Browsing Tag

calatorii cu buget redus

Fete pe drum

William si linistea

De ceva timp incerc sa-mi amintesc cum am ajuns in a cincea zi din 2017 pe o penisa, undeva pe un rau intr-un orasel olandez. Orasel mic si pierdut, numele caruia pana azi nu stiu sa-l pronunt corect. Si inca nu mi-am amintit.

Sa ma intelegti corect – stiu cum am ajuns. Cu avionul, apoi trenul, apoi autobuzul. Eram treaza si in deplinatatea facultatilor mintale. Ceea ce nu-mi aduc aminte este la care cotitura am luat acea decizie. Totul s-a intamplat foarte rapid.

In schimb, tin minte foarte bine momentul in care am intrat in unicul bar din centrul oraselului, chiar in pietisoara, pe diagonala de biserica. M-a invitat capitanul. Ma rog, capitanul… Tipul caruia ii apartinea penisa si inca vreo trei iahturi rablagite. Erau acolo trei barbati – un rocker batran si nitel ridicol, un sofer de camion, gen mascul feroce, si un tip, cel mai tanar dintre toti, care incerca sa lege capat de vorba cu mine. Eu insa nu-l auzeam bine si nici nu-i intelegeam engleza. Mai era si femeia de la bar, trecuta de 50 de ani, dura, cu miscari precise, trasaturi ascutite si zambet ironic, incarnarea tipeselor din filmele americane, care scot orice betiv afara, dintr-o singura miscare.

Toata seara am stat cu ochii lipiti de peretele din fata, numarand sticlele de alcool. Cateodata mai sorbeam din halba de bere. Capitanul facuse cinste. In mai putin de doua ore, am plecat. Capitanul si-a cerut scuze ca m-a dus intr-un local atat de plictisitor, apoi mi-a spus ca femeia de la bar ii fusese multi ani amanta. Apoi a tacut.

Ca sa ajungi pe penisa noastra, trebuia sa treci de o alta penisa, mai mare, transformata in casa de locuit. Paseam pe un podisor mobil, construit din scanduri, apoi treceam pe sub geamurile oamenilor, faceam inconjurul penisei-casa, si ajungand in dreptul penisei noastre, saream peste bord.

Noptea, pe lapovita, cand vedeam intre cele doua nave fasia de apa neagra, ameteam. Dar saream.

Intr-o zi, era sambata, nu am putut ajunge de la cabina mea, din spatele penisei, la cabina capitanului, in fata. Toata noaptea ninsese, iar sub stratul de zapada era o pojghita de gheata. Nu puteam face nici trei pasi. Capitanul mi-a facut cu mana de la geamul cabinei de navigatie, apoi a deschis usa si a inceput sa ma strige. I-am explicat, mai mult prin semne, ca nu am cum veni, mai ales ca o parte de punte era foarte ingusta si nu avea balustrada. S-a enervat. Si asa cum era inalt, aproape doi metri de om neindemanatic, a facut cativa pasi mari pe puntea lunecoasa, incaltat in sabotii lui de cauciuc, si a ajuns langa mine. Voia sa-mi spuna ca sunt o fricoasa. Si o proasta. De aceea ca frica vine la pachet cu prostia. Asa vedea el lucrurile. Mi le-a spus si mi-a intins o cana de cafea.

Si a plecat.

Am coborat in cabina, am inchis dupa mine usa mica, din metal greu. Cabina avea cativa metri patrati. Incapeau o soba mica, un frigider, tot atat de mic, o noptiera, doua paturi fixate in perete, unul fiind transformat in debara, si doua dulapuri, pline cu de toate, inclusiv cu lazi de vin si bere. Era cald. Si liniste. Din toate comoditatile aveam o caldare. Si cateva sticle cu apa de robinet. Si un ceainic. Imi faceam cate un ceai fierbinte, scoteam cate o gofra olandeza, o acopeream cu un strat gros de frisca zbatuta, luam cartea langa mine si ma simteam om. Un om in mijlocul unui rau, desprins de lume, singur in fata destinului.

Ziua insa, cand aveam de lucru, singura sau alaturi de capitan, nu ma mai simteam om. Eram o masinuta. Faceam curat in cabina lui si in iahtul pe care il renova pentru vanzare. Spalam geamuri si punti, rodeam usi, frecam mobila. Iar seara – gateam.

Capitanul era nervos. Uneori avea accese de furie si dadea din picioare, ca un copil de 3 ani, dupa care isi cerea scuze. Intr-o zi, dupa o scena de asta, i-am spus sa inceteze. A fost surprins. Nici nu stiu de ce. Probabil nu s-a asteptat sa-i spun ca e insuportabil si infantil.

Seara beam impreuna cate o sticla de vin frantuzesc. Avea rezerve. Si doua amante frantuzoaice. Ambele la Paris. Una era dragostea vietii lui. Mai matura decat el cu vreo 15 ani. Alta, femeia cu care era intr-o relatie numita “stabila”, era o jurnalista. Intr-o seara am vorbit cu ea la telefon. Avea o voce placuta.

Uneori ma intrebam ce gaseau femeile la el. Un barbat care a trait toata viata singur, pe apa, ursuz, nervos, incapabil sa-si gestioneze emotiile, alcoolic. Desi, pe fotografiile din tinerete, arata a baiat inteligent si cu caracter. Dar viata si apa le-a tocit pe ambele.

Cel mai fericit moment din zi era cand ieseam de la el seara tarziu. Imi umpleam sticlele cu apa, le puneam in torba, imi bagam picioarele in saboti si ii spuneam “noapte buna”. Il lasam cu un vin abia inceput, ingandurat, cu varful degetelor agitate si picioarele intinse sub masa. In urma mea, bucataria ramanea luna. Atunci am inteles cat e de greu sa lucrezi in casa cuiva.

In cabina mea erau carti. Ardea focul. Se auzea apa, lovind peretii exteriori ai penisei. Si asta era unica legatura pe care o aveam cu lumea de afara. Incuiam usa. Ma descaltam. Imi spalam dintii deasupra caldarii. Ma schimbam in pijama. Luam o carte si ma ascundeam in patul fixat de perete. Plecam in alta dimensiune. Capitanul ramanea undeva departe, cum numai o galaxie vecina poate fi.

William mi-a daruit atata liniste. Si el habar nu are.

Text: Diana Guja

Foto: din arhiva personala, din perioada de pe penisa

Fete pe drum

Ce am invatat de cand gazduiesc si calatoresc cu Couchsurfing

Azi in zori, a plecat Rafaela, ultima calatoare pe care am gazduit-o in aceasta vara. De azi, usa casei mele se va inchide pentru un timp, perioada in care voi digera tot ce am reusit sa iau si sa invat de la oamenii care mi-au trecut pragul.

Toate aceste intalniri frumoase si schimb de experienta sunt posibile gratie comunitatii virtuale Couchsurfing, membra careia sunt din toamna 2009. Ideea comunitatii e simpla – fiecare membru poate sa gazduiasca sau sa fie gazduit de alt membru oriunde in lume. Pe Couchsurfing sunt inregistrate cateva milioane de persoane, din orice colt al Planetei. Si o parte din ei sunt potentiali prieteni, parteneri de calatorii, drumetii si chiar iubiti. Ca si pe orice retea de socializare, forum sau platforma, Couchsurfing isi are si el uscaturile sale, eu, insa, niciodata nu am avut experiente urate, decat cateva episoade scurte, petrecute online cu oameni care nu cunosteau sufiecient engleza sau alta limba pe care o vorbesc, facand comunicarea imposibila sau defectuasa. Apropo, pentru mine Couchsurfing a fost si o lectie buna a refuzului. Cu el am invatat sa spun “nu, nu pot”, “nu, pentru ca…” sau, pur si simplu, sa ignor oamenii care nu respecta regulile casei (casa, in acest caz, este profilul meu).

Dar pe langa lectia refuzului, Couchsurfing mi-a oferit si alte lectii. Si toate la timpul potrivit. Deci, ce am invatat de cand gazduiesc si calatoresc cu Couchsurfing:

  • Sa am incredere in intuitie. Cand caut gazde pentru calatoriile mele, primul si ultimul cuvant il are intuitia. Intuitia, de fapt, este, practic, unica unealta pe care trebuie sa o iei cu tine cand iesi din casa si o apuci pe un drum necunoscut. In alegerea oamenilor la care voi sta, ea este balanta si arma secreta. Daca intuitia imi spune ca acest om este unul cu care ma voi intelege, in care pot avea incredere, I go for it. Daca am dubii, ma opresc si caut altul. Aceeasi formula este valabila si in cazul in care gazduiesc. In casa mea nu intra oricine.
  • Sa ma deschid in fata oamenilor. Daca omul a trecut testul intuitiei, nu mai are sens sa ma ascund, sa fiu inaccesibila, sa ridic baricade mintale. Pe unii oameni posibil nu ii voi mai intalni vreodata, atunci de ce sa nu fiu eu, pana la ultima picatura? De ce sa ma privez si pe mine, si pe ei de o comunicare sincera care ne poate imbogati reciproc?
  • Toti suntem la fel. Indiferent de continent, culoare, varsta, background, sex, educatie, venit, planuri, drumuri, noi, oamenii, mai mult ne asemanam decat ne deosebim. Nu a existat un om pe care sa-l fi intalnit si care sa nu inteleaga ce spun atunci cand vorbesc despre dragoste, despre vise, despre frici.
  • Cand crezi ca nu vrei, nu poti, te-ai saturat, mai fa un pas. Asa cum nu poti. Impune-te. Si apuca mana care ti-a fost intinsa. Eu am avut tot felul de situatii – cand eram extrem de obosita si trebuia sa gazduiesc pe cineva, si eram gata sa fug, sa ma ascund. Ma luam in maini, pentru ca intelegeam ca nu pot sa las omul in drum intr-o tara straina, si de fiecare data ma convingeam ca salvarea, eliberarea, odihna venea intotdeauna de la acei oameni pe care i-am primit in casa mea; cand ajungeam intr-un loc nou si trebuia sa astept sub usa ore in sir, deoarece gazda a adormit si nu auzea soneria sau s-a retinut la servici, sau descopeream ca in casa gazdei e dezordinea prea mare, sau copilul incepea sa faca isterie, iar eu aveam in spate 24 de ore de drum, acestea erau momente cand voiam sa-mi iau lumea in cap si sa fug, cand ma gandeam de ce naiba nu am stat acasa… apoi ma luam iar in maini, trageam aer in piept, il expiram, ma asezam intr-un coltisor si ma lasam in grija clipei… si a gazdei. Nu s-a intamplat niciodata ca oamenii sa nu-mi intinda o mana. Insa, trebuie sa vrei sa o apuci.
  • Cand nu poti controla lucrurile, trebuie sa incetezi sa le controlezi. Una din cele mai esentiale reguli ale existentei noastre pe acest pamant, pe care am invatat-o cel mai bine de cand sunt pe Couchsurfing. De fiecare data, cand totul imi parea foarte complicat si din cap imi iesea fum, in timp ce ma chinuiam sa gasesc solutii pentru diverse situatii aparute, babuta inteleapta care traieste in mine, imi soptea ca ar fi bine sa ma relaxez si sa las lucrurile sa decurga de la sine. Let it go.

Experienta mea de calatorii cu Couchsurfing nu este foarte mare, asa cum nu pot sa ma laud ca am calatorit extensiv, in lungul si in latul continetelor, dar cu fiecare om nou care imi trece pragul, planurile mele iau contururi mai clare, orizonturile se largesc, lumea devine tot mai aproape, limbile mai accesibile si comunicarea mai usoara.

Azi am petrecut-o pe Rafaela. Dupa ce le-am petrecut pe Daphne, Fjorida, Janel. Fiecare a lasat o bucatica de sine in casa mea, in mine. Povestile lor au devenit povestile mele. Visele lor s-au impletit cu visele mele. Si, desi noi toate vom trai vieti diferite, inimile noastre s-au intalnit intr-un punct si au batut intr-un ritm. Am devenit surori. Am calatorit impreuna. Am invatat una de la alta. Ele au fost inspiratia mea. Iar eu, inspiratia lor.

Inainte de a-si pune rucsacul, Rafaela m-a imbratisat. Am stat inlantuite cateva secunde. Doua femei de pe continente diferite, emisfere diferite. Nascute in ani diferiti. Eu, crescuta cu mere, ea – cu mango. Si, totusi, doua femei care gandesc la fel, cred la fel, simt la fel. Si care au gasit drumul care duce spre altele ca ele. Pai iata, Couchsurfing este un loc care scurteaza acest drum, il face mai accesibil si mai usor de strabatut.

In pofida schimbarilor din ultimii ani si a cresterii popularitatii sale, fapt care aduce cu sine si unele daune, in forma unor membri care nu respecta ideea comunitatii, luand-o drept hostel gratuit sau site de sex-turism, Couchsurfing ramane un loc care va poate schimba viata. Nu ezitati sa va inregistrati si sa-l explorati, daca vreti sa calatoriti chiar si atunci cand stati acasa.

***

Pentru inspiratie, motivare si cateva raspunsuri esentiale atunci cand vrei sa calatoresti, citeste aici.

Despre cum calatoresc eu, citeste aici.

Despre cum e posibil sa calatoresti cu 5 euro pe zi, citeste aici.

Foto: lonelyplanet.com

Fete pe drum

Calatorii, bani si timp

Calatorii, bani si timp – despre aceste trei balene pe care sta viata unui om modern, s-au scris multe. Si se vor mai scrie.

Cat eu scriu aici, pe ryanair.com stau si se plictisesc bilete de avion la preturi derizorii. Milano cu 8 euro, Atena cu 15, Berlin tot cu 15 euro. Cert, preturile sunt doar intr-o directie. Si de la Bucuresti. Dar, daca imi spunea cineva, acum 13 ani, cand am zburat prima data la Paris de la Chisinau, cu bilet de 500 de euro si acela prin pile, deoarece nu mai erau locuri la un pret atat de mic, ca intr-o zi, trezindu-ma dimineata si avand chef de o calatorie, as intra pe net si in 5 minute m-as face cu un bilet de 5 euro spre un oras european, nu as fi crezut… sau as fi crezut ca mi se intampla cel mai frumos lucru.

Si, chiar… el se intampla. Indiferent de cat ni se pare de complicata viata si relatiile cu oamenii care ne inconjoara, acum poti sa te scoli dimineata, sa vrei sa calatoresti si sa o faci. Si pentru asta nu mai ai nevoie de sute sau mii de euro sau dolari. Tot ce iti trebuie este deschidere si curiozitate.

Cand cineva imi spune ca nu are timp pentru calatorii, nu-l cred. Cand imi spune ca nu are bani, nu-l cred nici atat. Un bilet de avion acum costa cat o pereche de sandale la reduceri, iar drumul tur-retur spre Bucuresti cat o rochie de la un outlet. Biletul meu la Milano a costat cat o bere (0.5 l) la halba de plastic in acelasi Milano sau o bere mica (0.33 l) la o terasa dintr-un cartier bun din Torino. Chiar si cu un venit modest, daca zilnic am fi atenti la cheltuieli si ne-am schimba unele comportamente consumeriste, avionul ar deveni a doua noastra casa, iar un rucsac de 28 l (unul destul de mic) ar fi mai mult decat suficient pentru a cara dupa noi toate cele necesare unei vieti nomade.

Cum ramane cu timpul, veti intreba? Timpul se ia din reparatii inutile, din week-endurile in care nu faci nimic, din jobul care te nefericeste, din concediile in care faci curat in casa, din zilele de sarbatori in care iesi la frigarui cu prietenii. Timp pentru calatorii intotdeauna se poate gasi. Daca vrei. Iar daca nu vrei, intotdeauna se gasesc argumente, scuze, explicatii. Been there, done that.

Eu n-am sa ma satur sa repet ca cea mai buna investitie pe care o putem face pe parcursul vietii sunt cele legate de calatorii. Cat timp, unde, cum decide fiecare in parte. Pentru cineva e suficient o saptamana, pentru altcineva – 3 luni este exact ceea ce-i trebuie. Trei zile de aer nou si oameni noi, pot parea, pentru unii, cat un an. Un an in care te-ai umplut de forte, de idei, de inspiratie, de oxigen. Un an in care te-ai re-inventat.

Pana la sfarsitul verii a mai ramas o luna. Daca nu va incomodeaza caldurile si sunteti gata sa le infruntati cu un rucsac in spate, nu stati pe loc. Bilete mai sunt. Destinatii la fel. Daca va e frica sa zburati, faceti auto-stopul, mergeti pe jos, cu trenul, cu autocarul. Gasiti prieteni, rude la care sa stati. Inregistrati-va chiar azi pe couchsurfing.com, ca sa puteti dormi maine la localnici din orice tara. Cautati hosteluri, care sa corespunda bugetului sau purtati dupa voi cortul. Solutii intotdeauna sunt. Iar pofta vine mancand.

Hai, la drum!

***

Despre cum calatoresc eu, citeste aici.

Despre cum e posibil sa calatoresti cu 5 euro pe zi, citeste aici.

Foto: Bologna, 2016

Fete pe drum

Gorgona de la Florenta

Ea a intrat in camera noaptea. A aruncat cheile pe noptiera de sticla, s-a impiedicat de ventilatorul de langa usa, a injurat si s-a trantit pe patul de jos. Toata carcasa constructiei de doua etaje s-a cutremurat si, odata cu ea, eu. Am deschis ochii. Nu era greu. Nu adormisem strans. Orasul, care intra pe geam si mi se baga in urechi, ma innebunea. Unii oameni nu au somn. Am intins capul peste bara metalica. Muream de curiozitate sa o vad. Toata seara am inconjurat rucsacul ei mare, proptit chiar de scara pe care trebuia sa urc pe partea mea de pat. De rucsac avea legat o punga din plastic din care curgeau flori artificiale, prinse candva intr-o coronita.

Ea s-a ridicat. I-am vazut capita de par de culoarea focului. Lung, incalcit, mult, salbatic. I-am auzit vocea joasa, ragusita. Nu stiu cu cine vorbea, dar vorbea. A trantit usa iar. S-a dus sa se spele.

Dimineata, de la caldura si zgomot, ne-am trezit toate. In afara de ea. Am coborat din pat si i-am vazut corpul de iapa tanara intins peste cearsaful mov. Era in pantaloni scurti si maiou. Partea stanga a spatelui ii era acoperita cu un tatuaj verde. Langa pat erau aruncate o pereche de cizme de piele. Negre, grosolane. Exact ca vocea ei.

Nu stiu ce a facut ziua. Seara, cand a revenit, citeam. Purta o rochie verde aprins, din dantele ieftina. Spatele ii era gol. Tatuajul i se prelingea peste toata crupa. M-am ridicat intr-un cot si i-am aruncat o privire. Avea buzele rosii cu o nuanta de portocaliu. Nasul ii era mic si carn. Barbia vicioasa.

Ea toata era un viciu.

A spus ceva. Si-a strans lenjeria si s-a dus sa caute unde sa si-o spele. Avea intre buze o tigara stinsa.

Dimineata urmatoare, s-a trezit indata dupa mine. Eu sedeam pe fotoliul de lozie, cu fundul pe perna de catifea rosie, imaginandu-mi ca sunt in una din cele mai bune case florentine, si scriam ceva. Ea si-a tras un sort si un tricou cu paiete, s-a intins pe podeaua murdara si a inceput sa-si dezmorteasca incheieturile ostenite.

M-am infipt cu ochii in ea. In picioarele ei groase, strabatute de vene fine, violete. Ma gandeam ca are un inceput de varicoza. “De la baut”, imi trecuse prin cap, desi, habar nu aveam cum facusem legatura. In bratele ei tatuate, vinete si singuratice, care se plimbau dintr-o parte in alta, imitand exercitiile pe care le fac oamenii preocupati de sanatatea lor. Ii priveam talpile aproape negre si nu puteam sa ma abtin de la gandul ca nu-si spalase in ajun picioarele, inainte de a se baga in pat. O vedeam acolo, pe podeaua de gresie, acoperita cu fire de praf, par, talpi murdare si istorii de tot felul, intinsa ca o meduza toxica, cu margine mov, dantelata.

Meduza, cu parul impleticit cu serpi, privirea careia asa si nu am prins-o…

M-am dus in bucatarie si mi-am turnat cafea. Ea a intrat, si-a facut din picioare o tartina din paine alba cu o lingura de gem de caise. A bagat-o in gura si a trantit usa dupa ea. Eu mi-am spalat cana, mi-am luat rucsacul si am iesit pe scara. Cand am ajuns in strada, ea sedea pe singura treapta din fata usii. Isi decojea un ou.

Nu i-am spus nimic. Am lasat-o in urma. In costumul ei cu paiete. Si in ghetele batute cu cristale minuscule. Cu parul ei, cu tot.

Fete pe drum

Cinci euro

Stateam cu fata spre mare, cu cartea electronica “deschisa” pe brate. Mana stanga se odihnea pe paharul de Aperol Spritz. Imi luasem o portie mare.

Plecasem la Barcelona intr-o nebunie. Adunasem ultimii bani din acea vara, care se intamplase altfel decat planificam, intr-un singur loc. Imi platisem biletul cumparat online. Cu ce-mi ramase, puteam doar sa nu dorm in strada si sa nu mor de foame. Am gasit cel mai ieftin hostel in care am stat vreodata. La Kiev platisem mai scump. Imi stabilisem un buget de 5 euro pe zi. “Stabilisem” e un fel de a spune. De fapt, bugetul stabilise ce voi face.

In acea seara pe paharul de Aperol Spritz se duse tot bugetul de a doua zi. Adica 5 euro. Dar in fata marii, cu toata lumea colorata din jurul meu, cu toata energia acestui oras magic, care se scurgea de pe peretii cartierului Barcelonetta, sa-ti refuzi acest mic pacat era un pacat si mai mare.

Ce poti face intr-un oras atat de tursitic cu doar 5 euro pe zi? Te poti trezi dimineata si merge pe jos pana la plaja. Poti trece pe la McDonalds-ul din drum pentru o cafea cu lapte si o briosa la doar 1,5 euro. Si le poti manca in fata marii, privind cum micutii de la gradinita din apropiere stau cuminti si privesc valurile, mancandu-si gustarea adusa cu grija de cele cateva educatoare care-i insotesc. Sau doamnele la a treia tinerete care se balacesc in apa matinala, care rad, inoata, dau din mana copiilor.

Ce mai poti face cu 5 euro pe zi? Iti poti cumpara jumate de kilogram de nectarine. Te poti duce cu ele in scuarul din cartierul in care stai si poti invata cum intercationeaza oamenii care locuiesc in aceeasi zona.

Din acei 5 euro, iti mai poti lua un pachet de branza de capra, un pachet de chorizo si o bagheta. Si iti poti face un sandwich mare. Cu el poti sta la balconul hostelului care iese pe bulevard. Si poti privi ore in sir cum se bucura locuitorii orasului de faptul ca echipa lor a castigat Liga Campionilor.

Cu 5 euro pe zi mai poti face foarte multe lucruri intr-o calatorie. Poti gandi. Pentru ca e gratuit. Poti merge ore in sir. Poti privi in jur cu ochii larg deschisi. Poti asculta. Poti mirosi. Poti simti. Cu 5 euro pe zi te poti inspira de la te miri ce. De la poala unei rochii pe care ai zarit-o intr-un magazin micut. De la parul unei femei din metrou, care nu stie cum sa-si scoata cainele din vagon. De la usile din Barcelonetta. De la cararile din @22, cel mai inovativ cartier pe care l-am vazut vreodata. De la oamenii care rad. Intotdeauna rad. De la femeile in prag de vesnicie care ies duminica din biserica. Si rad. Rad pentru ca, vorba unui cunoscut, au scapat de barbati si se pot, in sfarsit, distra.

Cu 5 euro pe zi te poti simti liber. Pentru ca stii ca nu ai ce pierde. In afara de pasaport, pe care il lasi la hostel. Pentru ca ai incredere in vecinii tai. Cu 5 euro pe zi poti fi oricine iti doresti. Fata vagaboanda. Sau fiica de oligarh care a fugit in lumea mare, pentru a gusta din simplitate. Cu 5 euro pe zi nu ai dubii. Totul e clar. Si cu cat e mai clar, cu atat e mai misterios totul.

Cu 5 euro pe zi esti tolerant. Umil. Curajos. Deschis. Cu 5 euro pe zi nu mai ai dusmani. Si lumea iti apartine.

Fete pe drum

Cum calatoresc eu

Uneori imi trece prin cap orgoliosul gand ca am inventat o forma noua de a calatori. Iti alegi o destinatie, iti iei o carte sau, cel mai bine, o carte electronica, si pleci. Ajungand, iti gasesti o banca, te asezi pe ea dimineata cu cartea in mana si stai asa cateva ore. Banca poate fi inlocuita cu un petic de iarba, o insulita de nisip, treptele unui muzeu sau a unei catedrale. Important e sa te bucuri de tine, de carte, de aerul nou, de fetele necunoscute. De cerul care e mai albastru, pentru ca cerul locului in care vrei sa fii in acest moment intotdeauna e mai albastru. Iar iarba e mai verde.

Calatoriile ma invata umilitatea. Bucuria lucrurilor simple. Imi aduc aminte cine sunt si care sunt aspiratiile mele, cele mai profunde, cele mai adevarate. Din an an in an, oamenii cu care ma vad atunci cand plec, se reduc considerabil. Pentru ca cercul se ingusteaza si raman cei mai buni. Buni pentru mine.

Savorile obligatorii sunt inlocuite cu decizii culinare de moment. Destinatiile pe care niciun turist nu trebuie sa le rateze sunt inconjurate, pentru ca nu am prins inca gustul sa bifez in harta mea de buzunar locurile pe care le-am vizitat, aparatul de fotografiat doarme linistit in rucsac. Inima pastreaza cel mai bine amintirile locurilor magice.

Oamenii sunt numarati pe degete. Cele de la o mana sunt de ajuns. De la jumate de mana chiar, asa cum ai face atunci cand numeri si indoi celelalte degete.

Uneori ca sa ajungi in tine, sa vezi cat e de verde iarba acolo, trebuie sa faci cativa zeci de mii de pasi in exterior.

Fete pe drum

Paradisul din Cinque Terre la prețuri rezonabile

Italia este o ţară care respectă cu sfinţenie patrimoniul cultural şi tradiţiile. Îmi plac foarte mult aceste locuri, îmi plac clădirile vechi, ulicioarele înguste, dar şi catedralele şi palatele somptuoase.

Când îmi aleg o destinaţie, în primul rând, mă uit la bani/buget, toate călătoriile mele sunt cu buget redus, pun accentul pe ce urmează să vizitez şi nu pe confortul scaunului de tren sau a hotelului.

10726533_10152784337179534_1300128767_n

10733709_10152784337169534_1164806253_n

Am luat microbuzul din Chişinău spre Bucureşti, iar din Bucureşti am zburat spre Pisa cu un lowcost. În cele 3 zile am avut un program turistic foarte intens, iar una din zile am rezervat-o satelor din Parcul Naţional Cinque Terre.

Îmi doream demult timp să văd acele locuri şi cel mai practic mi s-a părut să iau cazare în Pisa. De acolo am luat trenul spre La Spezia. Iar din Spezia un alt abonament penru o zi pentru Parcul Naţional Cinque Terre.

10733063_10152784337154534_1669668009_n

10749530_10152784337189534_1268541459_n

Abonamentul pentru o zi în parc costă 12 euro (Cinque Terre Train Card), nu-i tocmai puţin, în schimb, m-am tot primblat liniștită cu trenul, fără grija de a cumpăra ceva bilete suplimentare.

Parcul Cinque Terre cuprinde 5 sate (Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza, Monterosso al Mare), care sunt amplasate relativ aproape unul de altul, sate viu coloarate, cu clădiri vechi construite pe margini de stâncă.

După cum spuneam, am cumpărat abonament pentru o zi din La Spezia şi prima oprire a fost în Manarola. De la gara de tren până în sătuc se trece printr-un tunel, care te duce exact în mijlocul satului. De fapt, este un labirint de ulicioare înţesate cu cafenele şi cu mici magazinaşe artizanale. Sătucul este probabil cel mai vechi din toate cele cinci sate, San Lorenzo – biserica satului datează din 1338.

Sătucul este foarte mic, nu prea ai unde să te pierzi, noi am luat-o spre mare, iar acolo veţi găsi un drumuşor săpat în stâncă care te duce spre următorul sat – Corniglia. Între primul sat, Riomaggiore, şi al doilea, Manarola, la fel, este un drum care leagă satele, via dell’Amore, dar din păcate era închis.

Fiind în Manorola pe drumul spre Corniglia (cred că v-am zăpăcit deja), se deschide o panoramă absolut fantastică spre sat. Casele colorate pe stâncă, marea azurie şi bărcile care se leagănă jos lângă stânci, toate astea te ţinea lipite şi nici nu le puteai abandona. Prea frumos. Dar cum ziua este scurtă, am luat-o repejor spre Corniglia şi, surpriză după alţi 2 km., drumul era închis. Aşa că a trebuit să ne întoarcem, spre bucuria noastră, din nou la gară. Şi bine am făcut că am mai profitat încă o dată de frumseţile Manarolei.

Iată-ne ajunse şi în Corniglia. Aici ne aşteptau tocmai 370 de scări de urcat, ca să ajungem sus în sat. O altă soluţia era microbuzul, noi am ales varianta cea mai grea dar şi mai frumoasă. Fiindcă cu fiecare treaptă urcată era mai frumos peisajul, în dreapta marea, în stânga muntele săpat în trepte şi înţesat cu viţă de vie. Producerea vinului este una din ocupaţiile de bază ale localnicilor.

Satul este încântător, ulicioare înguste, tot aici am văzut lămâi şi manadarine, care încă mai stăteau mândre în copac. Şi tot aici am mâncat o gustoşenie de îngheţată cu pistachio.

Următoarea destinaţie din aventura noastră a fost spre Monterroso al Mare. Acest sătuc este şi cel mai mare, dar şi cel mai nou. De fapt mai mult mi s-a părut o staţiune de vacanţă cu multe hotele şi cu o plajă amenajată. Şi evident şi multe, multe cafenele.

În Monterosso am stat la plajă, am mers la statuia Gigantului din Monterosso, ne-am primblat pe srăduţe elegante şi am mâncat o lasagna cu pesto. Locul este perfect pentru o vacanţă, de altfel am şi întâlnit foarte mulţi turişti francezi. Apusul ne-a prins în Monterosso şi spre seară am mai dat o fugă până în Riomaggiore. Nu prea poţi să redai prin cuvinte cât de relaxant e să merge pe străduţele pavate, luminate doar de nişte felinare mici, să asculţi dangătul clopotelor de la biserică şi valurile spărgîndu-se în stâncă. Locurile sunt de poveste, iar eu am motiv să mă mai întorc să ajung în Vernazza, unicul sătuc din parc care a fost lăsat pentru o altă aventură.

Buget

Bilet avion Bucureşti-Pisa-Bucureşti- 80 euro.

Bilet tren Pisa-La Spezia-15 euro

Bilet tren La Spezia-Pisa-7,5 euro (tren regional)

(Atenţie! când cumpăraţi bilete, să întrebaţi pentru trenuri regionale, sunt mai ieftine)

Abonament parc Cinque Terre (Cinque Terre Train Card)-12 euro.

Lasagna + Cafea la Trattoria-Pizzeria Toscana din Monterosso- 10 euro.

O îngheţată- 2 euro.

Fete pe drum

Câteva sfaturi pentru a călători mai ieftin

Nu e buchie de lege. Doar niște sfaturi, care mi le-am creionat și încerc să le urmez.Toate sunt din propria experiență și sunt sigură că mai pot fi cumva îmbunătățite.

Ordinea de mai jos nu prea are importanță.

1.M-am abonat la newsletter-erele companiilor avia. Mesajele lor vă vor ține în priză cu toate promoțiile.

2. Nu am bagaj, îmi e suficient pentru un weekend să am un rucsac cu mine, în caz de force-major găsesc eu ceva să-mi cumpăr pe loc.

3. Dacă vreți să ajungeți într-un loc mai îndepărtat, mai rezonabil ar fi să alegeţi zborul cu 2 sau 3 opriri. Zborurile directe sunt mult mai scumpe chiar și la low-cost. Un alt avantaj al multistop-ului: vedeți mai multe locuri frumoase dintr-o lovitură.

4. Verificați și de biletele la autocar, e mai obositor, dar sunt și multe avantaje: autocarele te lasă în gările centrale, deci nu trebuie să cheltuiți bani cu transferurile de la aeroport în oraș.

5. Dacă doriți să faceți un circuit multi-city mult mai lung, alegeți, totuși, o agenție, prețurile sunt foarte ok pentru tururile cu autocarul, am mers de câteva ori în circuite cu autocarul organizate de agenție și recomand.

6. Cel mai bine e să călătoriţi împreună cu cineva, camera single practic e la același preț ca și double-ul, la double, însă, veți împărți cheltuielile.

7. Mulți acum aleg hostel-urile, dar atenție – prețurile cel mai des sunt doar pentru Bed/Pat, deci masa ar trebui să o luați în altă parte. Eu aș recomanda, totuși, un hotel de 3* cu mic-dejun inclus. E cea mai reușită alegere preț-calitate-siguranță-servicii internet. Alegeți un hotel cu o bună conexiune la transport, ideal lângă o stație de metrou.

8. Nu mergeţi cu taxi-ul,dacă e neapărat nevoie, alegeţi transportul în comun. De obicei, obiectivele turistice sunt alături, mersul pe jos face bine la buzunar.

9. E recomandat să mâncați ceva tradițional, dar dacă totuși bugetul e foarte limitat, alegeți un fast food sau, depinde de țară, în spațiul post-sovietic e încă moda cantinelor. E mult mai ieftin și mai la îndemână, fast-food-ul nu este cea mai bună recomandare, dar noi vorbim acum de un buget limitat doar.

10. Nu intrați în toate muzeele, numai dacă vă topiți după artă și mergeți special să vedeți o operă de artă, dar, totuși, dacă veți da 7-10 euro pentru fiecare muzeu, e mare cutremur în buzunar. Desigur, sunt câteva muzee reprezentative: Louvre-ul, Prado, Van Gogh, Madame Tussauds etc..dar, oricum, atenție, nu mergeți chiar la toate. Să nu mă judecați prea aspru, eu acum dau sfaturi de călătorii cu buget redus.

11. Am vorbit de avion, de autocar, dar am omis trenul. Şi trenul este o soluţie, mai ales, dacă sunteţi student şi doriţi să vă faceţi o vacanţă de vară de pomină. Sunt abonamente la tren, valabile în toată Europa, pentru studenţi şi seniori, cu preţ redus, alegeţi clasa a 2-a şi e mai ieftin. Un InterRail Global Pass e valabil pentru 30 de ţări. Un mare avantaj şi în acest caz, gările centrale sunt practic în centru, deci, iarăşi, o economie de bani.

12. Dacă sunteţi student, folosiţi la maxim abonamentul de student sau chiar vă faceţi  International Student Identity Card, veţi avea reduceri la diferite obiective turistice, dar şi la transport.

Și ultimul sfat, din afara topului, care îl consider extrem de important, nu cumpărați bibelouri și suveniruri de prost gust. Sunt și scumpe și urâte, iar lucrurile autentice sunt mult mai scumpe. Mie îmi place să iau hărți turistice de la oficiile de turism, care în mare parte se dau gratuit, sau chiar dacă le cumpăr, nu sunt mai mult de 2 euro.

PS. Aţi putea apela la reţele de socializare sau couchsurfing, mie îmi place mai mult să merg pe cont propriu, nu prea vreau să mă simt dependentă de cineva.

PSS. Între preț redus și siguranță, alegeți siguranța, fie că e vorba de zboruri de noapte, hotele mai îndepărtate, sau transferuri dubioase. Siguranța e cea, care trebuie să vă ghideze drumul.

Fete pe drum

4 pași pentru o călătorie cu buget redus pe care orice mămică și-o poate permite

Pe mine nu mă sperie circuitele cu autocarul, nu mă sperie nici 2000-3000 de km. de drum şi cu mare drag mă pornesc în călătorii, chiar dacă presupune oboseală multă.

Astăzi vă povestesc sau vă reamintesc despre circuitele cu autocarul. Agenţiile locale de turism nu dezvoltă acest segment, or, dacă se mai organizează câte ceva, atunci destul de rar.

Eu merg în circuite cu autocarul, dar cu plecarea din Bucureşti, în vacanţe organizate de agenţiile de turism din România. Avantaje: au preţuri accesibile, programul este destul de încărcat, iar hotelurile alese sunt destul de bune pentru preţul plătit.

Recomand, mai ales mămicilor: 3-4 zile dacă nu veţi fi acasă şi mergeţi singure într-un circuit, nu-i un capăt de ţară!

Eu am fost în ţările Balcanice (Albania, Serbia, Macedonia, Muntenegru), mi-a plăcut mult şi sigur mai merg. Spuneam că pornirea a fost din Bucureşti şi cam aceştia au fost paşii până la îmbarcare:

10653923_10152665310274534_1128929028_n

Pasul 1. Mi-am făcut rezervare excursiei pe site-ul agenţiei de turism, am achitat online cu cardul meu de salariu.

Pasul 2. În 2 zile am primit pe e-mail programul excursiei, contractul de prestări servicii, factura-invoice.

Cu vizele, pentru ţările europene suntem lămuriţi, dacă alegeţi, însă, un circuit prin Asia, aveţi grijă să verificaţi regimul de viză. Asigurarea medicală o puteţi face acasă.

Pasul 3. Cu 48 de ore înainte de excursia propriu-zisă, am primit toată informaţia logistică, referitor la locul de îmbarcare, număr loc în autocar, numărul de mobil al ghidului.

Pasul 4. Mi-am rezervat bilet la autocar Chişinău-Bucureşti.

10647767_10152665310284534_151693820_n

Iar pentru preţuri şi programe vedeţi aici http://www.omnia-turism.ro/  sau aici http://europatravel.ro/europa_prin_europa_travel câteva detalii.

Unicul dezavantaj pentru aceste circuite e programul prea încărcat şi o parte din obiectivele turistice se vizitează superficial şi, desigur, oboseala. Deși, oboseala drumului nu ţine mult, dar emoţiile şi amintirile nu ţi le ia nimeni.