Browsing Tag

calatorii cu copiii

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Unde stăm?

Acesta este al patrulea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

În călătoriile mele cu Ilinca am stat și în hoteluri, și la prieteni, și în hosteluri, și în camere închiriate prin Airbnb.

Hotel

În hotel am stat la Paris, în regiunea cartierului Montmartre. Experiența a costat toți banii, hotelul fiind unul foarte tipic pentru acea zonă a Parislului, cu odăi mici, baie pe hol (noi am avut noroc și aveam baie în cameră), lift minuscul. Prețurile de atunci erau destul de accesibile pentru un astfel de oraș – hotelul era situat într-o zonă foarte comodă, camera era proaspăt renovată, dimineața ni se oferea un mic-dejun copios cu croissante, baghetă, unt, cafea. Mie, în general, îmi plac foarte mult hotelurile – sentimentul de dezrădăcinare pe care acestea le oferă, dar, în același timp, un soi de confort intim pe care îl poți crea prin simplul fapt că pui câteva obiecte ce îți aparțin pe comodă sau noptieră.

Am avut, însă, și o experiență mai puțin fericită într-un hotel din Milano. Aici am scris câte ceva despre asta.

Totuși, în ziua de azi, hotelurile decente la prețuri accesibile devin o raritate, de aceea trăiască alternativele!

Hostel

Acestea sunt comode mai ales când călătorești cu adolescenți dornici de comunicare sau care vor pur și simplu să stea în zona comună cu altă lume tânără și nu atât de năduhosă ca părinții (adică noi). Hostelul este o alegere bună și atunci când călătoriți în grup. Astfel, puteți lua o cameră întreagă pentru grupul vostru. Noi am făcut asta la Berlin, unde am călătorit două mame cu doi copii. Apropo, Berlinul e plin de hosteluri moderne, cu condiții foarte bune, la prețuri foarte accesibile. Unde am stat anul trecut am plătit 16 euro/noaptea pentru o odaie cu patru locuri și baie privată. Mâncarea o găteam în bucătăria comună, care era foarte spațioasă.

Serviciul pe care îl folosesc pentru căutarea hostelurilor e hostelworld.com.

Airbnb

Cea mai nouă formă de cazare pe care am descoperit-o pentru călătoriile în două este Airbnb. Cea mai nouă, cea mai comodă și cea mai corectă din punct de vedere al raportului preț/calitate. Prima dată ne-am cazat prin Airbnb primăvara trecută la Milano și de atunci alegem anume această opțiune. Pentru un buget de aproximativ 50 de euro/noapte poți găsi odăi foarte decente cam peste tot în Europa. Desigur, nu în buricul târgului, dacă e vorba de un oraș mai mare, dar accesibile cu transportul în comun. Pe Airbnb sunt tot soiul de oferte, de la camere simple, mici până la case întregi, vile somptuase și alte excentricități, deci pentru orice buzunar.

La ce trebuie să atrageți atenția

În cazul oricărui tip de cazare, după ce ați filtrat ofertele după preț, citiți atent recenziile – acestea vă vor spune mai bine decât orice fotografie sau descriere despre locul pe care ați pus ochiul. Însă, atenție, recenziile tot trebuie filtrate, deoarece sunt oameni care se așteaptă la condiții exclusive într-un hostel sau într-o odaie de 45 euro/noaptea. Trebuie să fiți realiste/realiști despre ce puteți cere pentru suma pe care o aveți.

Citiți atent ce oferă gazda sau hostelul – sunt ștergarele incluse în preț? se oferă un mic-dejun gratuit sau se achită suplimentar? cât de aproape se află un supermarket și o farmacie de locul cazării? Când călătoresc singură nu-mi bat capul mai de nimic din acestea, dar când sunt cu Ilinca, vreau să mă asigur că totul va fi în limita disponibilității noastre rapide.

Atunci când rezervați ceva prin Airbnb, scrieți-le proprietarilor, prezentați-vă și mențineți cu ei contactul până ajungeți în locul cu pricina. Astfel veți fi sigur/ă că la sosire nu veți sta în drum, deoarece nu v-ați înțeles bine.

Eu, spre exemplu, îmi confirm venirea și în cazul în care rămân la hostel. Oamenii sunt mai dispuși să-i ajute pe cei cu care au avut de-a face decât pe cei despre care aud pentru prima dată. Deci, asigurați-vă.

Alt moment important – tipăriți toate confirmările rezervărilor, direcțiile, adresele și chiar câteva cuvinte elementare ce țin de cazare, vacanță, drum etc. în cazul în care gazda nu vorbește nicio limbă pe care o cunoașteți (cazul nostru în ultima vacanță din Italia).

Drum bun!

 

NB: Fotografiile de la hosteluri și camere Airbnb sunt pe contul meu de Instagram: diana_guja. Intrați!

 

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Cum ne deplasăm?

Acesta este al treilea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

Cu avionul

De când călătoresc cu copilul pe cont propriu, doar o singură dată am zburat din Moldova. E vorba de cursa Chișinău-Paris, biletele pentru care le-am cumpărat cu 6 luni înainte de zbor, în timpul unei promoții. În rest, în 90% de cazuri, zburăm prin București.

De când Ilinca nu mai locuiește în Moldova, punctul nostru de întâlnire este Milano – un oraș foarte comod din acest punct de vedere. Lângă Milano sunt două aeroporturi importante – Malpensa și Bergamo, spre care se poate de zburat cu prețuri destul de mici (am zburat și cu 5 euro București-Milano) din multe colțuri ale Europei, inclusiv România de la care sunt autocare directe spre Gara Centrală (feroviară) din Milano, unde, inclusiv, este și o stație de metrou care duce oriunde în oraș și suburbii.

Aici vreau să deschid o paranteză – zborul spre Milano pentru o singură persoană, plus drumul spre Aeroportul din București pentru o singură persoană, plus zborul de la Milano la București pentru două persoane, cu o valiză de 20 kg, plus drumul de la Aeroportul din București spre Chișinău pentru două persoane, plus cheltuielile de deplasare prin Milano, de obicei costă mai ieftin decât două bilete de avion de la Milano la Chișinău cu unica companie low cost ce operează în Moldova, adică Wizzair.

 

Compania cu care zburăm cel mai des este Ryanair, companie low cost. Aici vreau să deschid a doua paranteză – o companie low cost nu înseamnă avioane hârbuite, care abia se țin în aer, și condiții de grajd, cum cred unii, judecând după prețurile joase. Toate cele trei low cost-uri cu care am zburat – Ryanair, Easy Jet și Wizzair – au avioane noi, moderne, spațioase și confortabile, cu personal bine instruit (cu mult mai bine decât fețele acre sau necompetente ale însoțitoarelor de bord din ompaniile naționale ale Moldovei sau Ucrainei). În toți cei câțiva ani de zbor cu ei, au fost întârzieri doar de două ori. (De exemplu, chiar acum pe ryanair.com sunt zboruri spre Milano Bergamo cu 12.98 euro în august și același preț pentru Milano Malpensa în septembrie, Atena în octombrie – 14.99 euro etc.)

Cu autocarul

Spre București și de la București luăm autocarul. Pe teritoriul Aeroportului Otopeni operează câteva companii moldovenești de transportare a pasagerilor. Condițiile cestora devin mai bune din an în an – poți face rezervare prin numărul lor de Viber sau Whatsapp, la Aeroport te întâlnește un reprezentant al companiei, îți explică ce și cum. De obicei, când zbor singură, nu rezervez nimic, mă bazez pe noroc. Și funcționează, întotdeauna am găsit loc în vreun maxi-taxi care pleca. Când, însă, sunt cu Ilinca vreau să mă asigur că totul este pus la punct, de aceea fac rezervările cu câteva zile înainte de a ateriza la București.

De la Aeroporturile Malpensa și Bergamo spre Milano operează câteva companii. Prețul unei călătorii de la Malpensa spre Milano e de 8 euro, de la Bergamo la Milano – 5 euro. Dacă reveniți prin același aeroport, cumpărați din start bilete tur-retur, astfel veți economisi câțiva euro. Toate cursele au stația terminus la Gara Centrală din Milano.

Unele aeroporturi au o singură companie care operează curse până în orașele din apropiere. De exemplu, de la Aeroportul Charleroi de lângă Bruxelles, aceasta este Flibco.  În acest caz, cumpărați biletele online, mai ales dacă aveți nevoie de opțiunea tur-retur. Biletele cumpărate de la șofer sunt mai scumpe, în plus el nu vinde bilete tur-retur. Aceeași situație e și la Aeroportul Paris Beauvais.

De la Aeroportul din Berlin, Schönefeld, în oraș ajungeți cu autobuzele municipale. Călătoria costă în jur de 3 euro.

Încă un moment important – în Italia, de exemplu, e mai bine să cumpărați biletele pentru autobuzele municipale în magazinele în care se vând țigări, Tabaccheria, sau ziare. Cumpărându-le în autobuz, riscați să plătiți dublu.

O altă modalitate simplă de a călători prin Europa sunt autocarele ce operează curse între țări. Între Paris și Bruxelles e comod și ieftin de luat Eurolines. Șoferii sunt adecvați, iar wc-urile din interior funcționează. Am călătorit cu această cursă de câteva ori, inclusiv cu Ilinca.

Cu trenul

Dacă vreți să călătoriți prin Italia, Olanda, Belgia (din experiența mea) să știți că acolo există o rețea feroviară bine dezvoltată și prețuri accesibile (mai puțin accesibile îmi par prețurile în Franța). De exemplu, în Italia, o călătorie cu trenul de la Milano spre Cinque Terre (în jur de 3,30 ore de drum) costă circa 20 de euro, în dependență de tipul de tren și clasa pe care o alegeți. Cele mai ieftine opțiuni, dar și cele mai îndelungate (diferența de timp, însă, nu este semnificativă), sunt trenurile regionale. Pentru a vă face o idee despre curse, prețuri și orar, puteți să accesați acest site: trenitalia.com. La toate stațiile de tren sunt mașini de la care puteți procura biletele rapid.

***

Călătoriile cu copilul nu sunt atât de dificile, precum par. Majoritatea oamenilor sunt dispuși să-ți acorde asistență în cazul în care o ceri, deși uneori nici nu trebuie să ceri, deoarece în cele mai dese cazuri se găsește cine să sară cu o mână mai puternică sau alte priceperi. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să te lași pe o ureche, lăsând totul pe seama „universului”. Călătorind cu copiii, cel mai important este să vă asigurați să v-ați gândit la majoritatea situațiile ce se pot întâmpla, având minim o soluție pentru fiecare. Iar dacă se va găsi cine să vă ajute, cu atât mai bine.

 

 

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Unde? Când? Pentru cât timp?

Acesta este al doilea articol dintr-o serie mai vastă pe care o dedic vacanțelor și călătoriilor cu copiii. Articolele sunt destinate, în primul rând, femeilor care își cresc singure copiii și vor să călătorească cu ei, organizându-și de sine stătător vacanțele/călătoriile, reieșind din resursele limitate pe care le au. Pe parcurs, voi scrie și despre cum poate fi creat un buget separat pentru vacanțe/călătorii, atunci când ești singurul adult din familie care câștigă bani și care trebuie să acopere toate cheltuielile legate de casă/masă/haine.

Paris

Unde?

Așadar, ne-am decis să plecăm undeva peste hotare cu copilul. Cum alegem destinația?

Chiar dacă aveți o destinație la care visați de mult timp sau pe care ați văzut-o și vreți s-o arătați copilului sau o destinație la care visează copilul, întrebați-vă dacă aceasta e child-friendly. Or, locuri frumoase și intersante sunt multe, însă nu toate sunt comode din punct de vedere al vizitelor cu copiii. Apoi, destinația mai depinde și de vârsta copilului. De exemplu, Istanbul este o destinație foarte interesantă, însă cu un copil de 1-7 ani acolo nu prea ai ce face, deoarece orașul este puțin adaptat părinților cu copii mici.

Paris

Prima noastră călătorie cu Ilinca, organizată 100% de mine, a fost la Paris și Bruxelles. Motivul era aniversarea ei de 8 ani. Aceste două orașe, ca oricare alte orașe europene, sunt foarte ok pentru a fi vizitate cu copiii care au început deja școala – pe străzile lor găsești o sumedenie de detalii intersante, povești, istorii pe care copiii la această vârstă le înțeleg, despre care sunt curioși să asculte și despre care vor povesti mai departe.

În general, pentru călătoriile/vacanțele cu copiii cea mai bună regulă este cea a bunului simț și a echilibrului. Plecați în locuri în care, în caz de situații imprevizibile, vă veți putea descurca. Cine e sigură că se va putea descurca într-un sat de indigeni în mijlocul junglei, fiind cu un copil, poate să plece acolo. Dar, e una să crezi că te vei putea descurca și cu totul alta e să prevezi o serie de situații și soluțiile pentru ele, atunci când planifici o călătorie.

Paris

Când?

Oricând. La orice vârstă și în orice anotimp. Desigur, în limita rezonabilului. Nu veți pleca împreună cu copilul într-o regiune unde în anumite anotimpuri există riscuri de uragane, incendii, inundații sau temperaturile se ridică/scad, până ajung un pericol pentru sănătate.

În cazul copiilor școlarizați, posibilitățile de plecare scad și depind de vacanțele școlare. Unii parinți (inclusiv noi), însă, mai fac excepții, atunci când prețul biletului de avion îi fac să pornească la drum cu o săptămână mai devreme/târziu față de săptămâna în care începe/se termină vacanța. În aceste cazuri, se discută cu diriginta/dirigintele, eventual, se scrie o cerere către directoarea/directorul școlii și problema e rezolvată.

Berlin

Pentru cât timp?

Aici totul depinde de posibilitățile pe care le aveți. Dacă jobul vă permite și aveți și resurse care v-ar acoperi viața într-o altă țară (fie chiar și una cu prețuri foarte mici), puteți sta și câteva săptămâni/luni. În acest caz, va trebui să faceți o listă de lucruri și servicii de care va avea nevoie copilul și să căutați adresele de pe loc unde veți face rost de toate cele necesare (inclusiv medic, care vorbește o limbă pe care o cunoașteți).

Berlin

În cazul în care plecați pentru câteva zile/o săptămână, lucrurile sunt cu mult mai simple, ceea ce, însă, nu înseamnă că vă puteți culca pe o ureche, cu gândul că odată ajunsă cu copilul la destinație, vă veți orienta pe loc. În orice caz, vor apărea situații pe care nu le-ați prevăzut și în care veți fi obligată să vă orientați pe loc, de aceea informați-vă despre lucrurile de care cu siguranță veți avea nevoie în cele câteva zile de vacanță – traseul, sistemul de transport, unde cumpărați mâncare, unde apelați în caz de pericol de sănătate, febră etc. (chiar dacă la asta nu se va ajunge).

Berlin

În același timp, nu vă faceți prea mari griji – călătoriile cu copiii nu sunt un lucru ieșit din comun, au făcut-o femei până la voi și o vor face după, ceea ce înseamnă că lumea este destul de adaptată și deschisă la astfel de experiențe.

 

Va urma…

Fete pe drum

Călătorind cu copiii. Cum? Cât? De ce?

Cum?

Una din prioritățile vieții mele de mamă sunt micile (deocamdată) călătorii cu fiica mea. Prioritate însemnând că chir și în perioadele când e mai slut cu banii, voi reduce cheltuielile din altă parte, dar în vacanță cu ea oricum voi pleca, dacă nu de două ori pe an, atunci măcar o dată.

Portovenere, Liguria, Italia

Am început tema despre călătoriile cu copii anume cu acest aspect, deoarece deseori sunt întrebată cum mă organizez, ca să pot vizita cu ea locuri faine. Răspunsul este unul și este simplu – priorități. Analizezi care sunt prioritățile pe care le ai în viață într-o anumită perioadă și acționezi în conformitate cu ele.

Dacă una dintre prioritățile legate de copii este să le arăți locuri faine, să descoperi lumea alături de ei, să trăiți împreună emoții pentru o viață, să adunați amintiri, atunci celelalte preocupări pentru care e nevoie de buget, devin secundare, respectiv, mai puțin importante, respectiv – din care se pot tăia bani sau pot fi anulate definitiv/pe o perioadă.

Portovenere, Liguria, Italia

Din fericire, noi trăim acum un timp când călătoriile au devenit cu mult mai accesibile decât acum 10-15-20 de ani. Sunt o sumedenie de opțiuni ieftine de zbor, posibilități de cazare la prețuri mai mici decât în hotel. Există chiar posibilitatea de a sta în casa oamenilor gratuit și, de ce nu, de a lega prietenii noi.

La Spezia, Liguria, Italia

Cât?

Câteva zile în Italia, lângă Cinque Terre, ne-a costat în jur de 700 de euro. În această sumă intră prețul pentru:

  • un bilet de avion de la București la Milano;
  • două bilete de la Milano la București;
  • cazarea, inclusiv prima noapte la Milano, pe care am petrecut-o singură într-un hostel;
  • cheltuielile de pe loc, care includ mâncarea + toate deplăsările cu trenul, metroul și autobuzul.

Și, deoarece sunt Regina Bugetului, aveam o sumă strictă pentru fiecare zi, pe care am anunțat-o din start și pe care am respectat-o. Acest buget, însă, diferă de la an la an, în dependență de veniturile pe care le am. Astfel:

  • jumătate din această sumă e pentru mâncare;
  • o parte pentru deplasări ;
  • ce rămâne – pentru plăceri nevinovate.

Portovenere, Liguria, Italia

În vacanță, îi dau Ilincăi frâu liber la alesul mâncării. Aceasta oscilează, de obicei, între mâncarea chinezească-pizza-hamburgeri și neapărat înghețată. Eu mă mulțumesc cu cafea, apă, fructe și brânză. Și câte o bucată de pizza.

Lerici, Liguria, Italia

De ce?

În general, în aceste călătorii mă conduc după o regulă – nu uit care e scopul lor. Iar scopul lor este ca fiica mea, atunci când va intra în viața mare, să aibă un bagaj de amintiri frumoase legate de timpul petrecut cu mama sa. Asta însemnând, inclusiv, atunci când este în vacanță să poată mânca înghețată de două ori pe zi, să poată bea Fanta în fiecare zi, să poată lua cina în fiecare seară cu câte o pizza cu prosciutto, iar eu să nu comentez despre alegerile ei mai nesănătoase sau, cel puțin, s-o fac de trei ori mai puțin decât de obicei.

San Terenzo. Liguria, Italia

Hotel, Airbnb, hostel sau Couchsurfing? Air Moldova, Wizzair sau Ryanair?

Despre acestea și alte chestii practice despre călătoriile cu copiii – în următoarele postări.

 

 

Fete pe drum

Odesa, in mai putin de 12 ore

Vineri noaptea, dupa filmari si o cupa de sampanie (bine, 3) in cinstea unei prietene care implinise 27 de ani (cea mai frumoasa combinatie de cifre), am trecut repede pe la magazin, am cumparat covrigi cu tarate si susan, un litru de chefir, mi-am chemat un taxi si am zburat acasa. La 1:00 urma sa ne pornim, cu Ilinca si un autocar de oameni faini, la Odesa.

Si ne-am pornit. Acum, scriind de acasa, dupa un somn de 12 ore, ca sa-mi revin, stiu sigur ca la Odesa vara nu mai merg. Si ma bucur ca am aflat-o la un pret atat de mic, doar vreo 15 euro, cheltuiti pe inghetata, limonada, milk shake, o branzoaica si un pranz, incat nici nu-mi mai pasa de picioarele care mi s-au umflat ca buturugile si toate orele petrecute la vama intr-o asteptare, aproape metafizica, a unui vames care ne-ar elibera din acel purgatoriu.

Eu, ca si oamenii care au organizat aceasta escapada, am crezut naiv ca vom intalni zorii pe malul marii. Pana la urma, cat e pana la Odesa? Cateva ore de drum? Si noaptea la vama trebuie sa fie liber. Naivii! La vama chiar era liber, doar ca asta nu inseamna ca nu vei sta si vei astepta nu stiu ce. 

Rasaritul, pe care planificam sa-l intalnim pe plaja, l-am intalnit in vama.

La 9:00, dupa 8 ore de drum, eram pe plaja Lanzheron. Daca va voi spune ca in viata mea n-am vazut o plaja mai plina de oameni, va rog sa ma credeti. Stergarele si paturicile erau asternute pana la intrarea in apa. Daca ti-ar fi venit in cap nefericita idee de a face un castel de nisip sau mai stiu eu ce jocuri tipice pentru plaja, ai fi ramas cu buza umflata. Pentru ca domle’, lumea la Odesa e pusa serios pe prajeala!

Noi, ajungand destul de tarziu, am putut doar sa ne inghesuim mai in spate, la cativa metri buni de apa. Si, evident, ca sa ajungi la mare, trebuia sa gasesti loc sa pasesti, deoarece stergarele si sezlongurile erau atat de apropiate unele de altele, incat uneori nu stiai cum sa procedezi, sa calci pe stergarul omului sau sa sari intr-un picior, ca sa poti trece. In apa era ca la piscinele pentru copilasi. Om peste om.

De aici nu se vedea adevarul de pe plaja.

Intrai, te balaceai 3 minute, ca sa nu spui ca ai venit la mare fara sa ii simti temperatura, si ieseai. Ca sa faci drumul cu obstacole in sens invers.

Ceea ce m-a mirat cel mai mult insa, este ca nu era niciun dus, niciun robinet cu apa, nu se vedea niciun veceu in imediata apropiere de plaja. Si asta in conditiile in care un sezlong costa 100 de hrivne pentru o zi, iar o inghetata mica – 20 de hrivne, deci, economic vorbind, banii se invartesc bine pe plaja din Odesa.

Dupa plaja, ne-am plimbat prin centru. Orasul fierbea alene sub un soare ametitor. In spatele Garii Maritime se inalta o scena. Pe Scara Potemkin – alta scena, gigantica.

Scena de la poalele Scarii Potemkin

La Opera se pregatea covorul rosu pentru ceremonia de inchidere a Festivalului de Film de la Odesa.

Covorul rosu din fata Operei.

Pe Deribasovskaya, terasele, ca ciupercile dupa ploaie. Toate mari, frumoase, fara garduri si alte ocoluri, atat de dragi proprietarilor de localuri din Chisinau. In comparatie cu plaja, centrul Odesei este foarte frumos, larg, aerisit, cu cafenele, baruri si restaurante pentru toate gusturile.

Pranzul l-am luat la Puzata Hata.

Am vrut s-o alint pe Ilinca cu gastronomia ucraineana, ea insa nu prea s-a lasat convinsa. Pana la urma, a trebuit sa manac singura parjoala de Kiev (foarte gustoasa si calorica), portia enorma de pireu din carofi si portia generoasa de coltunasi cu visina, presarati cu zahar si unsi cu unt si smantana din abundenta. Ilinca a mancat doua portii de okroshka. La Puzata Hata gatesc tot atat de gustos, iar preturile sunt tot atat de accesibile ca acum cativa ani, ceea ce pentru un oras ca Odesa este, totusi, placut.

Desertul l-am luat intr-un local dragut, unde se coceau pe loc branzoaice urcainesti si strudel, cu un decor foarte placut, Львівські пляцки.

Dispozitia de ieri. La Львівські пляцки.

Unicul lucru pe care l-am gasit incomod la ei este faptul ca personalul nu vrea sa vorbeasca in rusa, dar nici engleza nu o cunoaste. Pentru un oras atat de turistic, cum este Odesa, acest tip de nationalism este, cel putin, prostesc.

La ora 16:30, ne-am pornit spre Chisinau. Am ajuns in oras la 23:00. Stiti ce mi-a lipsit cel mai mult pe traseu? Statiile de alimentare pe care le avem in Moldova. Cu magazin, cu cafea, cu sandwishuri, cu veceuri normale.

In concluzie:

  1. Ma bucur ca i-am aratat Ilincai un oras nou si ca am avut o zi impreuna.
  2. La Odesa vara nu mai merg. Planul era sa plecam in trei – eu, Ilinca, mama- pentru un weekend. Planul a fost cu succes si bucurie anulat.
  3. Tot mai greu suport calatoriile cu autocarul.
  4. Tot mai greu suport noptile in afara unui pat. Am ajuns acasa varza murata – umflata, cu pielea deshidratata, cu parul pai.
  5. E o mare greseala sa nu-ti iei, pe soare si caldura mare, o palarie. Ieri, si eu si Ilinca, am simtit aceasta scapare. In cap fierbea intr-atat, incat am baut niste pastile demult expirate, pe care le-am gasit in trusa pentru calatorii.
  6. Marea e frumoasa cand poti sa o vezi, nu cand privelistea ti-o acopera cateva mii de oameni.

Calatoriti, dar faceti-o cu cap, invatand din greselile altora.

 

Foto: Ilinca

 

 

Alaturi de Ilinca
Copii

Alaturi de Ilinca. Lectii de neuitat

Cele doua saptamani alaturi de Ilinca, au trecut foarte repede. Mi-a placut sa descopar ca relatiile noastre nu s-au schimbat, ca ritualurile de altadata au ramas vii, ca si-a reluat obiceiurile pe care le avea aici, ca ne certam la aceleasi teme, ca ne suparam si ne impacam la fel. De parca cele 6 luni care ne-au despartit, plus cateva mii de kilometri, n-au fost decat o iluzie. 

Intalnirea noastra de la Milano s-a produs altfel decat am planificat-o. Stresul din ambele parti, grija mea ca nu se va descurca sau ca se va speria cand va ajunge in gara milaneza, ea calatorind singura cu trenul, faptul ca ne-am ratacit de doua ori si am ajuns la hotel la limita puterilor, asta facandu-ne sa anulam iesirea pe care mi-o doream atat de mult, au transformat regasirea noastra intr-un exercitiu de rezistenta si caracter.

In situatiile  stresante din viata, copiii sunt cei de la care sa invatam.

In cele vreo 20 de ore cu ghinion petrecute la Milano, m-am convins de faptul ca, chiar daca te numesti om matur, care a trecut prin viata, a invatat sa castige bani si sa-si faca un loc sub soare, nu inseamna ca ai mai multa putere de concentrare, rezistenta si capacitate de a risca decat un om de 12 ani. Ca uneori un copil iti poate oferi lectii de curaj cum nu ai mai vazut. Lectii de rezistenta. Lectii de tenacitate. Si lectii de omenie.

La Milano, am mai trecut o data examenul increderii in copilul meu, un examen pe care noi parintii il esuam atat de des. Tot acolo, i-am revazut aripile care cresc, si pe care va trebui sa invete sa le protejeze de foarfecele vietii.

La Milano am vazut o aliata, o calauza, o invatatoare. Dar tot acolo am vazut si un suflet fraged. Un suflet de iubit, de ingrijit, de tinut de mana, de ascultat, de incurajat. Si nu e nicio diferenta intre sufletele noastre. Si intre ceea ce vedem una in alta.

Pentru ca ei sunt oglinda noastra. 

Fete pe drum

Piatra Neamt in mai putin de doua zile

Pentru 2016 mi-am propus sa calatoresc mai des in Romania si sa vad mai multe festivaluri (in primul rand, de film). Partea frumoasa a planului meu este ca in Romania sunt cateva festivaluri de film faine, care se organizeaza in orase in care, pe langa privitul filmelor, mai ai ce face si ce vedea. Unul dintre aceste orase este Piatra Neamt.

Si pentru ca planul sa nu ramana doar in cap, vineri am luat autocarul de la 9.30 spre Piatra Neamt, unde se desfasura Filmul de Piatra, un festival de film organizat de voluntari. Aveam la dispizitie mai putin de doua zile in care sa reusesc sa prind ceva din programul lor interesant, dar si sa vad orasul.

Inima imi batea si mai tare la gandul ca acolo ma astepta o prietena si fiica ei adolescenta, care au ajuns la Piatra Neamt dupa o scurta vacanta la Brasov. Deci, formula era, practic, magica si completa: eu, prietena mea, fiica ei. Lipsea doar Ilinca.

Piatra_Neamt_1

Drumul a fost anevoios. Obisnuita cu soseaua lina si rapida ce leaga Chisinaul de Bucuresti, prin Vama Leuseni, cartea mi-a sarit din maini din clipa in care am ajuns pe traseul Chisinau-Ungheni. Si asa pana la Vama Sculeni.

In Romania am trecut prin Iasi si Roman, prilej bun de a mai privi pe geam. La Piatra Neamt am ajuns la 5 dupa-amiaza. Am luat-o spre Primarie, acolo unde aveam intalnire cu prietena mea, care a ajuns mai devreme si a reusit sa se cazeze.

Piatra_Neamt_2

Intreband o doamna in varsta, am gasit drumul usor. In plus, orasul este mic si nu prea aveam sanse sa ma ratacesc. Am ajuns mai intai intr-un parc foarte dragut, de unde am facut stanga, am urcat niste scari si m-am pomenit in Curtea Domneasca, un complex arhitectural de pe timpurile lui Stefan cel Mare.

Lumina blanda a unei dupa-amiezi tarzii de sfarsit de vara, varfurile verzi ale muntelui care se itea de dupa casele vechi din centrul istoric, voluntarii festivalului care misunau in zona scenei au transformat intalnirea mea cu Piatra Neamt intr-un adevarat moment romantic.

Piatra_Neamt_3

Ne-am cazat intr-un apartament, gasit pe booking.com. Blocul se afla la aproape 30 de minute de mers de la Curtea Domneasca. Locatia pe departe de a fi centrala, dar pentru noi a fost unica optiune din punct de vedere a disponibilitatii si a pretului. Apartamentul avea 3 camere si toate cele necesare pentru o vacanta departe de casa. In plus, ne-a mai oferit posibilitatea sa vedem in ce fel de blocuri au locuit romanii pe timpul lui Ceausescu. Si mai locuiesc, de altfel.

Piatra_Neamt_4

Am gatit acasa. E mai practic, mai sigur si, cu un copil cu noi, era chiar cea mai buna decizie. Cu atat mai mult ca nu cunosteam locuri in care sa se manance bine si ieftin. In afara de kebabarii, localuri cu pizza si cateva baruri cu bucatarie, nu am vazut nimic ce ar fi facut cu ochiul stomacelor noastre.

Piatra_Neamt_6

In cele doua seri, dupa plimbarile in oras si pe munte, pe care poti urca cu telecabina (sau cum i se mai zice acolo, telegondola) si cobori cu picioarele, ne-am umplut sufletul de frumos la Filmul de Piatra. In cadrul festivalului, in fiecare seara aveau loc proiectii gratuite la Curtea Domneasca. Vineri am privit „O noapte in Tokoriki”, un scurtmetraj de Roxana Stroe, regizoare incepatoare, film ce a calatorit la festivaluri din toata lumea; a doua seara, sambata, am avut parte de un concert, din suflet si pe saturate, cu Ducu Bertzi si Nicu Alifantis, si de avanpremiera thriller-ului romanesc „Caini” de Bogdan Mirica (la care tare speram sa ajung cand eram la TIFF, dar n-am avut noroc), pe care il recomand cu incredere.

Piatra_Neamt_9

Duminica dimineata aveam autocar spre Chisinau. Din pacate, exista doar o cursa de la Piatra Neamt spre Chisinau si aceea la 7.30. Am fost si la gara feroviara sa cautam alte posibilitati de a ajunge acasa, dar nu era nimic mai bun decat acest orar.

Desi, cand te gandesti, Piatra Neamt e un oras mic si o zi jumate de plimbari ar fi suficient, dar nu e chiar asa. N-am reusit sa vedem cele cateva muzee, n-am reusit sa ajungem la o ceainarie si sa colindam in voie strazile din partea veche a orasului. Definitiv, Piatra Neamt este o destinatie frumoasa si interesanta, mai ales daca o combini cu un festival.

Piatra_Neamt_10

***

Avantaje: aer curat, locuri istorice, munti, potrivit pentru vacanta cu copii de toate varstele, Filmul de Piatra, libraria Humanitas, preturi accesibile.

Dezavantaje: drumul rau, relativ lung (in jur de 7 ore cu autocarul), curse rare, locuri de cazare reduse (trebuie de rezervat din timp).

Bugetul meu pentru 2 nopti cazare/drum tur-retur/mancare/cadouri/cheltuieli marunte pe loc (bere, cafea, telecabina) – 70 euro.

de mana, la paris
Fete pe drum

De mana, la Paris

Acum 4 ani, cand am ajuns de mana cu Ilinca in Gradinile Tuileries, se facea seara. Era trecut de ora 8, cerul – albicios, peste oras se lasase o moleseala placuta si lenoasa, de parca nici nu eram in mijlocul Parisului, ci undeva intr-un orasel provincial de la capatul Europei. Am strans mana Ilincai si i-am spus ca nu pot sa cred ca noi doua am ajuns la Paris. Ca suntem aici. Ca e pe bune. La care ea mi-a raspuns: „De ce nu poti sa crezi? Uite, suntem chiar aici!”

Era zi de lucru, marti. Prima noastra seara la Paris.

img_6558

Am coborat de la hotelul situat la poalele catedralei Sacré-Coeur, un hotel micut, foarte parizian, cu un lift minuscul, cu scari in spirala, pe care nu incapeai daca aveai o valiza mai mare, cu odai care mai pastrau traditia unei singure sali de baie pentru tot coridorul. Noi insa am fost norocoase. Ne-au dat o camera renovata recent. Eram primele locatare. O camera in care abia de incapea patul dublu, doua noptiere si o masuta de toaleta cu o oglinda deasupra. Aveam chiar si televizor. Dar nimic nu se compara cu baia, care era doar a noastra. Geamurile erau si ele pariziene. Inalte, cu o balustrada. De vecinii de vizavi ne separa o draperie mov. Grea si teatrala, asa cum cerea atmosfera cartierului in care ne cazasem.

img_6446

Daca ieseai din hotel si o luai la vale, ajungeai la Luvru, apoi Gradinile Tuileries, Place de la ConcordeChamps-Élysées si, cu putina perseverenta, la Turnul Eiffel. Iar noi o luam in fiecare zi la vale. Hoinaream fara niciun plan. Tot de ce trebuia sa avem grija era painea pentru hulubi si vrabiute, pe care Ilinca ii hranea peste tot unde ne duceam.

Dimineata mancam la hotel. Restaurantul era, de fapt, o sala mica in care incapeau toti oaspetii. Nici nu-ti trebuia ceas ca sa stii cand e gata micul-dejun. Mirosul de cafea ajungea la toate cele 5 etaje ale hotelului. Se mai da lapte cu cacao, un croissant, o jumate de bagheta cu unt si gem. Portia era atat de mare, incat pana la amiaza nu te mai gandeai la mancare.

Dupa micul-dejun ne luam harta, torbitele, apa si portofelul, ieseam din hotel, traversam strada si intram in supermarketul din cartier. Aveam un buget de 10 euro pe zi pentru alimentatie, suma care ne ajungea cu varf si indesat. Meniul era ca in cele mai bune case pariziene: branzeturi, rosii cherry, capsuni, pateuri de gasca, rucola, avocado si tot ce ne trecea prin cap si nu gaseam la Chisinau. Totul era bagat in torba si mancat prin parcuri, la iaraba verde, sau pe malul Senei.

img_6664

Noi nu ne grabeam. Mergeam fara sens strazi si strazi. Eu ii ascultam povestile. Tin minte si acum despre ce imi vorbea si cum ma prinsesem ca este prima data cand aud ce spune, cand am timp, cand imi pasa de desenele animate pe care le priveste si nu casc cand imi poveste cum ii cheama pe cei 5 ponei colorati. Atunci chiar ma gandeam – cat sunt de frumosi copiii cu toate aceste interese, care noua ni se par atat de absurde si lipsite de importanta. Si cat suntem noi de departe de ei. In vajnicia preocuparilor noastre.

img_6660

Noi hraneam hulubii din parcuri si crapii din havuzul Gradinilor Tuileries, noi stam cu nasul la soare si ne ascundeam de ploaie, noi priveam desene animate in camera de hotel, ne vopseam unghiile, ne cumparam rochii si sandale, lasam capul pe spate din vaporul care ne plimba pe Sena, ca cerul sa ni se bage in ochi, ne certatm pe varful Turnului Eiffel, numaram firele de iarba, copertile de carti pe care le-am vrut, dar nu le-am luat. Noi ne tineam de mana. Radeam. Plangeam. Ne ciondaneam. Dormeam imbratisate. Ne iubeam, asa cum poti sa iubesti pe cineva doar atunci cand il vezi. Iar eu stiam, pentru ca eram mai mare si mai trecuta prin viata, ca acele cateva zile, cand ne-am plimbat de mana, la Paris, vor ramane intiparite in mintea mea chiar si atunci cand voi uita multe alte intamplari din totii anii care au ramas in urma. Ca voi simti si peste decenii caldura mainii copilului meu in prima seara la Paris, cand cerul era albicios, aerul greu, iar oamenii se indreptau spre case. Pentru ca a doua zi, era zi de lucru. Si numai la noi era sarbatoare.

Foto: camasa mea si rochia ei, atarnate in camera noastra de hotel.

Social

ȚARA MEA DE VIS, CU AI SĂI COPII ȘI MUME

Am revenit recent cu Matei dintr-o vacanță. Foarte pe scurt, caci nu despre asta e postarea: Marea Egee e caldă și superba în mijloc de toamnă, off-seasonul fără turiști, comercianți stradali și muzică care să acopere sunetul mării e absolut minunat – mereu mi-au placut vacanțele toamna, când toata lumea e la muncă și a uitat demult deja cum se simte apa mării.

Dar, cum ziceam, postarea nu e despre asta.

Am mers în vacanță prin intermediul unei agenții de turism cu nume sonor pe piața turismului de la noi, însă politica acesteia și atitudinea personalului mi s-au parut absolut halucinante pentru o țară care se vrea în UE. Călătoria a fost cu autocarul. Pe lângă serviciile proaste sau, mai degrabă, absența acestora – atât pe parcursul drumului, cât și la destinație – un gust amar de tot, pe care-l mai resimt, mi l-a lasat atitudinea față de copii, iar în cazul meu particular, față de o mamă singură la drum cu copilul.

Am fost cu o prietenă, ambele cu copiii, unicii copii din tot grupul de 70 și ceva de persoane – finuța mea de 11 ani și Matei, de 6 ani. În orice țară vestică copiii, respectiv părinții cu copii, se bucură de o serie de facilități și privilegii față de alți beneficiari, însă în cazul nostru a fost tocmai invers – total dezavantajate și chiar discriminate pentru că, probabil, nu era niciun bărbat cu noi care să impună respect și autoritate, noi fiind doar niște mame amărâte care s-au pornit singure la drum lung cu copiii și, deci, vulnerabile și ținte sigure pentru indiferența și mojicia personalului.

Fiindcă, din câte se pare, agenția de turism nu are o politică prioritară în privința copiilor și a persoanelor cu nevoi speciale (era în grup și o doamna care avea o problemă locomotorie), iar dacă o și are scrisă undeva pe hârtie, nimeni nu ține cont de ea și, fiindcă hurta tipică basarabeană are ca principiu de conduită ”după mine măcar și potopul” și toți săreau și se îmbulzeau să fie primii, noi, cele două mame, ne-am pomenit pe parscurul drumului într-o junglă în care fiecare se descurcă cum poate. Și, fiindcă atunci când ești cu cel puțin un copil la drum, încălțatul și îmbrăcatul iau mai mult timp decât altora, noi eram mereu ultimii la toate facilitățile, așteptând să treacă toți cei 70 de maturi mai întâi. Toată mojicia, tot bădărănismul și misoginismul mioritic pe care am reușit cumva sa le evit timp de șase ani, au dat năvală peste noi și le-am resimțit din plin pe parcursul acestei călătorii, care, din 24 de ore promise la oficiul agenției, s-a transformat într-un drum de 27 de ore la plecare și aproape 29 la întoarcere. Astfel, fiindcă nimeni nu-și punea problema că necesitățile unui copil sunt mai stringente decât ale unui matur și fiindcă nimeni din personal n-a manifestat nicun gest de coordonare în acest sens, eram mereu lăsate la coadă cu copiii noștri – la controlul bagajelor, la WC, indiferent de oră și temperatura de afară, rămași fără apă fierbinte pentru un ceai dimineața, după o zi și o noapte de mers și, pentru ca peisajul să fie complet, lăsate la coada listei și la check-in-ul în hotel.

În afară de acest total dezinteres față de clienții cu copii, atât noi, cât și copiii, eram mereu apostrofați de către un nene ce-o făcea pe șeful în autocar, care am presupus, într-un final, că e responsabil de securitate. Deci, un nene care nu se prezintă, nu știm exact cine e și care e rolul lui, face mereu comentarii absolut nefondate și nepoliticoase în adresa noastră și-și permite să ne apostrofeze – nefondat! – copiii în chiar în prezența noastră, în mod special pe Matei, că e mic și la copiii mici trebuie să te răstești din oficiu, cu sau fără motiv, chiar dacă sunt ai altora. Și culmea era ca ambii au fost incredibil de curajoși, răbdători și liniștiți la un drum atât de anevoios, mai ales pentru niște copii.

Pe drumul întors, înapoi spre Chișinău – pentru ca personalul din autocar, după un drum de mai bine de 24 de ore, are pentru odihnă exact două ore și nu o noapte cum ar fi cazul și, respectiv, toți sunt foarte obosiți, nervoși și extrem de nepoliticoși – toată această poveste a luat proporții grotești, iar legile junglei din autocar au devenit și mai dure. Tot drumul practic am fost nevoite să fim ca niște leoaice ce-și protejează puii, să ne apărăm demnitatea și să ne batem pentru drepturile noastre. Era un suprarealism total. În orice moment mă așteptam deja să aud o replică de genul “Cine v-a pus să vă porniți cu copiii la drum?!”

Mi-am expus doar partea mea de nedumerire și nemulțumire care m-a afectat cel mai tare în această calatorie, ca urmare a serviciilor de proastă calitate ale agenției ce ne-a deservit. Alți calatori au avut poveștile și revoltele lor.

Acum trei ani am fost la Budapesta, tot cu autocarul, cu o agenție mică, nouă pe piață. Problemele la drum au fost practic identice cu cele din calatoria curentă. În grup era și o familie cu doi copii – unica familie cu copii în tot autocarul – și au suportat și ei aceeași marginalizare și nepăsare din partea personalului. Mai grav atunci era că însoțitoarea de grup era însăși directoarea agenției și nu aveau cui să se plângă. Când am revenit în Chișinău, familia respectivă a dat agenția de turism în judecată și a avut câștig de cauză.

Problema noastră cea mare e mentalitatea. Mentalitatea o schimbi prin educație și prin legi, respectiv pedepse dure. O altă problemă a societății noastre este că oamenii nu-și cunosc drepturile, le e frică să spună ce cred și să se revolte când au dreptate. Trebuie să-i ajungă cuțitul la os și să fie călcați bine-bine în picioare ca să deschidă gura. Călătoria noastră, în final, s-a încheiat cu certuri, căci atmosfera era explozivă deja și cațiva colegi de drum n-au mai rezistat și au răbufnit. Majoritatea însă, deși cu nervii întinși la maxim, a preferat să tacă.

O altă concluzie și mai tristă pentru mine este că la capitolul atitudine față de copii, părinți cu copii și, se pare, îndeosebi față de mame singure, mentalitatea societății noastre a adormit în evul mediu. Maternitatea și copiii sunt cântate în poezii; în realitate, însă, manifestările de aroganță, nesimțire, dispreț și zemflemea fac legea la acest capitol.

Sunt sigură că nu suntem singurii beneficiari nemulțumiți de calitatea serviciilor prestate de această agenție de turism. În afară de supărări și mici scandaluri la drum, s-a revoltat oare cineva până acum la modul serios? A scris cineva plângere la care administrația agenției să ofere răspuns conform legii? A dat cineva această agenție în judecată? Daca nu s-au întâmplat toate astea, e timpul. Fiindcă mentalitatea și atitudinea se schimbă și prin precedente.

Agenția se numește Panda Tur.