui cunoscut, au scapat de barbati si se pot, in sfarsit, distra.

 

Cu 5 euro pe zi te poti simti liber. Pentru ca stii ca nu ai ce pierde. In afara de pasaport, pe care il lasi la hostel. Pentru ca ai incredere in vecinii tai. Cu 5 euro pe zi poti fi oricine iti doresti. Fata vagaboanda. Sau fiica de oligarh care a fugit in lumea mare, pentru a gusta din simplitate. Cu 5 euro pe zi nu ai dubii. Totul e clar. Si cu cat e mai clar, cu atat e mai misterios totul.

 

Cu 5 euro pe zi esti tolerant. Umil. Curajos. Deschis. Cu 5 euro pe zi nu mai ai dusmani. Si lumea iti apartine.